Pe Mihail Șișkin, cel mai bun scriitor rus contemporan, l-am văzut în carne și oase în această toamnă, la București. S-a prezentat la Ateneu, la întâlnirea cu cititorii curioși, îmbrăcat lejer, ca pentru o ieșire cu băieții la o degustare de vinuri albe, seci. Vădit (și plăcut) surprins de numărul mare de oameni veniți special pentru a-l cunoaște, rusul elvețienizat a părut, în primele clipe - cele de tatonare a privirilor - ușor stânjenit. Autorul „Scrisorarului” și-a revenit însă repede și a uimit asistența cu strigătul lui ascuțit, scrijelit pe răbojul dreptății în căutarea căreia cei mai mulți semeni se rătăcesc și renunță. Șișkin e din alt aluat. El scrie cu mâna la inimă, nu cu mâna pe portofel, declamând curajos jefuirea Maicii Rusii, pe care dictatorul Putin ar silui-o mână-n mână cu răsfățații Occidentului. Interesant acest Mihail Șișkin, jumătate rus, jumătate ucrainean care trăiește și scrie acum în exil, în Țara Cantoanelor. Dar să-i dăm cuvântul, în această primă parte a unui dialog deschis, după cum vă veți convinge, ca o fereastră rotundă spre toate posibilitățile.

• Evenimentul zilei: Când v-ați dat seama că sunteți capabil să înviați cuvintele, să le legați și să le dați un sens închegându-le într-o pledoarie (scrisă)? Descrieți-ne, vă rog, acel moment! Coincide el cu conștientizarea stării de scriitor? Chiar așa, vă considerați scriitor, funcționar, jurnalist? Cum vă recomandați când faceți cunoștință pentru prima oară cu un om, eventual cu unul care n-a auzit de cărțile lui Mihail Șișkin?

• Mihail Șișkin: Sincer, nu țin minte un asemenea moment deosebit. Probabil nu a existat niciodată. Din câte țin minte, am fost mereu scriitor. Ulterior, am încercat să înțeleg și să-mi explic cum de s-a întâmplat așa, să dau acestui lucru simplu un sens profund, să fac din cuvinte garoafele pe care se ține lumea. De parcă, dacă n-ar fi cărțile mele, universul ar zbura în haos. El oricum se îndreaptă într-acolo și fără cărțile și cuvintele cuiva. Și nici cuvintele nu mai înseamnă de mult nimic și pentru a ne înțelege unii pe alții trebuie să explicăm din nou fiecare cuvânt. Să fii „scriitor”, ce înseamnă asta?

• Chiar, ce înseamnă?

• Uite, Varlam Șalamov e scriitor. Și Dan Brown e scriitor. Dar ce au ei în comun? Doar titulatura de scriitor, acest cuvânt omonim. Un cuvânt cu două sensuri total diferite în acest caz. Unii scriitori scriu pentru cititori, pentru câștig, pentru vânzări. Este vorba de un serviciu adresat unei anume catogorii de scriitori, aici e important să ții cont de vârsta clientului, sex ș.a.m.d. Alți scriitori nu scriu pentru cititor. Și este bine dacă vor avea vreun cititor după moarte...

Putin, insignifiant

• Mihail Șișkin merge, e limpede, pe urmele poetului și prozatorului Șalamov...

• Când am început eu, știam că volumele mele nu vor fi publicate în acel regim, dar nici nu-mi trecea prin cap să nu le mai scriu din acest motiv. Știam că sunt scriitor și voi fi scriitor, chiar dacă nu aveam să am niciodată vreun cititor. Acum însă, din când în când, scriu și gândesc pentru un cititor concret articole și eseuri actuale. Există o explicație foarte simplă pentru asta. Romanele sunt turnuri mult prea mari, prea înalte pentru a trage din ele în dictatorii contemporani. Viitorii mei cititori nici n-o să-și mai aducă aminte cine a fost Putin, o să caute pe Wikipedia. De aceea în romanele mele Putin nu va apărea niciodată. Dar nu pot și nici nu vreau să tac în privința a ceea ce se întâmplă acum în lume și în Rusia. A tăcea înseamnă a susține, a fi de acord. Și atunci scriu (și) texte pentru anumiți cititori cărora le vorbesc despre ce e important azi, acum. Revenind la ultima parte a întrebării, cea legată de reacția mea în fața unui om care n-a auzit de cărțile scrise de mine…

