Închiderea balconului, prilej de amenzi uriașe. Primăria ți-l poate demola. Lege nouă în 2025
- Andrei Pospai
- 22 aprilie 2025, 07:03

Anul 2025 aduce schimbări importante pentru românii care locuiesc la bloc și își doresc închiderea balconului. Deși legislația a fost modificată pentru a simplifica procesul, există reguli clare care trebuie respectate pentru a evita sancțiuni.
În trecut, închiderea unui balcon presupunea obținerea unei autorizații de construire de la primărie, un proces birocratic complicat și adesea descurajant.
Ce prevede noua lege
În 2025, lucrurile s-au schimbat: autorizația de construire nu mai este necesară pentru închiderea balconului, conform noului cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Cu toate acestea, proprietarii nu au libertate totală. Înainte de a începe orice lucrare, este obligatoriu să notifice primăria. Această notificare are scop informativ, dar lipsa ei poate duce la sancțiuni serioase.
Deși autorizația de construire nu mai este necesară, proprietarii care nu notifică primăria înainte de închiderea balconului riscă amenzi usturătoare.
În unele cazuri, autoritățile pot solicita chiar readucerea balconului la starea inițială, ceea ce implică costuri suplimentare pentru proprietari.
Amenzile pot varia în funcție de gravitatea încălcării legii și de reglementările locale. În general, sancțiunile pot ajunge la mii de lei, iar în cazurile extreme, autoritățile pot dispune demolarea modificărilor neconforme.

Balcoane, bloc. Sursa foto: Pixabay
Impactul asupra aspectului blocurilor
Una dintre principalele controverse legate de noua lege este lipsa unor reguli stricte privind uniformitatea modificărilor.
Fără o autorizație de construire, fiecare locatar își poate închide balconul după bunul plac, ceea ce poate duce la un aspect dezordonat al blocurilor.
Materialele, culorile și stilurile pot varia considerabil, iar imaginea de ansamblu riscă să fie compromisă.
Asociațiile de proprietari pot stabili reguli interne pentru păstrarea unei estetici unitare, însă aceste decizii pot fi contestate în instanță, ceea ce lasă loc de interpretări și conflicte între locatari.
Închiderea balconului, avantajele și dezavantajele
În ciuda controverselor, închiderea balconului rămâne o opțiune atractivă pentru mulți proprietari. Printre avantajele acestei modificări se numără:
- Izolare fonică și termică îmbunătățită
- Reducerea poluării și a prafului
- Spațiu suplimentar
Pe de altă parte, dezavantajele includ riscul unor sancțiuni dacă nu sunt respectate reglementările și posibilitatea ca blocurile să capete un aspect haotic din cauza modificărilor neuniforme.