Evenimentul Zilei > International > Infrastructura de gaze din toată Europa are scurgeri de metan, care încălzește planeta
Infrastructura de gaze din toată Europa are scurgeri de metan, care încălzește planeta

Infrastructura de gaze din toată Europa are scurgeri de metan, care încălzește planeta

REUTERS (Marea Britanie). Metanul, un gaz cu puternic efect de seră, țâșnește din infrastructura de gaze de pe tot cuprinsul UE, atât din cauza scurgerilor cât și a aerisirilor deliberate.

Folosind o cameră cu infraroșu în valoare de 100.000 de euro, asociația non-profit Clean Air Task Force (CATF) a constatat anul acesta că metanul se scurge în atmosferă din infrastructura de petrol și gaze la 123 de situri din Austria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Polonia și România.

Metanul, a doua cea mai importantă sursă a schimbării climei după dioxidul de carbon (CO2), este componenta principală a gazelor naturale și are un efect de seră de 80 de ori mai puternic decât CO2 în primii 20 de ani după ce ajunge în atmosferă.

În prezent UE nu are dispoziții legislative în privința metanului în sectorul energetic, astfel că firmele care administrează siturile verificate de CATF nu încalcă legea din cauza scurgerilor și aerisirilor. Anul acesta UE va propune însă legi care vor forța companiile de petrol și gaze să monitorizeze și să raporteze emisiile de metan, dar și să îmbunătățească detecția lor și să repare scurgerile.

CATF a vizitat peste 200 de situri din șapte state UE și a filmat emisiile cu camera cu infraroșu. James Turitto de la CATF, cel care a filmat emisiile, a declarat că peste 90% din siturile verificate în Cehia, Ungaria, Italia, Polonia și România emit metan, dar în Germania și Austria proporția lor e mai redusă. (Rador)

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.