Inspecţa Judiciară, lăsată fără şefi . Dosarele şi salariile inspectorilor, puse în aşteptare

Inspecţa Judiciară, lăsată fără şefi . Dosarele şi salariile inspectorilor, puse în aşteptare

Inspecţia Judiciară (IJ) a rămas fără inspector-şef şi fără inspector-şef adjunct începând cu data de 1 septembrie, au declarat pentru EVZ surse din interiorul instituţiei.

Mandatul şefului IJ, Lucian Netejorul, şi cel al adjunctului acestuia, Gheorghe Stan, au expirat, iar legea nu prevede condiţiile în care poate fi asigurat interimatul celor două funcţii. Surse din cadrul IJ spun că instituţia se confruntă începând de astăzi cu un blocaj. Toate documentele care sunt trimise IJ trebuie semnate de şeful structurii sau de către adjunctul acestuia, la fel ca toate actele care sunt emise de instituţie.

Şefia IJ este asigurată prin concurs, însă nici regulamentul de funcţionare al IJ - care funcţionează autonom pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii -, nici regulamentul CSM nu prevăd norme legate de situaţia în care mandatul şefului şi cel al adjunctului expiră înainte de organizarea concursului.

Potrivit surselor citate, ochii inspectorilor judiciari sunt aţintiţi către Executiv în speranţa unei Ordonanţe de Urgenţă privind asigurarea unui interimat la vârful instituţiei. În condiţiile în care există un vid legislativ legat de cine asigură interimatul, toate actele inspectorilor care trebuie confirmate de conducere sunt puse pe stand-by, altfel ar fi nule, iar aceştia ar putea fi lăsaţi şi fără salariile pe care le aşteaptă săptămâna aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News