Înmatriculările de maşini noi în Europa au scăzut cu 17% în primul trimestru, la 3,43 milioane de unităţi, faţă de peste 4,15 milioane înscrise în circulaţie în primele trei luni din 2008.
În luna martie, datorită programului Rabla implementat în mai multe state, precum Germania, Franţa şi Italia, scăderea a fost mai moderată, şi anume de 9%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Islanda (-91%), Letonia (-78%) şi Lituania (-70%). La polul opus se găsesc Germania, unde în primul trimestru piaţa auto a crescut cu 18%, fiind înscrise în circulaţie 868.000 de automobile, Franţa, cu o scădere de 4%, aproximativ 505.000 de unităţi, şi Italia cu -19%, numărul de maşini înmatriculate fiind de 538.000. În ceea ce priveşte România, numărul de înmatriculările a fost cu puţin peste 29.000 în primele trei luni din 2009. Faţă de aceeaşi perioadă din 2008, s-a consemnat o scădere de 60,7%, se precizează în datele ACEA.
În clasamentul pe mărci conduce VW, cu 375.000 de maşini înmatriculate, cu 7,2% mai puţine decât în primul trimestru din 2008, fiind urmată de Ford, cu circa 315.900 de unităţi, în scădere cu 11,1%. Poziţia a treia a topului este deţinută de Opel, cu 254.000 de maşini, în timp ce Dacia a scăzut cu 11%, la aproximativ 41.500 de unităţi.
ACEA include cele 27 de state membre ale UE, cu excepţia Malta şi Cipru, dar şi Islanda, Norvegia şi Elveţia.