Decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății i-a luat prin surprindere pe liderii USR și PLUS. Dacă în urmă cu câteva zile, la momentul scandalului de la Spitalul Foișor, aceștia erau deciși să iasă de la guvernare, acum și-au mai nuanțat pozițiile.

Liderul deputaților USR – PLUS, Ionuț Moșteanu susține că o decizie în acest sens va fi luată după ședința birourilor naționale ale celor două formațiuni. Moșteanu s-a declarat surprins de revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţie, precizând că va avea loc o discuţiie a conducerilor USR PLUS legată de ieșirea de la guvernare.

„Orice variantă este pe masă. Sunt colegi care susţin şi această variantă, de asta va fi o discuţie serioasă, calmă, aşezată, astăzi în birourile naţionale reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuţii de dimineaţă şi vedem cum facem în continuare. Pe mine unul mă surprinde, mai ales că am fost şi la discuţia din coaliţie de luni, în care părea că lucrurile-s clare, ne-am clarificat şi am stabilit cum şi am stabilit că mergem împreună în această formulă în continuare”, a afirmat Ionuț Moşteanu.

Dacian Ciolos-PLUS

Dacian Cioloș acuză o procedură „inacceptabilă”

Pe de altă parte, Dacian Cioloș, președintele PLUS, partidul din care face parte Vlad Voiculescu consideră decizia premierului drept inacceptabilă. Într-o postare pe Facebook, acesta a reacționat foarte virulent la adresa premierului.

„Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil”, a scris Dacian Cioloș într-o postare pe Facebook.

El a precizat că nu poate interveni deoarece este în perioada de recuperare medicală, după ce a fost infectat cu coronavirusul. Dacian Cioloș a anunțat că USR-PLUS va lua o decizie de comun acord. El a precizat, în aceeași postare, că președintele executiv al PLUS, Dragoș Tudorache va exprima punctul de vedere al partidului.

„Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Iulian Bulai amenință „mafia din sănătate”

O altă reacție după demiterea lui Vlad Voiculescu a venit din partea deputatului USR Iulian Bulai. Acesta a avertizat „mafia din sănătate” să nu se bucure prea devreme.

„Mafia din sănătate să nu se bucure prea devreme. Continuăm lupta. Îi mulțumesc lui Vlad Voiculescu pentru ce a făcut până acum. Toți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate vor plăti, mai devreme sau mai târziu. Toți cei care susțin mafia vor deconta această decizie. Lupta continuă”, a transmis Iulian Bulai.

Iohannis a semnat revocarea lui Voiculescu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că miercuri i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu. Potrivit lui Cîțu, interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, se arată pe pagina de Facebook a Guvernului.

Actul de revocare ar fi fost deja semnat de președintele Klaus Iohannis, iar pe surse se vorbește că înlocuitorul lui Vlad Voiculescu va fi deputatul USR Adrian Wiener.