Un dialog înfiripat cu prilejul lansării unui nou volum - „Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (Editura Polirom, 2019) - s-a metamorfozat aproape pe nesimțite într-o lecție de dezmeticire revelatoare, la care vă invit să luați parte de sus în jos.

- Evenimentul zilei: Cine este, stimată doamnă Aurora Liiceanu, „tânăra cu părul alb”? Care este secretul lui Vladimir Nabokov, a acestui aristocrat refugiat din calea bolșevismului? Povestiți-ne, vă rog, despre noul dumneavoastră volum!

- Aurora Liiceanu: Tânăra cu părul alb este Vera Nabokov, cea care a fost soția lui Vladimir Nabokov timp de 52 de ani. O relație longevivă, aproape de neîntâlnit astăzi. Desigur că durata atât de lungă a unei relații ridică întrebări. Ce a făcut ca această relație să dureze atât de mult? Cum a reușit această relație să reziste? Această carte, care pare că abordează un aspect al vieții relaționale a unei persoane, pare să nu mai aibă legătură cu relațiile pe care le întâlnim în prezent, în care oamenii se despart ușor, cu inima ușoară și își mută investiția afectivă, cât de profundă sau superficială ar fi ea, într-o altă relație. Pare ceva obișnuit, nu ne mai miră. Cred că domeniul relațiilor interpersonale sau sociale – căci ele diferă – este acum foarte prezent în cercetarea psihologică. Universul relațiilor este extrem de vast. Trăim în relații de tot felul, personale, în familie, de cuplu, de vecinătate, la locul de muncă, deci între colegi, un fel de plasă care ne susține și care este foarte dinamică. Relațiile se fac, se desfac, se refac. Am ales relația de cuplu, pentru că este cea mai bătătorită nu numai în literatură, dar și în cercetarea iubirii, față de care oamenii sunt mereu atrași. Acest lucru se datorează faptului că ele privesc viața privată a unei persoane, ceea ce astăzi se expune fără reticențele care existau în trecutul chiar apropiat. Ca să revin la cuplul VeraVladimir Nabokov, m-a interesat să caut ce i-a făcut să rămână împreună, dincolo de faptul că oamenii se schimbă și că se schimbă și contextul în care ei trăiesc. Vladimir Nabokov a fost o personalitate complexă, un scriitor și un om complicat. Dacă mă întrebați de secretul lui, cred că trebuie să spun că el și-a dat seama că pentru a se realiza, pentru a deveni și a fi recunoscut ca mare scriitor el avea nevoie de Vera, cea cu părul alb chiar din tinerețe. Ea a fost cea care i-a netezit cât a putut drumul către celebritate, cea care a avut în viața ei un proiect existențial: să-l facă pe el celebru, să arate lumii cât de mare scriitor este el. Deci aș putea spune că proiectul existențial era al ei, dar nu ea era în centrul acestui proiect, ci el, un altul.

- Ce v-a determinat să scrieți despre acest subiect? Ce v-a atras/captivat/ sedus cu adevărat: discreția Verei sau exuberanța, explozia lui Nabokov?

- Chiar dacă am știut că subiectul cărții este ceva fascinant de rar, o relație atât de lungă, mi-am dat seama că o relație nu poate fi înțeleasă decât prin efortul de a descifra personalitatea fiecărei părți a relației. Așa am ajuns să aflu cât mai multe despre copilăria, tinerețea și viața de adult a lui Vladimir Nabokov, dar și toate acestea privind-o pe Vera, soția lui. Dacă informațiile despre personalitatea și producția literară a lui Vladimir Nabokov sunt foarte multe - amintesc sutele de interviuri date, aparițiliile lui la emisiuni TV, comentariile romanelor lui etc. -, tot ce se știe despre Vera este un vid, ea fiind o enigmă. Efortul contant al biografilor lor s-au lovit de tăcerea Verei, de discreția ei, de faptul că ea este ca un pictor care a pictat ceva și apoi și-a retras numele ce de obicei se scrie în josul tabloului. Ea a vrut să devină anonimă, lăsând locul construit de ea lui Vladimir. Într-un fel ea este ceva ce nu există astăzi, când exhibiționismul, confesiunile, indiscrețile oamenilor sunt la modă. Ea mi-a amintit de Greta Garbo și solitudinea ei asumată. S-a scris despre faptul că Greta Garbo s-a retras în culisele vieții, la o vârstă tânără. Avea 35 de ani și a mai trăit aproape 50 de ani după această hotărâre fiind nimeni: o femeie cu ochelari mari de soare, îmbrăcată mai ales în ținute masculine, plimbându-se în New York, cu totul și totul o femeie obișnuită...

