Intră în vigoare de azi, 4 aprilie! Toţi românii trebuie să ştie. Investiția care aduce mulți bani

Intră în vigoare de azi, 4 aprilie! Toţi românii trebuie să ştie. Investiția care aduce mulți bani Sursa: arhivă EVZ

Începând de luni, 4 aprilie, românii pot da lovitura, investind în titluri de stat cu dobânzi atractive. Ministerul Finanţelor a dat startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani. dobânzile anuale sunt peste cele practicate de băncile comerciale pentru depozite.

Titlurile de stat Tezaur reprezintă o formă de împrumut prin care investitorii pun la dispoziția statului banii necesari acoperirii necesităților bugetare. Aceste titluri, lansate în emisiunea din 4 aprilie, pot fi achiziționate, începând cu această zi și până pe 26, respectiv 27 aprilie.

Titlurile Tezaur, puse în vânzare de Ministerul Finanțelor sunt mai atractive decât economiile în depozite bancare. Acestea au valoare nominală de un leu și au fost puse în vânzare cu data de luni, 4 aprilie. Dobânda anuală este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Acestea sunt cuprinse între 4,8%, pentru titlurile cu scadență la un an și 5,8%, pentru cele cu scadență la 3 ani.

De menționat că veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. De asemenea, în perioada de subscriere aceștia au posibilitatea să-și anuleze subscrierile deja efectuate, în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Calendarul după care se poate face achiziția

În funcție de felul în care se face achiziția acestor titluri, Ministerul Finanțelor a stabilit un calendar destinat investitorilor.

Conform acestuia, între 4 și 26 aprilie 2022 titlurile Tezaur se pot achiziționa online, de către persoanele fizice înregistrate în SPV. Este nevoie ca acestea să deschidă un cont de subscriere la o unitate a Trezoreriei Statului selectată. Apoi va avea loc subscrierea efectivă pentru titluri de stat Tezaur. Banii vor fi virați din contul de subscriere într-un alt cont bancar deschis pe numele investitorului.

Cei interesați pot afla mai multe detalii despre subscrierile online accesând Ghid Tezaur online și Tezaur online.

În perioada 04 – 27 aprilie 2022 titlurile Tezaur pot fi achiziționate de la unitățile Trezoreriei Statului.

Iar în intervalul 04 – 26 aprilie 2022, cetățenii din mediul urban le pot achiziționa și de la unitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Acest lucru va fi posibil și pentru locuitorii din mediul rural, în intervalul 04 – 21 aprilie 2022.