EVZ Special
Intelectualul „boier” care a vrut o Românie comunistă „cu față umană”, dar a sfârșit sub gloanțele Securității
Sursa foto: Wikipedia
Din cuprinsul articolului
Lucrețiu Pătrășcanu (4 noiembrie 1900-17 aprilie 1954) a fost un om al cărui rol la 23 august 1944 ar putea oricând subiectul unui film de top. Barbu Știrbey aflase la Cairo faptul că niciodată sovieticii nu vor avansa o idee de armistițiu fără să fie comuniști la tratative.
Lucrețiu Pătrășcanu, omul „celor două lumi” antagonice
Lucrețiu Pătrășcanu era doctor în drept la Leipzig, fiu de scriitor socialist marginalizat din cauza filo-germanismului său de dinaite de 1914, D.D.Pătrășcanu. Mama, Lucreția era o boieroaică din Moldova cu relații până la Palatul Regal, unde avea un văr în leaderhipul Palatulu. Chiar Ion Antonescu ar fi dorit să-l întâlnească. Pătrășcanu apărase activiști comuniști, fusese lăsat în pace de Carol II și legionari în anii 30 și până în 1941.
Făcuse rost de pașapoarte și acte false pentru comuniștii români care au luptat în Spania contra lui Franco și de partea lui Stalin. A scpăat, pentru marxismul său, doar cu domiciliu forțat la Poiana Țapului, unde avea o vilă. Sora lui , Eliza s-a căsătorit cu avocatul Petre Marcu, din Balș -Romanați cunoscut ca Petre Pandrea. Aici, Pătrășcanu a scris partea lui la o lucrare amplă despre problematica frământărilor sociale, care se dorea a fi scrisă de istorici marxiști. Cum nu au sosit celelalte părți, partea scrisă de el s-a numit „Un veac de frământări sociale 1821-1907”.
Lucrețiu Pătrășcanu asigură de fapt reușita politică a Actului de la 23 august 1944
Lucrețiu Pătrășcanu a intrat în hora lui 23 august 1944 pentru că dorea să preia Ministerul Justiției, Doar așa îi putea amnistia pe comuniștii din închisori. El era singurul care putea ajunge oricând la Palat, dată fiind rudenia sa cu acel colonel Octav Ulea. Șeful Casei Militare a Palatului. Era singurul lider comunist care putea să-i contreze cu argumente pe cei din partidele istorice cărora le era teamă de intrarea sovieticilor în țară. Avea și de ce să le fie teamă, Ilegaliștii comuniști înfundaseră pușcăriile și încasaseră gloanțe în 1929 la Lupeni și în 1933 la Grivița.
Lucrețiu Pătrășcanu nu dorea ca sovieticii să aducă propriul lor guvern o dată cu intrarea în România. Nu dorea o lovitură de stat în stilul a ce se va întâmpla la Sofia în 1944 când Jifcov va deveni Șeful Milișiei Populare în cadrul loviturii de stat. Voia un parteneriat ca sovieticii să negocieze armistițiul cu un guvern legitim și cu un rege, nu cu Antonescu.
Execuția fostului Ministru al Justiției
Ca Ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a supervizat toate acțiunile juridice îndreptate de către comuniști contra „dușmanilor de clasă”. Culmea este că tocmai comuniștii i-au reproșat că a fost „spion burghez”, „deviaționist”! De fapt, ei îi reproșau tocmai faptul că acceptase ca formațiunea politică a comuniștilor români, ilegală din 1924 să fie aliată cu partidele istorice pe care Dej și Ana Pauker le considerau „reacționare”.
Cert este că și cu Pătrășcanu și fără Pătrășcanu, procesele realizate de comuniști împotriva foștilor rivali politici se realizau oricum. Să nu uităm că până la intraea în vigoare în 1948, a Tratatului de la Paris din 10 februarie 1947, în statele ocupate de sovietici, inclusiv România, funcționa Comisia Aliată de Control (URSS, rol dominant, SUA și Marea Britanie rol mai mult decorativ) și, teoretic, „tribunalele poporului” funcționau sub autoritatea acesteia. Fusese o înțelegere între aliați ca fiecare stat, după război, să sancționeze intern foștii colaboraționiști pro-naziști sau pro-fasciști.
Lucrețiu Pătrășcanu s-a pronunțat pentru ca administrația românească să nu fie îngrădită în Transilvania. A fost pretextul pentru tandemul Pauker-Dej să îl îndepărteze. Numai că, era liniștea înaintea furtunii, pentru că în timp ce Pătrășcanu era arestat, Dej a epurat-o pe Ana Pauker.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat în 1948. A fost reținut în 28 aprilie, mandatul s-a emis în 24 august 1948. A fost judecat și condamnat la moarte. Sentința s-a executat discret la Jilava la 17 aprilie 1954, se pare de către criminalul bolșevic ucrainean Timofei (Pantelei) Bodnarenko. A devenit apoi generalul de Securitate Gheorghe Pintilie. Tot el îl lichidase în 1946 și pe Istvan Foriș.
Moartea lui Stalin a influențat diferit destinele „celor căzuți în dizgrația dictaturii proletariatului”
Moartea lui Stalin în 1953 i-a găsit în închisori și pe Ana Pauker și pe Lucrețiu Pătrășcanu. Dacă Stalin ar mai fi fost în viață, cu siguranță, până la finalul lui 1953, Anei Pauker i s-ar fi terminat viața cu totul. Mulți au considerat că ultimii ani din viață i-a trăit marginalizată doar pentru că Stalin murise.
Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc/ Cota: 2/945
Din contră, mulți credeau că Pătrășcanu, după martie 1953 ar putea fi eliberat. Numai că, se pare, Stalin nu a avut nimic direct cu Pătrășcanu, el fusese închis de către Ana Pauker și Dej care-l considerau un rival politic periculos. Încă de prin 1945, Dej și Pătrășcanu au început să aibă clinciuri iar din 1946, ele au devenit tot mai evidente. Și mai clar a fost că după abdicarea în 1947, a Regelui Mihai, de la care Pătrășcanu cert ar fi avut o protecție politică și după crearea în februarie 1948 a PMR, Dej era liderul absolut, având ascendentul originii muncitorești și românești. Stalin începuse deja să o deteste pe Ana Pauker și îi sugerase lui Dej să o elimine chiar!
Reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu în 1968, de către Nicolae Ceaușescu arăta că noul lider al PCR (din 1965) și al statului român (din 1967) dorea să arate că noul curs pe care îl promova era total diferit de cel promovat de către Dej, deși, practic, trecerea de la linia stalinistă, la cea națională anti-sovietică, începuse totuși cu Gheorghiu -Dej, încă după moartea lui Stalin și se afirmase pregnant după încheierea colectivizării în 1962 și amnistia generală pentru deținuții politici în perioada 1962-1964. În aprilie 1964, România adera la „modelul chinez de construcție socialistă”, acțiune văzută drept o veritabilă „independență” de URSS. A avut rolul său și retragerea trupelor sovietice din România în anul 1958....
