Înjunghieri, bătăi și spitalizări. Închisoarea din România mai tare ca Prison Break

Înjunghieri, bătăi și spitalizări. Închisoarea din România mai tare ca Prison Break

Ce se petrece uneori după gratii întrece și cel mai tare scenariu de film.

La Penitenciarul Galați e ca-n Prison Break, pușcăriașii se taie între ei, iar bătăile sunt atât de crunte încât victimele ajung direct pe patul de spital, cu șanse minime de supraviețuire.

Este cazul unui deținut în vârstă de 31 de ani care a ajuns în stare critică la spital după ce a fost rupt în bătaie de un coleg de celulă. Victima a fost lovită în cap cu un obiect de fier.

„A avut loc o agresiune între două persoane private de libertate. Personalul Penitenciarului Galaţi a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul uneia dintre persoanele private de libertate, timp în care a fost solicitat sprijinul serviciului de ambulanţă. Deţinutul agresat a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a declarat Simona Cosma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, pentru viata-libera.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bărbatul bătut a ajuns într-o stare atât de gravă la spital încât medicii rămân rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Din câte se pare, victima a fost bătută de colegul de celulă fiindcă la rândul ei înjunghiase cu cuțitul un alt deținut, iar agresorul a jurat răzbunare!