Editura Evenimentul si Capital

Serial „Invadarea României - 1968” (Ep.4). Cum a căzut Ion Cristoiu în capcana manipulării că România a pornit lupta cu rușii

Autor: | | 3 Comentarii | 7001 Vizualizari

Când îl întrebi pe Ion Cristoiu despre anul 1968 zâmbește ca unul care a căzut cândva în capcana unei manipulări, dar i-a dat soarta destule zile ca să apuce să o înțeleagă, să tragă învățăminte din ea. Acum 50 de ani, ca ziarist începător, Cristoiu a căzut în plasa, întinsă peste toată țara, de a crede că România pornește pe drumul luptei cu uriașa Uniune Sovietică. Cred că nici nu era greu să cazi în plasa aceea.

De luni bune, din ianuarie 1968 până-n august, televiziunea și ziarele prezentau reformele făcute de comuniștii cehoslovaci (cunoscute ca Primăvara de la Praga) drept o cale de urmat și de comuniștii români, tocmai porniți pe calea condamnării stalinismului. Până la invadarea de către trupele a cinci țări semnatare a Pactului de la Varșovia, românii au trăit cu sentimentul că pot fi slăbite chingile comunismului. Nici nu se putea altfel, Nicolae Ceaușescu s-a trezit singur în acțiunea de condamnare a invadării Cehoslovaciei. Până și liderul Primăverii, Alexander Dubcek, s-a întors, după o săptămână petrecută în beciurile Kremlinului, cu dorința de a renunța la reforme. Aplaudat de românii scoși atunci în stradă de frica invadării României, Ceaușescu a dat înapoi după numai câteva zile. Ion Cristoiu mi-a povestit cum a afl at și el că rezistența împotriva URSS s-a încheiat.

„A apărut neliniștea că nouă ne venea rândul”

- Alecu Racoviceanu: Ce a însemnat 1968 pentru români, renașterea sentimentului de mândrie națională?

-Ion Cristoiu: Toate evenimentele s-au petrecut într-o singură dimineață, 21 august. În zori. La televiziunea publică se transmisese acest semnal, nu că noi nu suntem independenți, ci că e jale cu rușii. Asta trebuie subliniat că, în 1968, în România nu a dominat, cel puțin un timp, sentimentul de mândrie patriotică pentru faptul că noi suntem independenți. Ca stare de spirit, a fost altul mai puternic: neliniștea că se întâmplă ceva ieșit din comun prin intervenția rușilor. S-a trăit la nivelul societății românești îngrijorarea, spaima colectivă pentru intrarea trupelor în Cehoslovacia și era ideea că vor intra și la noi, indiferent de poziția noastră. Foarte important, după aceaste momente, propaganda ceaușistă a insistat mult și nostalgicii insistă mult și acum că atunci s-a trezit sentimentul național. Același lucru s-a întâmplat și în decembrie 1989, prima reacție a societății a fost de neliniște, de spaimă. Întotdeauna, când colectivitățile sunt în fața unor întâmplări ieșite din comun sunt neliniștite. Atunci, neliniștea a fost provocată de intervenția în Cehoslovacia, nu condamnare, nu indignare, neliniște. Se întâmpla ceva ieșit din comun, intrau cu tancurile, mai ales că așa s-a prezentat, real, ca o intervenție brutală a Tratatului de la Varșovia. Și atunci a apărut neliniștea că nouă ne venea rândul, indiferent de poziția noastră.

Eurocomunismul

- Până în august, românul simplu știa ce se întâmpla în Cehoslovacia?

- Presa noastră oficială a dat cam tot ce apărea împotriva Uniunii Sovietice, toate documentele. Adică, toate pregătirile alea, deci s-a creat și o atmosferă pregătitoare. Ceaușescu a fost în vizită acolo.

- Pe 16 august.

-S-a prezentat în crescendo că se va întâmpla ceva.

- Deci Alexander Dubcek, de exemplu, era personaj pentru românul obișnuit?

- Da, dar era în același timp Cehoslovacia, a fost prezentată în România ca ceva ieșit din comun de frumos. Dubcek era un personaj pozitiv. Ce se întâmpla în Cehoslovacia a fost prezentat ca fiind o chestiune de rară importanță pentru comunism, adică niciun moment neutru, noi am tratat situația din Cehoslovacia ca și cum am fi fost cu Dubcek. Se crease atmosfera pentru a fi împotriva intervenției. În afară de relatările acestea, care prezentau pozitiv tot ce se întâmpla, n-a fost un moment în care anumite elemente considerate de Moscova ca fiind anticomuniste să fie prezentate în România. Nu. Era prezentat dintr-un punct de vedere foarte interesant de Ceaușescu. Țările socialiste, considera el, fiecare are dreptul să-și adapteze politica comunistă la propriul popor, la propriile realități. Că puțină lume știe teza fundamentală cu care a venit nu numai Ceaușescu, dar și eurocomunismul. În perioada stalinistă, rușii au impus un comunism al lor. Rușii au avut un anumit gen de comunism care ținea de realitățile comuniste de la ei. Adică, acolo nu era proprietate privată când a avut loc revoluția bolșevică, era tătucu, nu aveau influențe de origine democratică. Ori Ceaușescu a reluat această teză a eurocomunismului, potrivit căreia păstrăm regimul comunist, dar el se adaptează la realitățile naționale și se dădea exemplu că, în Polonia, Biserica Catolică are slujbe în armată. Nu uitați că și în Cehia, și în Polonia, erau alianțe de conducere, un fel de pluripartitism.

- În Cehoslovacia erau partidele din Cehia și Slovacia, era un fals pluripartitism.

- Da, dar în alianțe. În perioada de până în august 1968, toate evenimentele din Cehoslovacia erau prezentate în România cu o simpatie ieșită din comun, nu se considera nimic anticomunist. Se spunea că anumite lucruri spuse de Moscova și de alte țări socialiste sunt calomnii. Și după asta a început o pregătire a atmosferei împotriva Cehoslovaciei de către țările Tratatului de la Varșovia. S-au prezentat dramatic ultimatumurile. Așa se și explică, întrun fel, simpatia manifestată la mitingul din 21 august. Pentru că opinia publică din România considera că noi suntem la fel ca și cehii.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate