Interzis în România. Mihaela Tatu, tratament cu Ayahuasca în Peru: „Dacă ar fi să se întâmple în România, eu nu aș face…”
- Veronica Bursașiu
- 4 decembrie 2022, 14:59
Ayahuasca e considerată de unii medicament, iar în România a intrat în atenția autorităților ca drog, după ce un fost șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului de Interne, alături de un fost ofițer al serviciului secret britanic MI5, făceau astfel de tratamente într-o clinică din România.
Vedetele, dar și alți români cu dare de mână, trăiesc astfel de experiențe în Peru. Cătălin Botezatu a povestit cum a decurs tratamentul cu Ayahuasca, orădeanca Crina Abrudan a fost recent în America de Sud pentru o astfel de cură, iar Mihaela Tatu și-a povestit propria experiență recentă trăită alături de un shaman în Peru.
Retrasă din televiziune, stabilită la Oradea de 10 ani, Mihaela Tatu trăiește din plin bucuria de a călători, dar are și o viață profesională extrem de plină. Marea schimbare din viața sa a venit când, la scurt timp după ce a trebuit să-și opereze ligamentele, a realizat cât de puternică este și a făcut peste 800 kilometri pe jos, în 6 săptămâni. Este vorba despre celebrul traseu El Camino – Calea Sfântului Iacob, unul dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj prin Spania, toate având ca punct de sosire orașul Santiago de Compostela, unde se află rămășițele Sfântului Iacob.
Meditație, lectură multă, așezare interioară
După plecarea din televiziune , Mihaela Tatu spune că a dobândit, din 2012, “putința de a lăsa lucrurile să curgă, acțiune care nu vine din abandon sau din resemnare, ci vine din înțelegerea lucrurilor”.
Înainte de a prezenta numeroase evenimente în țară și în străinătate, evenimente dedicate acestei perioade din an, Mihaela Tatu a urcat pe scenă ca model în prezentarea ocazionată de împlinirea a 30 de ani de activitate a designerului Eli Lăslean, care o îmbracă și pe prima doamnă Carmen Iohannis,
Apoi a făcut turul televiziunilor ca invitat. La Pro TV, la emisiunea lui Măruță, Mihaela Tatu a vorbit despre experiențele sale din călătoriile spirituale pe care le face. Marea experiență avea să o trăiască în Peru. Dar pentru a ajunge acolo și-a pregătit drumul pas cu pas. A fost în Maldive în acest an, într-o “vacanță cu momente de meditație, lectură multă, așezare interioar[, pentru că te pregătești pentru ceea ce urmează. A urmat apoi Turcia cu un program de detoxifiere, pentru că urmează să-ți pregătești corpul în alimentație și curățenie pentru ceea ce urmează să faci: nebunii. A urmat Peru…”, a povestit Tatu. Dintr-un grup de 7 persoane a fost singura care a urcat la 5200 de metri altitudine, în Rainbow Mountain.
“Peru e o țară pentru care merită să faci ani de zile economie și să o vizitezi, pentru că oameni sunt speciali, energia locului e deosebită, curățenia… apoi toate vestigiile acelea care nu sunt atât de vechi precum credeau oamenii. După 1400 s-au construit”, a povestit vedeta. A vizitat Machu Picchu, Titicaca, Lima. “Însă există un spațiu care se numește Valea Sacră și unde există câteva resorturi unde poți să experimentezi anumite tratamente cu un medicament: Ayahuasca”, a spus Mihaela Tatu.
Interzisă în România
Ayahuasca este interzisă în România. Comisarul-șef Cătălin Țone, șeful structurii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate București, a publicat o carte despre cel mai nou drog destinat bogaților și care a început să-și facă loc pe piața neagră a stupefiantelor din România. Este vorba despre legendara licoare a șamanilor din jungla Amazonului, cunoscută sub numele de Ayahuasca și care produce halucinații puternice și îi poate face pe cei care o consumă să creadă că le deschide o poartă către lumea spiritelor.
Ayahuasca a devenit cunoscută în România, la scară largă, la sfârșitul lui 2019, când s-a descoperit că Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret al Poliției Române, iubita acestuia, Vanessa Youness, și un fost ofițer al serviciului secret britanic MI5, foloseau ceaiul într-o clinică patronată de Youness.
“Te duce într-o altă dimensiune”
“Am stat două zile și jumătate, este interzis și dacă ar fi să se întâmple în România eu nu aș face. În primul rând cel care organizează povestea trebuie să fie foarte bine documentat și să aibă niște legături foarte bune cu tot. În primul rând faci analize acasă, în al doilea rând acolo ai medic, ai pshihlog, ai asistență, ai șamanul și nu te duci fără analizele respective… Este un ceai, dar este gros, este o iarbă amestecată cu o scoarță de copac care te duce într-o altă dimensiune să scoți un pic din tine niște emoții grele. Procesul este greoi: unii plâng, alții vomită, alții au tot felul de viziuni”, a explicat Mihaela Tatu ceea ce a trăit.
Mihaela Tatu a mărturisit că în prima zi nu a fost foarte curajoasă, fiindcă atunci “când scapi totul de sub control, parcă nu îți dă mâna, și nu am vrut să intru în zona aia de meditație, am fost cu ochii deschiși, am vrut să controlez totul, să văd ce se întâmplă în jur, urma să fie întuneric, am vrut să-i văd pe ceilalți… Ayahuasca nu e un drog… Nu are nici un fel de legătură, drogul crează dependență. Drogul este cafeaua fără care nu pot să funcționez, drogul este zahărul, drogul este o țigară. Tratamentul ăsta nu îți vine să îl faci a doua oară, nu îți vine…nu pot să explic, cert e că sunt niște senzații atât de puternice și efectele lor durează 2-3 săptămâni după aceea, timp în care ai niște gânduri, niște intuiții, ai idei, ai mesaje… Vine un gând să-ți spun ție ceva. Pun mâna pe telefon și îți spun tu mi-ai venit în minte…”, a explicat Mihaela Tatu la emisiunea lui Măruță.
Organizatoarea evenimentului din Peru, Adriana Armanu, a explicat, pe Soul Retreat, cum a ajuns la această experiență: “Sunt cel puțin 8 ani de când studiez, mai de aproape, mai de departe, ce este și ce produce Ayahuasca. Unii susțin că e o scurtătură. Așa este! Este pentru cei care înțeleg că împotrivirea vine doar din frică. Este pentru cei pregătiți să dea afară bagajul strâns din experiențele personale, din neam, din noduri karmice. Să dea afară metaforic dar și la propriu. Prin vomă, diaree, curățări ale sinusurilor. Nu e plăcut însă e poate cel mai profund detox emoțional, mental și fizic.”