EXCLUSIV. EVZ a trecut prin China de azi, ţară care se declară ca fiind "în curs de dezvoltare", în timp ce Occidentul aflat în criză economică îi cere ajutorul.

Toată lumea aşteaptă ceva de la China. Ajutor financiar, investiţii, promisiuni. Să-şi aprecieze moneda, să cumpere obligaţiuni europene. Ros de criza financiară, Occidentul uită criticile legate de drepturile omului în China, priveşte cu jind către creşterea economică a statului comunist din Asia. Sunt vremuri stranii, spun mulţi. Iar China nu mai e cea de acum 20 de ani.

Pozele făcute în timpul unei călătorii prin Shanghai-ul de acum 15-20 de ani s-ar developa total diferite faţă de cele de azi. Pelicula ar captura, fidel, tăvălugul construcţiilor, mari coloşi din sticlă şi metal. Ar surprinde cum cea mai lungă reţea de metrou din lume s-a întins, pe 270 de staţii şi 434 de kilometri.

La Beijing, noile poze ar pune între clădirile guvernamentale, ridicate în arhitectură neo-clasică sovietică, mari reprezentanţe Cartier, Louis Vuitton şi poate ar răsări, nu de puţine ori, firma luminoasă au unui McDonalds sau a unui KFC. La fostul stadion olimpic s-ar creiona mii de turişti, iar în piaţa Tiananmen o linişte păzită strict şi pelerinaje, matinale, la mausoleul lui Mao.

Contrastul unei lumi

Apoi, e cealaltă Chină. Unde satul chinez - până şi cei mai duri dintre propagandiştii chinezi par să o recunoască - e la o distanţă de sute de ani de luminile şi autostrăzile marilor oraşe. E un hău imens. Aici se ară tot cu plugul tras de boi. Se trăieşte din ce creşti pe parcele date în folosinţă de stat şi se încearcă "politica noului sat", profeţită prin date oficiale, cu limbă de lemn. În Shihuan, de exemplu, sat din provincia Guizhou -prezentată printre datele oficiale ale comuniştilor chinezi ca "zonă subdezvoltată" - tufele de afine ar trebui să scoată oamenii din orezării şi din sărăcie.

EVZ dă startul unui serial documentat printre contrastele Chinei, super-puterea care se descrie ca fiind încă "în curs de dezvoltare" şi de la care tot mapamondul, lovit de criză, aşteaptă ajutor. BEIJING Printre scorpioni prăjiţi şi arhitectură comunistă

E ceaţă, se vorbeşte în voce joasă şi ceva apăsător pluteşte printre uniformele de care te loveşti la tot pasul. Se zâmbeşte cu măsură şi se fac multe poze în Piaţa Tiananmen. O muzică liniştitoare transpiră din difuzoare, reclame luminoase pe panouri imense îmbie să vizitezi China. Aici nu se vorbeşte niciodată politică sau de protestele studenţeşti din 1989, al cărui bilanţ concret al victimelor rămâne încă un mister. Sunt înscrisuri oficiale care te anunţă că vei fi controlat dacă va fi nevoie. E ca şi cum ai intra într-un hol de aşteptare al unei imense instituţii oficiale.

"Dimineaţa se strâng la coadă oamenii ca să viziteze mausoleul lui Mao", spune o tânără chinezoaică. Aici e locul de întâlnire "la marile sărbători", aminteşte, cuminte, femeia de adunările imense dedicate statului comunist chinez. Anul acesta, când s-au împlinit 100 de ani de la Revoluţia Chineză, din 1911, ea nu a prea participat. E prea multă aglomeraţie spune.

Aglomeraţie e de fapt noul cuvânt de ordine în Beijing. Buluc e pe mai toate străzile oraşului. Recensământul din 2010 arată că populaţia era atunci de 19,6 milioane. În 2006, de 13,3 milioane. Cele peste şase milioane în plus au încăput cumva în oraşul ăsta.

Sunt maşini peste maşini şi blocaje zilnice în trafic. Chiar dacă autorităţile comuniste dau plăcuţele de înmarticulare pentru maşinile personale printr-o loterie, un sistem menit să reducă traficul.

Dacă ai noroc, poţi circula. Dacă nu, mai aştepţi. Anul acesta, s-a transmis online cine a câştigat plăcuţă şi cine nu. Oamenii au mai strâmbat din nas, dar n-au avut ce face. Cu sau fără loterie, străzile sunt inundate, la ore de vârf, de maşini. Iar printre ele, milioane de biciclişti - deveniţi deja simbol aici - îşi fac loc, pedalând, ca în orice clişeu despre capitala Chinei. DIFERENŢE. Mii de chinezi vin în Piaţa Tiananmen pentru a se poza, printre paznici. În fundal, portretul imens al lui Mao domină totul.

