Inițial, Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, o anunțase pe Rovana Plumb că se poate bucura de tot sprijinul său.
În favoare susținerii, Iliescu aducea drept argumente meritele Rovanei Plumb ca ministru, plus activitatea pe care a avuto în calitate de șefă, mai mulți ani, a organizației de femei a PSD. Asta, însă, doar până în ziua votului. Atunci, Iliescu a luat cuvântul și a înclinat decisiv balanța în favoarea lui Liviu Dragnea, determinându-i pe numeroșii nehotărâți să-l voteze. Deși, cu doar o săptămână înainte o aprecia entuziast pe Rovana Plumb, Iliescu a decoperit în ziua votului că Liviu Dragnea este „un bun organizator” și că este de preferat. Pirueta asta nu-i este câtuși de puțin specifică.
Este știut a fi un ins mai degrabă încăpățânat, care dacă apucă să ia un om în brațe, greu îi mai dă drumul, iar asta doar dacă îmbrățișarea îi devine mult prea păgubos-împovărătoare. Între Rovana Plumb și Liviu Dragnea nu-s doar diferențe de câteva nuanțe, ci unele căscate cât prăpastia. Cum de l-a putut prefera Sărac-Dar- Cinstitul Ion Iliescu pe Liviu Dragnea, în detrimentul Rovanei Plumb, o femeie, după toate aparențele, absolut onestă? Se naște, astfel, logic, întrebarea: ce l-o fi apucat? Cum semnul sub care se desfășoară în România ultimilor doi ani viața politică, și nu numai, este Frica, nu cred că greșim dacă o asociem cauzelor care l-au făcut pe președintele de onoare al socialiștilor să-l sprijine în ultimul moment, cel decisiv, pe Liviu Dragnea, alesul SRI pentru funcția de șef al PSD.
Dosarele zisei Revoluții din decembrie 1989 sunt în curs de soluționare la Parchetul Militar. Ce lipsește, pentru ca Iliescu să răspundă drastic pentru mia și ceva de morți, este doar ordinul. Dacă cineva este de părere că în România, înfăptuirea justiției depinde de altceva decât de ordine, să încerce la altă masă! Ca o coincidență - nu este! – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a redeschis dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990. Și în acest dosar, Iliescu este expus în cel mai înalt grad. Lasă, că dosarele astea au tot fost deschise, închise, redeschise și reînchise, ar putea să-mi replice cineva.
Da, așa este, aș răspunde, dar de această dată, în premieră, dosarele au fost redeschise și investigațiile au fost reluate, în urma unor decizii de condamnare a României la CEDO, pentru încălcarea prevederilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră dreptul la viață, dreptul la proces echitabil și interzic tortura. Cred că Ion Iliescu s-a prins că de data asta este groasă rău, nu se mai confruntă cu vorbe goale. Pentru prima dată este înspăimântat cu temei de perspectiva răspunderii penale, pentru rolul principal pe care l-a jucat și în Revoluție, și în Mineriadă.
Sentimentul i-a fost accentuat paroxistic și de cazul Alexandru Vișinescu: comandant de penitenciar și torționar, trimis în judecată la 60 de ani după comiterea faptelor, pentru crime împotriva umanității, condamnat deja la 20 de ani de închisoare. Nu exclud câtuși de puțin: prestația lui Ion Iliescu, din ziua algerii lui Liviu Dragnea, este rodul Fricii, al spaimei de a nu-și sfârși zilele precum Vișinescu, în dosul gratiilor! Ca să scape, face frumos, „iese în întâmpinare”, așa cum se spunea în limbajul de lemn al anilor ,50, atât de drag personajului nostru.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
