Începe împărţirea 8% Petrom

Începe împărţirea 8% Petrom

Salariaţii Petrom care au dreptul să cumpere 8% din acţiunile companiei deţinute de stat sunt doar cei care aveau contract de muncă în cadrul Petrom la data de 29 august 2003, potrivit proiectului de lege elaborat de AVAS, aşa cum a fost el publicat deja de EVZ.

Astfel, la împărţirea celor 4,48 miliarde de acţiuni vor lua parte aproximativ 50.000 de salariaţi Petrom de la momentul 2003 până astăzi. Actul normativ nu-i include şi pe salariaţii de pe vremea când Petrom era companie de stat (n.r. - din 1997), iar valoarea acţiunilor va fi cea la care statul a vândut compania către OMV, adică 0,2158 lei/acţiune. Acţiunile vor fi vândute direct salariaţilor, cu ajutorul unui agent de privatizare ales de AVAS, evitându-se astfel premisele unei afaceri cu aceste acţiuni din partea sindicatului salariaţilor Petrom. Statul va mai rămâne cu 12% din compania petrolieră.

Ne puteți urmări și pe Google News