Inspecția Judiciară a făcut o serie de CONTROALE în TREI JUDECĂTORII

Inspecția Judiciară a făcut o serie de CONTROALE în TREI JUDECĂTORII

Mai multe judecătorii au fost vizate de controlul Inspecției Judiciare. Aceștia s-au deplasat în București, Brașov și Beclean pentru a verifica instituțiile.

Inspecţia Judiciară a efectuat, în luna aprilie, trei controale de fond la Judecătoria Braşov (16-20 aprilie), Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (23-27 aprilie) şi Judecătoria Beclean (23-27 aprilie), notează Agerpres.

"Verificările au vizat modul de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale, precum şi respectarea de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate a normelor procedurale şi regulamentare privind primirea şi înregistrarea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanţele competente, punerea în executare a hotărârilor penale şi civile", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Inspecţiei Judiciare.

Potrivit sursei citate, rapoartele vor conţine concluzii privind bunele practici, deficienţele şi vulnerabilităţile identificate, propuneri pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor şi prevenirea riscurilor în activitatea şi vor fi înaintate Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acestea vor fi publicate până pe data de 28 mai în cazul Judecătoriei Beclean, până pe 4 iunie în cazul Judecătoriei Braşov şi până pe data de 14 iunie în cazul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.