Există viață după televiziune? Mihaela Tatu s-a reprofilat. „Eu nu mai sunt aceea, eu sunt alta”

Există viață după televiziune? Mihaela Tatu s-a reprofilat. „Eu nu mai sunt aceea, eu sunt alta”

Mihaela Tatu a avut un succes formidabil cu emisiunea „de 3 X femeie”, dar a dispărut din senin din lumina reflectoarelor. Fosta prezentatoare a povestit că percepția ei s-a schimbat și că nu mai poate accepta orice format.

Mihaela Tatu, care a făcut istorie cu emisiunea „de 3 X femeie”, a dispărut din televiziune, chiar dacă mulți i-au propus show-uri uriașe. Fosta prezentatoare locuiește în Oradea și a ales o carieră care nu are legătură cu ce făcea în trecut.

Aceasta a precizat că a primit multe oferte, dar că nu a găsit un format în care să se regăsească. „Nu am un format care să-mi placă pe de-a-ntregul. Da, au existat.(oferte) Aș vrea ceva, un social, continuu să-mi doresc o emisiune pentru femei. Uită-te puțin! Ai văzut ce se întâmplă când apar? Și cum ne aducem aminte și ce impact a avut emisiunea aceea. Eu nu mai sunt aceea, eu sunt alta și le-aș folosi mult mai mult femeilor și fetelor de acum, decât odinioară, dar dacă nu am un format care să mă satisfacă, nu mă întorc”, a spus Mihaela Tatu.

Mihaela Tatu, un nou început

Chiar dacă nu se mai bucură de faima din trecut, moderatoarea a povestit că a găsit o meserie care să o împlinească. Mihaela Tatu s-a axat pe ce știe cel mai bine să facă, pe comunicare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În primul rând sunt trainer în tehnica și arta livrării discursului, mă ocup de ceea ce înseamnă comunicare. Nu vorbire, ci comunicare din toate perspectivele. Apoi am împreună cu niște prieteni dragi un site de povești pentru copii care se numește somnoroși.ro și spun povești copiilor, interpretez mai bine zis, mi se spune femeia cu o mie de voci.

Sursă Facebook

Apoi cu colegii de la Restartix Seniori, am un program de gimnastică pentru seniori, gimnastică care vine să le întărească musculatura și încrederea în ei. Astea merg mână în mână. Am acasă un studio și înregistrez audiobook-uri. Și aș putea continua.Prezența mea la întâlnirile femeilor sau zona mea de voluntariat, cursurile de comunicare în cadrul unei campanii ce se numește Nu renunța la cunoaștere în licee și în facultăți, inclusiv pentru profesori. Săptămâna viitoare plec în Sardinia, pentru că o asociație a copiilor din Oradea reprezintă România în cadrul Skillman International Forum, învățământ informal și pentru al doilea an suntem invitați.

Anul trecut am avut o prestație extraordinară, copii pregătiți de noi, evenimentul s-a ținut în Lisabona, anul acesta în Cagliari. După care plec la Madrid, unde moderez un eveniment organizat de către o publicație importantă din zonă ce premiază 58 de români din toată lumea cu premii de excelență”,a declarat fosta moderatoare pentru Playtech.