Conform presei din Belgia, Royal Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni nu va mai juca împotriva formației FC Viitorul. Meciul ar fi trebuit să se dispute în turul al 2-lea preliminar al Ligii Europa, dar o decizie luată de instanțele sportive belgiene a schimbat programul.

Gruparea Mechelen a fost suspendată din cupele europene, din cauza unei partide trucate, disputate contra celor de la Beveren, în 2018. Astfel, locul lui Mechelen a fost luat de Antwerp, care va intra în turul al 3-lea preliminar al Ligii Europa.

În aceste condiții, FC Viitorul va juca împotriva lui Gent, o formație pe care a mai întâlnit-o în Liga Europa în 2016, atunci când a pierdut în deplasare cu 0-5 și a remizat acasă, scor 0-0.

Te-ar putea interesa și: