Începutul sfârşitului pentru Kovesi! Lovitura primită de şefa DNA atinge şi SRI. Decizia Curţii de Apel a generat BREAKING NEWS

Începutul sfârşitului pentru Kovesi! Lovitura primită de şefa DNA atinge şi SRI. Decizia Curţii de Apel a generat BREAKING NEWS

Viitorul nu sună deloc bine pentru procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi. O decizie recentă a magistraților Curții de Apel București (CAB) îi va crea poate cele mai mari probleme pe care le-a avut până în prezent celei care se ocupă de cea mai puternică instituţe anticorupţie din România.

Astfel, judecătorii CAB au admis cererea omului de afaceri Sorin Strutinsky și obligă Inspecția Judiciară (IJ) să o ancheteze pe Laura Codruța Kovesi, dar și modul în care SRI s-a implicat în dosarul în care acesta este judecat pentru fapte de corupție, conform Mediafax.

„Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei ca nefondată. Admite cererea principală şi cererea conexă. Anulează Adresa nr. 6216/IJ/1279/DIP/2017 din 13.09.2017 şi Adresa nr.7211/IJ/1506/DIP/2017 din 25.10.2017, emise de pârâtă. Obligă pe pârâtă să efectueze verificările prealabile aspectelor menţionate în sesizările reclamantului înregistrate cu nr.6216/IJ/1279/DIP/2017 şi nr.7211/IJ/1506/DIP/2017. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curții de Apel București, emisă la data de 11 mai 2018.

Decizia a fost comunicată în contextul în care Strutinsky a depus în 2017 două sesizări la Inspecția Judiciară, în care a prezentat modalitatea în care Kovesi ar fi intervenit în dosarul în care acesta este anchetat pentru fapte de corupție. Omul de afaceri a mai acuzat că şefa DNA a fost în spatele formării echipelor mixte DNA-SRI, care ar fi cooperat pentru a-l trimite în judecată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dna Procuror Șef a dispus şi măsura ca rezultatele/informaţiile obţinute prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică să fie puse nu doar la dispoziţia Procurorului de caz ci și a celor două unităţi SRI pe care le instituie ca „beneficiari secundari”. Și aceasta este tot o măsură procedurală/act procedural pentru că are efecte de dispoziţie asupra anchetei. Un act procedural profund ilegal, dispus de o persoană care, fără să aibă atribuţii în anchetă, intervine în dosar şi dispune măsuri restrictive de drepturi peste autoritatea Procurorului de caz. (...) Prin măsura implicării în anchetă a unităţilor SRI, dna LAURA CODRUȚA KOVESI a facilitat acestui serviciu la informaţii secrete de serviciu – dosarul fiind în faza de urmărire penală; Introducând (fără să aibă nici temeiul legal şi nici dreptul procedural să intervină în activitatea Procurorului de caz), ca participant la anchetă un serviciu secret căruia îi era interzisă expres această activitate, mi-a încălcat brutal dreptul la securitatea juridică, la apărare şi la viaţa privată. Atât eu (care nu aveam nici o calitate în dosar) cât şi persoanele din anturajul meu (și ei fără vreo calitate în cauză) şi apărătorii aleşi fiind practic sub atenta, dar profund nelegala supraveghere a SRI. Afirm că doamna Procuror şef de Direcţie a ştiut că încalcă legea: a ştiut că săvârşeşte o abatere disciplinară (îndrăznesc să afirm, chiar cu serioase conotaţii infracţionale); a ştiut că îmi încalcă dreptul la tot ce înseamnă viaţa privată, dar şi la siguranţa juridică; a voit să intervină într-o anchetă penală în care nu avea nicio atribuţie, aflată abia la debut (prima intervenţie fiind în 11 dec. 2014 – la două zile după înregistrarea dosarului); a urmărit să obţină cu orice preţ prin autorizare ca SRI să desfăşoare activitate de urmărire penală, indicii pentru arestarea şi trimiterea mea în judecată. Şi doar atât a obţinut: indicii. Ulterior şi probe. Doar indirecte culese cu ajutorul unui organ neabilitat legal. Că este aşa, a recunoscut chiar Procurorul de caz care în faţa Judecătorului de Cameră Preliminară recunoaşte atât că Rechizitoriul se bazează pe probe indirecte şi că nu a putut produce probe directe, cât faptul că ancheta a fost derulată cu participarea SRI”, se arăta în prima sesizare transmisă de Sorin Strutinsky la IJ.

În a doua sesizare din luna septembrie 2017, Strutinsky îi cere lui Lucian Netejoru, inspectorul-șef al instituției, cercetarea Laurei Codruța Kovesi, subliniind că şefa DNA ar fi dovedit un comportament similar celui din dosarul Polaris și în altă cauză în care el e vizat.

„Am solicitat cercetarea disciplinară a dnei Laura Codruța Kovesi – Procuror Șef al DNA - cu privire la implicarea fără temei legal în efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. 964/P/2014, dosar pe care îl avea în instrumentare un alt Procuror din cadrul Direcției, și desemnarea fără drept ca beneficiar secundari a două unități ale SRI. Am afirmat și argumentat că aceste fapte constituie încălcări cu rea credință ale normelor de drept indicate în cuprinsul Sesizării și am detailat elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, potrivit propriei mele înțelegeri cu privire la dispozițiile art. 99 și 991din Legea nr. 303/2004. Îmi mențin acest punct de vedere și vă solicit ca în cadrul verificărilor prealabile să aveți în vedere și aspectele ce vor fi relatate în continuare și care dovedesc intenția predeterminată a dnei Procuror Șef DNA de a obține în orice condiții (chiar cu încălcarea legii) probe pentru fundamentarea acuzării și trimiterea mea în judecată în dosarul menționat. (...) Am aflat recent, după ce urmărirea penală într-un alt dosar – 2/P/2014 – a fost finalizată prin Rechizitoriu și cauza a devenit publică, despre următoarele: deși în dosarul 2/P/2014 nu am avut vreodată calitatea de suspect sau învinuit (cu atât mai puțin pe cea de inculpat), am fost supus și în acesta unor măsuri de supraveghere”, se arată în al doilea document care a ajuns la Inspecția Judiciară.