Informația momentului. Conflictul din Kazahstan s-ar putea extinde! Președintele acuză implicarea „serviciilor secrete ale forţelor majore”
- Sabina Popescu
- 6 ianuarie 2022, 18:51
Răsturnare de situație în cazul conflictului din Kazahstan, despre care unele voci susțin că s-ar putea solda cu sute sau mii de morți. Președintele a acuzat joi, 6 ianuarie, implicarea agențiilor de spionaj străine în revoltele din teritoriu. Tensiunile s-ar putea extinde și o altă țară ar putea să se confrunte cu nemulțumirile maselor.
Protestele din Kazahstan s-ar putea extinde. Este poziția președintelui Aleksandar Vucic, care a transmis jurnaliștilor că neînțelegerile din teritoriu ar putea să iasă la iveală și în statul pe care îl conduce, declanșându-se astfel proteste și în Serbia.
Serviciile secrete s-ar fi implicat în confictul din Kazahstan
„Nu cred că ei (oligarhii - n.r.) speră să învingă un candidat care doreşte prosperitatea Serbiei, ei nu sunt atât de proşti şi de neinformaţi, ei ştiu că poporul nostru apreciază progresul obţinut şi ştiu ce cred oamenii. Ei spun asta (că au câştigat alegerile - n. r.) întrucât cred că cineva cu mulţi bani îi va ajuta în Serbia să pună la cale revolte în ţară.
Să orchestreze ceva cum se întâmplă în Kazahstan, unde vor fi sute de mii de morţi, o ţară prădată ani de acum înainte, unde au interferat serviciile secrete ale mai multor forţe majore”, a declarat președintele Aleksandar Vucic, într-o conferință susținută joi, 6 ianuarie, potrivit agenției de presă TASS.
Protestele populației s-ar putea extinde și în Serbia
Oficialul a precizat într-un comentariu cu privire la afirmațiile oligarhilor sârbi privind viitoarea lor victorie în alegerile prezidențiale din 3 aprilie, că, probabil, conducerile serviciilor de informațiilor doresc ca „același lucru să se întâmple și în Serbia”.
Manifestațiile din Kazahstan au fost declanșate în regiunea vestică Mangystau, bogată în petrol, atunci când guvernul a eliminat controlul prețurilor la gazul petrolier lichefiat (GPL) la începutul anului. Mulți kazahi și-au schimbat mașinile pentru a funcționa cu acest combustibil, din cauza costului său scăzut.
Președintele autocrat al Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, a promis că va acționa „cât mai dur posibil” pentru a pune capăt tulburărilor. El i-a numit „teroriști” pe cei care ar fi luat cu asalt aeroportul și i-a acuzat pe protestatari că subminează „sistemul de stat”, susținând că „mulți dintre ei au fost pregătiți militar în străinătate”.