Prin valul de turişti

Marele oraş e plin de turişti străini. În "Oraşul interzis" găseşti suveniruri şi vacarm la rândul pentru poze cu tronul împăratului. E plin de străini şi pe arterele comerciale, de altfel. Noaptea, pe una din străduţele înţesate de oameni - unde găseşti de la chiloţi, cărticica roşie a lui Mao, la mirodenii - un tânăr britanic spune că e ultima lui seară în Beijing. Aşa că se lasă fotografiat şi filmat de amicii lui mâncând scorpioni prăjiţi, pe băţ.

S-a oprit la cei mai mici. Cei uriaşi, negri, nu l-au tentat prea tare, glumeşte cu un amic la telefon. Amicul îi zice: "Trebuia să mănânci o p...ă de maimuţă, mai bine. Aia era pe măsura ta". Glume de vacanţă. Pentru chinezi, mirarea străinilor la toate câte văd e o ciudăţenie mai mare decât un scorpion veninos prăjit pe băţ.

E o viaţă de noapte cu toate capcanele oricărei metropole. Tânărul britanic poate fi foarte bine una dintre ţintele perechilor de tinere chinezoaice care bat străzile centrale noaptea. Dacă te văd căscând ochii pe sus, ca orice nou picat în oraş, se apropie şi, într-o engleză exersată, te întreabă de unde eşti şi dacă nu vrei să bei o cafea cu ele. Portalurile de turism dezmint că ar fi vorba de vreo noapte de amor sau măcar de vreun obicei al tinerilor de a-şi pune la punct engleza conversând cu străinii. De multe ori e, pe scurt, o ţeapă: odată ajuns în vreo cafenea aleasă special de noile cunoştinţe, nota de plată va fi imensă şi scandalul, dacă refuzi să plăteşti, unul pe măsură. "Ele fac asta pentru că voi vreţi să fiţi păcăliţi", încearcă, zâmbind cu subînţeles, o explicaţie un tânăr jurnalist chinez din Beijing.

IRONIE. Tinerii chinezi se fotografiază în ipostazele statuilor comuniste din Piaţa Tiananmen La Zid

Dacă faci drumul de vreo câteva zeci de kilometri din Beijing până la cea mai apropiată porţiune a Marelui Zid Chinezesc, te poţi trezi cu o medalie de "erou". Trebuie doar să urci câteva trepte, fără vreun efort supraomenesc. Aici poţi să-ţi cumperi o căciulă în formă de cap de urs panda, cum poartă multe dintre fetele care se plimbă pe aici şi zâmbesc, arătând semnul victoriei la aparatul foto.

Unii chinezi pot fi ironici când văd fascinaţia străinilor pentru ursul panda. Cineva zice că de fapt e o iluzie că e un animal drăgălaş şi simpatic. "Dacă îl vezi în pădure e murdar", aruncă o glumă o chinezoaică.

Însă orice obiect cu panda desenat pe el se vinde ca pâinea caldă, aşa că vânzătorii chinezi au toate motivele să îl simpatizeze pe celebrul urs. În plus, miilor de turişti nu le pasă.

Da, e plin de lume la Beijing. E plin de lume şi e ceaţă, iar la ştiri se anunţă că asta va încurca şi mai mult traficul.

DISTRACŢIE. Străinii se încumetă să probeze hainele tradiţionale chinezeşti, lângă Marele Zid. Spre amuzamentul localnicilor

AŞTEPTĂRI

"În curs de dezvoltare"

Dincolo de străinii care au luat cu asalt China de când duce o "politică de deschidere", capitala a adus promisiunea unui trai mai bun pentru milioane de chinezi. Şi nu sunt toţi mari finanţişti aici. Pe la intersecţiile ceva mai îndepărtate de centru poţi găsi căruţe trase de cai, din care se vând, la semafor, fructe. Sau poţi da de deja celebrele "ceasuri Rolex", vândute două la preţ de câteva beri (în jur de 100 de yuani), după o "şedinţă" de convingere din partea comerciantului, într-o engleză aproximativă.

