Aflat într-o vizită în județul Prahova, în pădurea virgină Muntele Roșu, ministrul Alexe s-a lăudat ce are de gând să facă pe viitor, ca să dubleze suprafețele de păduri virgine din țară. Deja are pregătită licitația pentru studiile acestor păduri. Adică nu se va mai fura lemn, ci se vor mări codrii pe banii altora. Investitori care vom vedea ce vor avea de câștigat.

„De astăzi, 40.000 hectare de noi păduri virgine și cvasivirgine din România se află sub protecție strictă. Când am preluat mandatul, Catalogul Pădurilor Virgine avea incluse circa 28 000 de hectare. Am spus de atunci că România are mult mai multe suprafețe de atât și astfel, mi-am asumat că o să dublez suprafețele pădurilor virgine și cvasivirgine puse sub protecție, până la finalul mandatului meu. Astăzi (vineri – n.r.) vă anunț că am reușit mult mai devreme ceea ce mi-am propus și cu o suprafață mult mai mare decât am estimat inițial. Avem pregătită licitația pentru studiile a 39.865 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe, conform stiri.tvr.ro

Poate că, totuși, până vom afla amănunte și despre această licitație, virgină, domnul ministru ne va prezenta rapoarte concrete despre cum a rezolvat problema poluării și a tăierilor ilegale din păduri. Nu cred că va mai avea timp să dubleze pădurile virgine, fiindcă se apropie alegerile locale și dânsul vrea să candideze la Consiliul Județean Iași.