Suntem în pragul unei invazii? Numărul persoanelor mușcate de căpușe crește alarmant

Suntem în pragul unei invazii? Numărul persoanelor mușcate de căpușe crește alarmant

De la jumătatea lui aprilie, din ce în ce mai multe persoane ajung la camerele de gardă mușcate de căpușe. În unele județe, numărul cazurilor s-a dublat deja față de anul trecut.

După ce în anii trecuți am avut o invazie de gândaci urât mirositori, dar inofensivi, anul acesta am putea să ne trezim cu una de căpușe, extrem de periculoase, atrag atenția medicii care se confruntă cu mai multe cazuri decât în perioadele similare ale anilor precedenți.

„Fenomenul, să știți, e endemic în zona mediteraneeană și în cea balcanică. Luați în considerare faptul că avem o vară timpurie, e foarte cald și e umezeală, la care se adaugă aceste multe zile care au fost libere. Lumea a ieșit la iarbă verde, dar nu a respectat regulile elementare. La pădure te îmbraci adecvat, te dai cu spray contra căpușelor și nu te duci unde vegetația crește nestăpânită”, arată conf.dr. Tudor Ciuhodaru care spune și că doar în ultima săptămână a tratat personal, la Iași, 24 de astfel de cazuri.

Cazurile cresc de la o zi la alta

În Capitală, de la începutul lui mai, zeci de bucureșteni și ilfoveni mușcați de căpușe trec zilnic pragul Institutului „Prof.Dr. Matei Balș”. „Da, a început sezonul lor și numărul cazurilor crește”, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului de boli infecțioase, dr. Gabriel Popescu.

Asta în ciuda faptului că Primăria Capitalei a început, încă din 18 aprilie, campania de combatere a țânțarilor și căpușelor. La Sibiu sunt, deja, de două ori mai multe cazuri ca anul trecut. De la începutul anului și până pe 29 aprilie au fost înregistrate 234 de persoane mușcate de căpușe, față de doar 100 în perioada similară a lui 2017.

 

 La urgență, în minivacanța de 1 mai

În ziua de 1 mai, la Bacău și Vaslui, au ajuns la Spitalele Județene aproape 30 de persoane mușcate de căpușe, iar la Urgență la Botoșani alte 16. Minivacanța n-a fost cu noroc nici pentru 44 de prahoveni care au ajuns la Boli Infecțioase după ce au constatat că insectele parazite se hrăneau din sângele lor.

Și mai grav e în orașele unde nu s-a făcut nicio dezinsecție până în acest moment. Spre exemplu, la Buzău, unde campania contra căpușelor începe pe 12 mai, doar în ultima perioadă au fost înregistrate 100 de cazuri și, din păcate, la două dintre ele a fost confirmată boala Lyme. La Timișoara s-a dublat, sezonul acesta, numărul persoanelor care au fost mușcate de căpușe. Dacă anul trecut, la final de mai se înregistrau 60 de „victime”, unele la care s-a confirmat inclusiv diagnosticul cu Boala Lyme, în 2018, până în prezent, au fost înregistrate deja peste 110 cazuri de înțepături. În orașul de pe Bega abia acum o săptămână s-au efectuat stropiri pentru dezinsecție, după trei ani în care administrația publică locală nu a avut contract cu nicio firmă de specialitate, ajungând în situația aceasta în urma unei licitații contestate.

 

Ce sunt căpușele și ce boli transmit ele

„Cele mai multe cazuri de mușcături de căpușe apar primăvara și vara (până târziu, spre toamnă). Pe corpul uman, ele se pot fixa oriunde (chiar și în locuri ferite precum zona inghinală, axilă, în spatele genunchilor, a urechilor, gât, scalp), și pot să nu provoace niciun disconfort la atașare sau în timpul hrănirii”, arată dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al DSP Bihor.

E bine de știut că o parte dintre căpușe transmit boli care pot fi mortale: Lyme, encefalita de căpușă (TBE) și alte afecțiuni grave. Principalele măsuri de protecție când ieși la iarbă verde sunt: „purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor căpușele), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă și șapcă (...) E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje. Folosiți spray-uri, loțiuni și unguente contra căpușelor (...) Faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze”, mai spune dr. Daniela Rahotă.

 

Cum îndepărtezi insecta

Căpușele trebuie îndepărtate în întregime, pentru că dacă rămân resturi din ele, zona se poate infecta. După mușcătură, pot să apară și reacții alergice, febră, dureri de cap, greață, vomă, dureri musculare, însoțite uneori de apariția unor pete roșiatice (eritem migrator).

Ca să desprindem căpușa, avem nevoie de o pensetă lată din plastic. Trebuie să încercăm să fixăm penseta pe capul căpușei, cât mai aproape de piele posibil, apoi tragem cu atenție, dintr-o singură mișcare, dar nu brusc și fără să smulgem sau să răsucim penseta, ca să nu rupem insecta. Sub nicio formă nu trebuie să strivim corpul căpușei.

 

Vaccinuri doar contra encefalitei transmise de căpușă

Cele două boli grave transmise de căpușă sunt boala Lyme și encefalita de căpușă (Tick-borne encephalitis sau TBE). Vaccinul pentru boală Lyme a fost scos demult din uz, așa că nu ne putem proteja contra ei. Contra TBE, însă, putem. Există două vaccinuri contra acestei boli: FSME-IMMUN (produs de Pfizer) și ENCEPUR (produs de Novartis Vaccines and Diagnostics GmbH). Ambele vaccinuri au variante pentru adulți (peste 16 ani) și copii (sub 16 ani), se fac în reprize de câte trei doze.

Prima serie de vaccin îți oferă protecție pe 3 ani, de la a doua încolo ești protejat timp de 5 ani. Din păcate, însă, nu se găsesc deocamdată în România, dar sunt comercializate în alte țări europene, precum Austria și Germania. Prețurile lor variază între 20 și 50 de euro doza, în funcție de farmacia de unde le cumperi sau de clinica unde faci acest tratament.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News