Regimurile totalitare au distrus statul de drept, au încercat să spulbere libertatea de expresie, au încălcat, în mod flagrant, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, însă nu au reuşit să reprime dorinţa de libertate şi ataşamentul faţă de valorile democratice ale milioanelor de oameni care au crezut cu tărie că aceste regimuri pot fi învinse, potrivit președintelui.

„Cei care s-au opus dictaturilor au fost privaţi de libertate, torturaţi, umiliţi, iar mulţi au plătit chiar cu viaţa pentru vina de a fi militat pentru o societate liberală, construită pe principii sănătoase, în acord cu valorile fundamentale ale umanităţii. Abnegaţia de care au dat dovadă victimele fascismului şi comunismului dovedeşte că, în lupta cu pericolele care afectează corecta dezvoltare a unei societăţi, este nevoie de curaj şi de un puternic sentiment de patriotism civic. Victimele regimurilor totalitare trebuie comemorate fără încetare, trebuie ferite de trivializare şi banalizare, astfel încât legitimitatea curajului şi sacrificiului lor să fie pusă în lumină. Uitarea victimelor fascismului şi comunismului şi falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanităţii", a spus Iohannis.

Mai mult, Iohannis a spus că data de 23 august este o dată fatidică în istoria României, pentru că împărţirea sferelor de influenţă în Europa ca urmare a semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, a determinat pierderile teritoriale din anul 1940 şi a grăbit calamitatea totalitară care avea să dăinuie pentru multe decenii.

În încheierea mesajului, seful statului a arătat că, în ultima perioadă, au putut fi observate mai multe atacuri date cu scopul a fragiliza democraţia românească.

„Nu ne putem permite renunţarea la angajamentele asumate odată cu integrarea în Uniunea Europeană şi nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist. Să nu uităm că, în timpul dictaturii, distrugerea societăţii civile, anihilarea pluralismului politic şi a drepturilor fundamentale au însemnat, de fapt, distrugerea sistematică a statului de drept. Generaţia actuală trebuie să rămână activă în lupta pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept, să-i omagieze pe cei care au făcut posibilă România de astăzi şi să acţioneze, cu verticalitate şi bună-credinţă, pentru întărirea instituţiilor şi consolidarea poziţiei statului român pe plan extern. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre”, a încheiat Iohannis.