- Ireal...

- Da, pare ceva inimaginabil astăzi, când divele noastre se etalează cât pot de des pentru a nu uita lumea de ele, când a sta pe scena vieții indiferent de vârstă este o dorință care arată cât de mult își doresc oamenii admirația și atenția semenilor lor. Cât de dependenți sunt de public. Expresia din biografiile artiștilor „a muri pe scenă” nu înseamnă decât că ei, actorii, nu există decât ca actori. Greta Garbo a vrut să fie ea, nu actriță mereu. Deci, le putem asemui pe Vera Nabokov și Greta Garbo, Vera stând în culisele vieții private, ca și Greta Garbo care s-a retras din viața socială. Dar, există și deosebiri. Greta Garbo a gustat din celebritatea ei personală și s-a retras, Vera Nabokov a renunțat la o potențială celebritate și ți-a pus viața în slujba celebrității lui Vladimir Nabokov. Să nu uităm că Vera Nabokov nu a lăsat nimic despre ea, nici scrisori către Vladimir - pe care le-a distrus -, nici un jurnal. Nimic, nimic.

- Există vreo similitudine, vreo apropiere, vreo afinitate între personajul Vera și autoarea Aurora? Mărturisesc că n-am rezistat tentației unei asemenea ipoteze...

- Nimeni nu mi-a pus această întrebare. Ar putea exista în măsura în care mă deranjează să văd astăzi cât de mult se poartă self-promoting, cât de mult își afișează astăzi persoanele devenite publice - pentru că și Vera după succesul „Lolitei” apărea în public, discretă și demnă – așa zisele secrete, mai ales în zone pe care aș crede că trebuie să fie ferite de ochiul public. Cred că intimitatea devenită astăzi subiect public ar fi îngrozit-o pe Vera, pentru care și maternitatea era o problemă personală. Ea și-a ascuns sarcina de ochii prietenilor.

- Pe când astăzi...

- Astăzi persoanele publice de sex feminin, divele noastre, vedetele noastre, apar în imagini pe coperți cum s-ar spune vulgar „,cu burta la gură”, într-un fel victorios, ca și cum a face un copil este o reușită excepțională și nicidecum o întâmplare banală, firească. Expresia pe care o întâlnim mereu în social media este că Ea i-a dăruit lui, unui El, copii, unul sau mai mulți. De aici își trage doza de câștig maternitatea și manipularea bărbatului de către femeie. Copilul nu este un dar pe care și-l fac oamenii între ei. Nu-l găsești într-un raft de magazin. Acest comportament de a pune granițe între ceea ce este privat/intim și ceea ce este public s-a erodat astăzi. Cultul celebrității este epidemic, eroizarea este la modă. Expresia „Fii eroul nostru!” o auzim mereu la TV. Anonimatul este respins. Ne-a spus-o Andy Wahrol de multă vreme. În această perspectivă, atât Vera Nabokov, cât și Greta Garbo, au avut sindromul discreției, erau gardieni ai privacității, care astăzi nu numai că nu prea există, dar este chiar opusul sindromului celebrității.

- Chiar așa să fie?

- Parteneriatul pervers între exhi biționism și voyerism este ceva atât de vizibil. Astăzi se citește cu nesaț cu câți bărbați s-a culcat X sau Y, cum a fost primul contact sexual, cum te-a surprins propriul copil făcând sex cu tatăl lui, de ce s-a despărțit X de Y ca apoi să afli că sunt din nou împreună etc. Pentru a nu dispărea din atenția publică, se scormonește trecutul, probabil cu acordul unor dive sau „divi”, cei din trecutul lor găsesc ocazii de a se vedea în tabloide, își amintesc despre iubiri consumate cu zeci de ani în urmă etc. Unii anonimi se insinuează astfel în viața persoanelor publice, amintindu-ne expresia „schelete în dulap”.

 

Privire spre Aurora

 Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendezvous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea și El. Biografia unei relații (2016), Madlena (2017) și Putere și sînge. O aventură indiană (2018).