"China e încă o ţară în curs de dezvoltare. O să vezi diferenţe imense între oraşele mari, care s-au dezvoltat cu viteză şi sat", spune un demnitar comunist chinez, încercând să păstreze un ton deschis, dar insistând totuşi să rămână anonim. Sunt cifre oficiale care atestă că dincolo de marile oraşe, unde poţi câştiga cam 3000-3500 de yuani pe lună (aproape 500 de dolari) sau chiar mai mult, la sat unii oameni trăiesc cu mai puţin de suma asta, anual. "În China sunt 40 de milioane de săraci. Sau avem 120 de milioane de oameni care se află sub limita ONU a sărăciei", spune acelaşi demnitar. "Aşa că nimeni nu trebuie să ceară lucruri nerezonabile de la China", vine un răspuns şi la ipoteza că statul chinez poate scoate, de unul sigur, toată planeta din criză.

SHANGHAI Cum au săpat chinezii metroul "în tofu" Zhou Jianzhong, consilier pentru municipalitatea din Shanghai - cel mai mare oraş din China, cu o populaţie de 23 de milioane - ajunge des la întâlnirile sale cu metroul. Spune că de multe ori câştigă "cursa" înaintea colegilor săi care preferă taxiul sau maşina personală. Pe undeva, Jianzhong face prin afirmaţia asta tabloul cel mai relevant al întinderii şi dezvoltării atât de trâmbiţate a marii metropole chineze.

Oraşul e plin de zgârie-nori, de lumini şi modern până în inimă. Are şi el vânzătorii lui stradali, cerşetorii şi oamenii străzii. Dar că a crescut şi s-a întins, în doar 20 de ani, nu se vede cel mai bine la suprafaţă. Ci, mai degrabă, în subteran. Costuri

Construcţia metroului din Shanghai a început în 1995. A ajuns acum la 11 linii, iar guvernul comunist lansează informaţia că vrea să ajungă de fapt la 20.

Între staţiile metroului din Shanghai - cea mai lungă reţea de transport subteran din lume - vezi atâta lume încât ai impresia că întreaga Chină s-a scufundat aici. Zilnic circulă câte 7 milioane de pasageri.

Yan Bin, un tânăr chinez în vârstă de 21 de ani, e unul dintre ei. Undeva la staţia ultra-modernă West Nanjing Road aşteaptă unul dintre trenurile care îl vor purta la muncă. "Eu am venit din altă provincie în Shanghai acum vreo cinci ani. Şi am avut un sentiment ciudat, când am văzut cum s-a construit aici. Acum m-am obişnuit. Dar la cum se dezvoltă oraşul, cred că e bine să se mai extindă liniile", îşi dă tânărul cu părerea.

Bani ar fi, zic oficialii. "Nu pot să vă spun însă cât o să coste", adaugă însă Zhou Jianzhong. "Pentru că nu noi ne ocupăm de asta. E o întrebare profesională. Costul fiecărei linii de metrou este diferit. Dacă guvernul plănuieşte să construiască un kilometru de linie subterană, costă, în medie cam 100 de milioane de yuani (15.7 milioane de dolari americani - n.r.)". REŢEA. Metroul din Shanghai are cea mai mare lungime din lume. Zilnic e tranzitat de şapte milioane de călători Licitaţie pe plăcuţe auto Să sapi în solul ud al oraşului de la gura râului Yangtze e o corvoadă inginerească. Specialiştii spun că e "ca şi cum ai săpa în tofu". E solul ca mâncarea foarte moale, spune Jianzhong. "Dar am rezolvat din punct de vedere tehnologic problema asta. În viitor, metroul va fi unul dintre cele mai bune moduri de a rezolva blocajele în trafic, de care suferim şi noi", spune chinezul.

Ca şi Beijing, Shanghai se confruntă azi cu un munte de maşini care creşte, rostogolindu-se prin arterele suspendate ale marelui oraş. Se fac tot felul de prognoze, care arată că numărul de autoturisme de aici ar ajunge, în 2020, la 2,5 de milioane.

Spre deosebire de Beijing, municipalitatea din Shanghai a găsit un mod mult mai pragmatic de a se ocupa de trafic. Organizează, pentru a obţine plăcuţe de înmatriculare, licitaţii lunare. A devenit extrem de scump pentru un şofer să poată circula, lasă Zhou Jianzhong să se înţeleagă. "Te înscrii online, dacă ţi-ai cumpărat maşină şi licitezi. O plăcuţă poate ajunge şi la preţul record de vreo 50.000 de yuani - peste 7.800 de dolari, n.r.. Plăcuţa e foarte scumpă", spune chinezul. Se scot la licitaţie 9.000 de plăcuţe pe lună. Cel puţin aşa a fost luna trecută.

