Industria de apărare își consolidează profiturile. SUA oferă Ucrainei 7.000 de rachete Javelin

Industria de apărare își consolidează profiturile. SUA oferă Ucrainei 7.000 de rachete JavelinSursă: Arhivă EVZ

Statele Unite ale Americii au furnizat aproximativ 7.000 de Javeline, inclusiv unele care au fost livrate în timpul administrației Trump, adică aproximativ o treime din stocul său, Ucrainei, arată o nouă analiză realizată de un specialist din cadrul programului de securitate internațională al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.

O analiză realizată de Mark Cancian, consilier senior în cadrul programului de securitate internațională al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, arată că administrația Joe Biden susține că a oferit Ucrainei aproximativ 5.500 de unități de rachete Javelin după declanșarea războiului de către Rusia.

SUA au oferit Ucrainei 7.000 de rachete Javelin

Alte rachete, până la un total de 7.000, au fost livrate inclusiv în timpul administrației Donald Trump, arată analiza amintită, care estimează, de asemenea, că Statele Unite au trimis Ucrainei aproximativ un sfert din stocul lor de rachete Stinger cu foc de umăr.

Directorul general al Raytheon Technologies, Greg Hayes, a declarat săptămâna trecută investitorilor, în timpul unei teleconferințe trimestriale, că firma sa, care produce sistemul de armament, nu va putea să își intensifice producția până anul viitor din cauza lipsei de piese.

„Ar putea fi aceasta o problemă? Răspunsul scurt este - Probabil că da”, a declarat Cancian, colonel de marină în retragere și fost specialist guvernamental în strategia bugetară a Pentagonului, finanțarea războiului și achiziții.

Stinger și Javelin au întâmpinat probleme de producție

El a spus că Stinger și Javelin sunt domeniile în care „vedem cele mai semnificative probleme de inventar”, iar producția celor două sisteme de arme a fost limitată în ultimii ani.

Invazia rusă oferă industriei de apărare americane și europene o mare oportunitate de a-și consolida profiturile, în condițiile în care legislatorii de la Washington la Varșovia sunt pregătiți să crească cheltuielile pentru apărare ca răspuns la agresiunea rusă. Cu toate acestea, contractorii din domeniul apărării se confruntă cu aceleași provocări legate de lanțul de aprovizionare și de lipsa forței de muncă cu care se confruntă și alți producători, alături de altele specifice industriei.

Cheltuielile militare ale SUA și din întreaga lume au crescut chiar înainte de invazia Rusiei de pe data de 24 februarie. Bugetul propus de Joe Biden pentru 2023 includea 773 de miliarde de dolari pentru Pentagon, o creștere anuală de aproximativ 4%.

Cheltuielile militare au crescut la nivel mondial

La nivel global, cheltuielile militare totale au crescut cu 0,7%, ajungând la peste 2.000 de miliarde de dolari pentru prima dată în 2021, potrivit unui raport din aprilie al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm, citat de PBS.org. Rusia s-a clasat pe locul al cincilea, deoarece cheltuielile sale pentru arme au crescut înainte de război.

Războiul va însemna o creștere a vânzărilor pentru unii contractori din domeniul apărării, inclusiv Raytheon, care produce rachetele Stinger pe care trupele ucrainene le-au folosit pentru a doborî avioanele rusești. Compania face parte, de asemenea, dintr-un joint-venture cu Lockheed Martin care produce Javelins.

Ne puteți urmări și pe Google News