Intervenție chirurgicală complicată pentru Rege. Anunțul Palatului Regal
- Mihnea Talau
- 10 octombrie 2020, 19:20
La o zi după intervenţia chirurgicală la care a fost supus pentru înlocuirea unei valve cardiace, Regele Harald al V-lea al Norvegiei se simte bine. Anunțul a fost făcut sâmbătă de oficiali ai palatul regal.
Medicul personal al regelui, Bjorn Bendz, a declarat într-un comunicat că monarhul a făcut o scurtă plimbare.
Regele Harald, care a fost supus unei anestezii locale, a rămas treaz în timpul operaţiei.
Regele a suferit o operaţie pe cord în 2005, iar intervenţia de vineri a constat în înlocuirea valvei cardiace artificiale pe care monarhul a primit-o în urmă cu 15 ani, a precizat Palatul Regal, care a prezentat intervenţia ca fiind una de rutină.
Regina Sonja şi prinţul moştenitor Haakon l-au vizitat vineri, potrivit Agerpres.
Harald a fost internat recent din cauza din cauza unor dificultăţi respiratorii, însă medicii au exclus rapid varianta unei infecţii cu COVID-19.
Pe lângă operaţia pe cord din 2005, Harald a suferit o intervenţie chirurgicală în 2003 pentru un cancer de vezică urinară.
Monarhul în vârstă de 83 de ani, care nu are în mod oficial puteri politice, este şeful statului din 1991.
Regele Harald al V-lea al Norvegiei este înrudit cu mai mulți monarhi europeni: este unchiul regelui Filip al Belgiei și al Marelui Duce Henric de Luxemburg, și este văr de gradul doi cu regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și cu regina Margareta a II-a a Danemarcei.
El s-a născut în 1937 la reședința prințului moștenitor de la Skaugum, Asker, în apropiere de Oslo.
A fost primul prinț moștenitor născut pe pământ norvegian după nașterea regelui Olav al IV-lea în 1370. Este fiul regelui Olav al V-lea (care pe atunci era doar prinț moștenitor) și al Prințesei Märtha a Suediei.
Fiind strănepotul regelui Angliei Eduard al VII-lea, Harald se află în ordinea succesiunii la tronul britanic.
Regele Harald al V-lea este înrudit cu mai mulți monarhi europeni: este unchiul regelui Filip al Belgiei și al Marelui Duce Henric de Luxemburg, și este văr de gradul doi cu regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și cu regina Margareta a II-a a Danemarcei.
În calitatea sa de rege al Norvegiei, Harald este și șeful Bisericii Norvegiei.