La metroul întins ca o pânză de paianjen subetrană, imensă, rămâne chestiunea siguranţei. Acum câteva luni a fost un accident teribil aici. "S-au ciocnit două trenuri", spune Zhou Jianzhong. 290 de persoane au fost rănite şi autorităţile comuniste au acuzat de neglijenţă 12 persoane. Metroul din Shanghai ar fi însă, din spusele sale, un proiect care a avut prioritate cu ani în urmă, când s-a lansat. Acum, marea încercare urbanistică în Shanghai ar fi "viteza cu care se construieşte". "Trebuie să ţinem pasul cu asta. Ne ocupăm de tehnologie şi de costuri pentru asta".

VIAŢA LA ŢARĂ Un sat aşteaptă o afină şi 3000 de porci ca să iasă din sărăcie "Acum mulţi ani, Mao a spus că lumea poate fi împărţită în trei: SUA şi Rusia, Europa şi lumea a treia - aici se află China. Drumurile sunt proaste la ţară, oamenii sunt săraci", spune, pe un ton de congres de partid, la microfonul autocarului, Li, reprezentant al provinciei Guizhou - zonă considerată ca fiind subdezvoltată de guvernul comunist chinez.

Autostrada lasă să se vadă, pe margine, localităţi cu case mici, prăpădite, gri, la ferestrele cărora locuitorii au pus însemne aducătoare de noroc. Pe câmp, din când în când, vezi câte un ţăran cum împinge la un plug, îşi ajută animalul de povară. Treci pe lângă case mărginaşe, cu copii prin prag, care privesc lung, cu mâna la gură, de pe lângă biciclete pe care se proţăpesc saci mari peste alţi saci de te întrebi cum o să-şi păstreze echilibrul biciclistul.

"Aici lumea e foarte diferită faţă de cea de la oraş. Aici se vede că suntem totuşi subdezvoltaţi", insistă Li, în timp ce maşina iese de pe autostradă, pe un drum de ţară.

TRANSPORT. Unele biciclete din Beijing duc zeci de saci deodată

Unu, doi, trei... La sediul consiliului sătesc, tovarăşul Peng are pe mai multe foi scoase la imprimantă date statistice despre Shihua, satul pe care se pare că îl păstoreşte. Peng e lider ales aici. Sunt probleme cu traducerea - domnul Peng vorbeşte ca orice muntean de pe planeta asta, în accentul lui -, dar înţelegem totuşi că aici, în Shihua, e "un exemplu al democraţiei la firul ierbii".

Shihua are 3107 locuitori, mulţi ocupaţi cu agricultura. Şi un proiect numit, direct, "1-1-2-3", zice Peng. 1: "Pentru că vom trimite 1.000 de oameni să lucreze la oraş". 1 (din nou): "Pentru că vom aloca 1000 de mu (66,6 hectare) pentru a cultiva usturoi". 2: "Pentru că vom aloca încă 2.000 de mu (133 hectare) în plus pentru culturile de orez". 3: "Pentru că vrem să creştem 3.000 de porci aici în localitate".

E proiect de la guvern, insistă liderul local. Aici oamenii trăiesc cu mai puţin de 450 de dolari pe an. Ce se va întâmpla totuşi cu culturile, cu porcii, cu toate, de altfel, de prin sat, dacă 1000 de săteni pleacă să muncească în altă parte?, vine întrebarea. "Nu, că vor lucra aproape, vreo 600 se vor întoarce înapoi seara. Iar femeile pot avea grijă de porci, de culturi", e de părere Peng.

Lecţii despre lege

Discursul de pe foaia domnului Peng continuă în aceleaşi linii, "...să satisfacem nevoile sătenilor, să fim deschişi, drepţi, egali, liberi să ne exprimăm". Peng spune că vor organiza inclusiv un soi de cursuri despre regulamente şi legi printre săteni. "Facem întâlniri cu ei, să ştie care sunt legile", spune. Vor avea şi "activităţi artistice şi culturale", două festivaluri. "Activităţi recreaţionale", ar veni traducerea.

Prin statisticile domnului Peng porcii deja cresc şi aduc prosperitate prin sat. Cele 3000 de capete visate se vor înmulţi de la porcuşorii luaţi de la câţiva săteni care cresc animalele numai pentru înmulţire. Ei vor fi foarte fericiţi, se pare.

În sat e o singură şcoală şi 270 de elevi. Sunt 14 profesori, derulează statistica. Se învaţă chineză, matematică, fizică. "Anul ăsta am avut 27 de tineri de aici care s-au dus să înveţe la universitate", spune Peng. Învăţământul de nouă clase e obligatoriu. După şcoala primară, tinerii se duc la oraş, la liceu. Cel puţin aşa ar trebui. "Există internate unde pot sta acolo, ca să nu vină acasă în fiecare seară", zice Peng că sunt soluţii.