• Așa, eu și uitasem…

• Este o situație cotidiană. Doar nu scrie în fruntea mea că sunt scriitor! În această lume sunt de fapt puțini cititori și marea lor majoritate nu sunt ai mei. În viața obișnuită sunt pur și simplu pasager, sau cumpărător, sau trecător. Când oamenii dau de numele meu, pentru ei sunt pur și simplu un alt pacient sau client cu un nume străin. În Europa de astăzi nu mai uimești pe nimeni cu eticheta de scriitor. Și este foarte bine că se întâmplă așa. Doar nu e posibil să fii tot timpul scriitor! Uite, e imposibil să fi 24 de ore din 24 chiar tu însuți. Cel mai mult obosești din cauza propriei persoane, a propriei legitimări. Dar să mai fii și scriitor sută la sută din timp...

Nimeni nu răstoarnă lumea

• Dar care dintre toate cărțile publicate vă legitimează cel mai bine, care vă este cea mai aproape de inimă? Și de ce?

• De regulă cărțile sunt comparate cu propiii copii și este imposibil - se știe - să spui pe care dintre copii îl iubești mai mult. Propriile mele texte sunt o parte din mine, un model viu, personal, unul anume, adică un model al celui care eram la vârsta când am scris rândurile respective. Odată cu trecerea timpului însă am observat că îmi devine cel mai apropiat textul pe care l-am scris chiar la început, „acel text”, chiar dacă era cam stângaci. Și nepublicat. Pe atunci încă nu învățasem să scriu, dar era cel mai bun „eu” din viața mea - un tânăr care nu se îndoia că, prin cuvântul său, va răsturna lumea. Or „eul” de acum știe că nimeni nu va răsturna vreodată lumea.

Despre libertate

De ce are nevoie un scriitor pentru a se simți liber? Șișkin e prompt: „Scriitorul e mereu liber. Îl fac să nu fie liber numai gândul la publicare, la editori, la cititori, la vânzări, la onorariu”. Așadar, nu-i liber! „Recunosc că m-am gândit puțin - sunt eu un om liber, liber? Desigur, pot să vorbesc și să scriu ce gândesc. Asta e deja mult, dacă nu uităm în ce țară m-am născut. În rest, libertatea mea e limitată, ca a tuturor, de suma din cont”. Concluzia? „Nu sunt un om liber, chiar deloc”.

I-a citit pe Tzara și pe Ionesco

Are Mihail Șișkin vreun autor român preferat? „Din păcate, am citit foarte puțini autori români. În traduceri în rusă am cunoscut scrierile lui Tristan Tzara, Ionesco. De asemenea, o impresie deosebită mi-au produs-o textele lui Mircea Eliade și Emil Cioran. Am mai citit povestirea lui Mircea Cărtărescu - De ce iubim femeile. În germană am citit-o pe Herta Muller, care a scris frumos despre copilăria ei românească”.

Născut la Moscova, pe 18 ianuarie 1961, Mihail Șișkin a lucrat ca jurnalist, apoi ca profesor de limba germană și limba rusă. Este căsătorit cu o elvețiană, iar în prezent locuiesc împreună la Zürich. Șișkin a debutat ca scriitor în 1993, cu volumul „Urok Kalligrafii”, urmat de „Zapiski Larionova”, „Luarea Ismailului”, „Părul Venerei”, „Scrisorar” și „Paltonul cu gaică”. Ultimele patru volume au fost publicate și în România, la editura Curtea Veche Publishing.

Romanele sunt turnuri mult prea mari, prea înalte pentru a trage din ele în dictatorii contemporani. Viitorii mei cititori nici n-o să-și mai aducă aminte cine a fost Putin”, Mihail Șișkin, scriitor

În această lume sunt de fapt puțini cititori și marea lor majoritate nu sunt ai mei”, Mihail Șișkin, scriitor

Mihail Șișkin este singurul scriitor care a câştigat toate cele trei mari premii literare ruseşti: Premiul „Russkii Buker“ (2000), „Bolshaja Kniga“ ( 2006, 2011) şi „Nacionalnyi Bestseller“ (2005)

Citiți mâine, în a doua parte a dialogului cu Mihail Șișkin, de ce crede scriitorul rus că Occidentul girează politicile abuzive ale Moscovei