Agenții forțelor de ordine se declară complet nemulțumiți de noile modificări ale statutului care se discută la Interne, care ar putea să se traducă în posibilitatea de a fi mutați de la o structură la alta, din Capitală într-un oraș de provincie, spre exemplu, fără acordul lor explicit, conform Digi 24.

 

Până și ofițerii din structurile de conducere ale Poliției ar putea fi afectați semnificativ, în sensul în care ar pute ajunge într-un post inferior, în urma unei evaluări.

„Nu se poate să te joci cu destinele oamenilor, să îi muţi aşa, cum vrei tu, când vrei tu, unde vrei tu. Dacă lucrurile astea vor trece în statutul poliţistului, ne putem considera în 1987, ne întoarcem acolo”, a afirmat liderul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (SNPPC), Dumitru Coarnă.

„Haideţi să vă dau exemplu, Gavriş, de la Poliţia Capitalei”, a adăugat sindicalistul.

Coarnă se referă la un conflict dintre șeful Serviciului Omoruri, Radu Gavriș, și ministrul de Interne, Carmen Dan, de la sfârșitul anului trecut.

„Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce sistemul înapoi cu 20 de ani”, spunea, la acea vreme, Gavriș.

„Aştept de la şeful acestui serviciu să facă un pas în spate”, a răspuns prompt Carmen Dan, în decembrie 2017.

„Acel om nu a putut fi schimbat pentru că el a venit prin concurs. Ori dacă o să treacă acestă instituţie a destituirii din funcţia de conducere în urma unei evaluări, Gavriş era destituit de ieri, de a doua zi după interviu”, a spus Coarnă despre acel eveniment.

Una dintre noile modificări care privesc statutul polițiștilor ar crea condițiile pentru ca polițiștii care sunt cercetați disciplinar să fie lăsați pe bară.

Prezumţia de nevionovăţie dispare din oficiu, iar acesta manieră de punere la dispoziţie dă posibilitatea şefilor să înlăture de îndată orice poliţist care ori nu e de acord cu compromisurile la care este supus ori este incomod pentru acel şef”, a spus liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

Deocamdată, Ministerul de Interne transmite că modificările nu sunt fixe și că reprezentanții sunt dispuși să ascute plângerile venite din partea agenților forțelor de ordine. Chiar dacă proiectul este doar în faza de consultare, sindicaliștii atrag atenția că acesta ar putea fi adoptat mai repede decât se preconizează, prin OUG.

Politizarea sistemului este reclamată de mulți angajați din sistem, în contextul în care cei care ocupă peste 4500 de funcții de conducere au fost împuterniciți. La nivelul întregii țări, șefii din jumătate din inspectoratele de poliție nu au ajuns în funcție prin cocnurs, ci au fost numiți pe o perioadă de 6 luni.