Pe perete sunt pozele liderilor grupurilor săteşti - mici organizaţii bazate pe voluntariat. La biroul organizaţiei locale e răcoare. E răcoare pentru că uşa e deschisă şi, prin ea, vezi cum s-au strâns copiii satului buluc să vadă ce e şi cu oamenii ăştia străini, unii blonzi, toţi fără ochi oblici. Aparatele declanşează, fac zgomote scurte. Şi, pentru o clipă, cel puţin în poză, ai impresa că domnul Peng seamănă un pic cu Mao la faţă.

REPREZENTANT. Liderul sătesc Peng, în faţa unui sediu cu inimioară CULTURI

Afina care ar trebui să salveze satul Nu doar porcii ar trebui să ţină în spate prosperitatea visată printre sătenii din Shihuan. Aici se derulează un proiect care a adus un soi de afine, cercetate la Institutul de Plante din Nanjing, şi care ar trebui să aducă bani în sat.

Afinele ar fi la mare căutare pentru export în alte provincii şi inclusiv în Japonia, din câte spune Liao Youiang, inginer agronom şi director adjunct la Compania judeţului Majiang pentru Fructe şi Alimente. "Anul ăsta a fost secetă", zice Youiang. "Producţie slabă de orez, recoltele au fost distruse". E un început pesimist, dar când trece la afine, îi mai creşte entuziasmul.

Afina a fost adusă printre orezăriile din Shihuan în proiectul "noul sat", un proiect care, în termeni oficiali, ar trebui să ridice sătenii din sărăcie. "Aici la Majiang am descoperit că pământul e bun pentru afine", ţine să zică Youiang. "Până prin 2000 nu se credea că afina poate creşte aici. E ceva nou pentru noi. Cercetarea se face la Institutul din Nanjing. Aici ţăranii au grijă de culturi, se ocupă în paralel şi de orez. Se exportă cel mai mult, dar se cresc şi puieţi pentru a fi trimişi în alte provincii", zice inginerul.

Când Youiang vorbeşte de afine, totul e la superlativ. Acum sunt 1000 de hectare aici alocate pentru afine. "Dar vrem să avem 60.000 de mu (4000 de hectare) ocupaţi pentru afine până în 2015", dă o cifră grasă inginerul chinez. E profitabil, sigur, insistă. Ţăranii obişnuiţi cu orezul ar trece, în opinia lui, fără mari dileme în lumea afinelor. "Au auzit de la vecini că ar fi bani buni la mijloc şi au vrut şi ei să crească", ar fi o explicaţie.

PROVINCIA ÎN DATE "E o zonă subdezvoltată" Guizhou e considerată de autorităţile comuniste o zonă subdezvoltată. "Pentru că nu avem oraşe de frontieră, suntem în interior aici", spune Meng Qiliang, vice-guvernatorul din Guizhou. "Aici e dezvoltarea inegală. E corect să spui că China e o ţară mare, dar e una în curs de dezvoltare. La oraş, oamenii prosperă, la sat trăiesc în sărăcie. Vrem să vină investitori străini aici", spune Qiliang.

Zhang Meijun, de la departamentul de reforme şi dezvoltare al provinciei spune că, oficial, din populaţia totală a provinciei, de aproximativ 35 de milioane, 5 milioane trăiesc sub limita sărăciei. "Ne aşteptăm însă să mai scadă anul acesta. Există o limită a veniturilor de 1196 de yuani pe an pe cap de locuitor şi în zonele unde aceasta nu este depăşită se vor acorda fonduri, pentru a creşte veniturile", susţine Zhang Meijung.

O altă problemă extrem de dezbătută în legătură cu satele din China este poluarea extremă a apei în unele zone. Se estimează că 980 de milioane de oameni beau apă contaminată în China. Meijung susţine că în Guizhou "nu e cazul". "Apa aici e relativ mai bună decât în alte locuri din China. În unele zone rurale apa poate fi poluată de la îngrăşămintele chimice, aşa că e şi asta pe lista noastră de probleme. Vrem să reducem folosirea acestor îngrăşăminte. În ultimii ani am cheltuit mulţi bani pentru a curăţa sursele de apă. Vrem să rezolvăm problema până în 2013. Dar, oficial, nu avem date ca vreun deces aici să fi fost provocat direct de apă", spune acesta. AGRICULTURĂ. Plantaţie de lângă Qinyan, oraş turistic din zona subdezvoltată a provinciei Guizhou (centrul Chinei) Mâine în "Evenimentul zilei" Ce poate face China pentru lume Comuniştii chinezi cred că ţările aflate în criză economică nu trebuie să aibă "cerinţe nerezonabile" de la rezervele imense de bani ale Chinei