Iohannis a semnat decretele. Au fost trimiși imediat la pensie

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai mult decrete de eliberare din funcție a unor magistrați. Cel mai sonor nume este cel al judecătoarei care a trimis nume grele după gratii, inckusiv pe Liviu Dragnea.

Președinția României a anunțat semnarea de către Klaus Iohannis a patru decrete de eliberare din funcție a trei judecători și a unui prim-procuror.

 

Pe lista  prezentată de oficialii de la Palatul Cotroceni se numără judecătoarea Sorina Mirela Popescu, cea care a fost președinta vestitului complet de 5 judecători ai Înalti Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

 

Completul condus de Sorina Mirela Popescu a avut spre soluţionare cauze intens mediatizatele precum cele ale Elenei Udrea şi Alinei Bica, dar a devenit o adevărată sperietoare după ce a judecat și condamnat la închisoare cele mai sonore nume de miniştri sau parlamentari din ultimii ani.

 

Este vorba despre dosare precum cele al senatorului Cătălin Voicu, al latifundiarului Gigi Becali sau, mai nou, dosarul finalizat prin condamnarea fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

 

A dispus arestarea Alinei Bica și l-a judecat pe Radu Mazăre

 

De asemenea, Mirela Sorina Popescu a făcut parte, în 2017, din completul de judecători care a decis ca Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky să rămână sub control judiciar.

Hotărârârile sunt definitive şi au fost luate în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre a fost deferit Justiţiei alături de Sorin Strutinsky, de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa!

În continuare, acelaşi complet de cinci judecători din Curtea Supremă a admis cererea formulată de Radu Ştefan Mazăre şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215, alin. 1, lit. c) din Codul de procedură penală, art. 82, alin. 1 şi alin. 3 şi art. 83, alin. 2 din Legea nr. 253/2013, art. 10 din Legea nr.218/2002.

 

De asemenea, în 2014, judecătoarea Sorina Mirela Popescu a dispus arestarea preventivă a Alinei Bica fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Judecătorea Mirela Sorina Popescu a făcut parte și din completul de judecată care a decis și condamnarea afaceristului bucureştean Dinel Staicu la cinci ani de închisoare.

 

Decretele semnate de președintele Klaus Iohannis

 

Iată care sunt decretele semnate, luni, 19 octombrie a.c., de președintele României:

 

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Ovidiu-Cosmin Glodean-Onescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg – pensionare, la data de 19 octombrie 2020;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj a domnului Emil Belean - ca urmare a neacordării avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani – la data de 29 noiembrie 2020;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Mirela Sorina Popescu - pensionare, la data de 1 decembrie 2020;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a domnului Marian Nicolae – pensionare, la data de 1 decembrie 2020.

 

CSM: Judecătoarea Mirela Sorina Popescu, propusă preşedinte al Secţiei penale a Curții Supreme

Liviu Dragnea, la cuțite cu procurorul DNA în sala de judecată. „Puteam plăti un preț”