Investiție de 4 MILIOANE de euro a Primăriei Timișoara, nefolosită și deteriorată de ploi
- Georgeta Petrovici
- 5 august 2014, 19:54
Centrul IT inaugurat la finele lunii aprilie, de Primăria Timișoara, zace neocupat. Incuboxx nu are încă administrator, nu este funcțională, iar înăuntru a început să se infiltreze apa de ploaie.
Incuboxx are o suprafață de peste 6.300 de metri pătrați suprafață. Clădirea a costat 17 milioane de lei. Imobilul are patru etaje și ar putea asigura 52 de spații pentru firme, săli de conferințe, o sală de fitness, cantină, dar și un perete de escaladă pe care să se destindă angajații care vor lucra aici. Ideea investiției este de a găzdui companii IT&C care sunt la început de drum, ori unele deja înființate și aflate în stadiul de consolidare. Pentru rezistență și un aspect modern, clădirea este acoperită cu policarbonat de culoare albastru-petrol. Primarul Nicolae Robu le-a propus reprezentanţilor Universităţii Politehnica şi Universității de Vest să se ocupe administrarea clădirii. „Se va lansa cât de curând procedura de atribuire a administrării. UVT s-a arătat interesată, Politehnica nu. După câte știu, în momentul de față, se lucrează la caietul de sarcini, este o primă experiență care ia puțin timp de documentare, cum să se facă selecția unei instituții care să administreze un astfel de obiectiv”, a declarat primarul Timișoarei. În lunile de când nu a fost folosită, clădirea, peste care au trecut mai multe coduri de intemperii, a început să fie afectată.
„Când au fost ploi torențiale, au fost anumite locuri unde s-a infiltrat apa, dar s-a remediat. Avem garanția de bună execuție, dacă nu se remediază, banii sunt blocați și plătim altă firmă”, a mai explicat Nicolae Robu.