Iohannis avertisment pentru prefecți: „Nu deveniți surse de știri panicarde”

Iohannis avertisment pentru prefecți: „Nu deveniți surse de știri panicarde”

Președintele Klaus Iohannis cere prefecților să dea dovadă de responsabilitate și fermitate în implementarea măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus și, totodată să le comunice populație clar, fără a provoca panică.

Klaus Iohannis a convocat prefecții într-o videoconferință pe tema gestionării pandemiei de COVID-19. Șeful statului le-a transmis acestora să ia măsuri pentru ca măsurile de restricție adoptate la nivel central să fie comunicate foarte clar populației. Alături de șeful statului au mai fost prezenți și premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Aceste măsuri care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni sunt măsuri care trebuie implementate ferm, corect, clar și explicate. Mă aștept de la dvs, cei din prefectură, cei din poliție, jandarmerie, să fiți foarte fermi, să fiți foarte fermi, fiindcă aici nu este vorba de niște măsuri politice ca să arătăm că știm ce vrem să facem, aici este vorba de măsuri absolut necesare de sănătate publică și în joc, în joc este viața multor români. Așadar, fermitate, claritate până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate”, le-a cerut președintele autorităților de la nivel local.

Totodată, Klaus Iohannis a precizat că noul set de măsuri luate în plan național sunt bine gândite, corecte, de la care se așteaptă rezultate peste două, maximum trei săptămâni.

„Ştiu că nu sunt măsuri populare. Este uşor de înţeles că nimeni nu-i fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea, sau dacă li se spune părinţilor că şcoala se va desfăşura online. Dar, aceste măsuri au fost discutate cu specialiştii, cu experţii şi toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe. Aşadar, aştept de la dumneavoastră, de la toţi, fermitate, claritate, implicare totală şi o bună comunicare publică”, a mai transmis șeful statului.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis le-a atras atenția prefecților să aibă grijă la comunicare și să nu devină sursă de știri panicarde, în această perioadă, pentru că aceasta ar fi o eroare fundamentală.

„Comunicaţi măsurile, comunicaţi ce se întâmplă, însă, să nu deveniţi sursă de ştiri panicarde. Ar fi o eroare fundamentală. Noi suntem, cu toţii, foarte îngrijoraţi, dar nu trebuie să fim panicaţi, trebuie să fim fermi, trebuie să luăm toate deciziile cu mintea limpede şi, repet, să avem în vedere obiectivul principal - sănătatea oamenilor”, a subliniat Klaus Iohannis.