Incendiar. Directorului unui spital înjură și amenință o angajată. Limbaj de interlop

Incendiar. Directorului unui spital înjură și amenință o angajată. Limbaj de interlop

Directorul Spitalului de Psihiatrie din Drăgoești, Județul Vâlcea, Edward Stanca, fost înregistrat în timp ce înjura şi ameninţa o angajată a unităţii medicale

Cuvintele sunt greu de reprodus. Edward Stanca, cel care amenința că îi dă fiica unor albanezi care s-o batjocorească, a fost suspendat din funcție de conducerea CJ Vâlcea.

Directorul a fost suspendat din funcție

„La nivelul Consiliul Județean există o comisie constituită printr-o dispoziție a președintelui, comisie pe care o conduc, în calitate de coordonator al spitalelor, care are ca și obiectiv verificarea întregului lanț de spitale aflate în subordinea CJ Vâlcea, printre care și Spitalul de Psihiatrie Drăgoești.

Întreaga activitate va fi verificată, inclusiv aspectele sesizate ieri. De asemenea, într-o astfel de situație, competența revine organelor de poliție, unde persoanele lezate pot să depună plângere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avem, la acest moment, o anchetă în curs, care va stabili eventuale nereguli administrative sau/și manageriale”, a transmis Adrian Mihăilă, administrator public Consiliul Judetean Valcea, citat de ziaruldevalcea.ro.

Decizia de suspendare din funcţie vine ca urmare a apariției în spațiul public a unei înregistrări audio a unei conversaţii între managerul spitalului din Drăgoești și o angajată. Pe înregistrare se aude cum bărbatul o jigneşte şi o ameninţă pe angajată că îi dă fiica „la albanezi”.

Edward Stanca este de profesie medic de familie.

Iată dialogul halucinant dintre director și angajata spitalului:

Manager Spital Drăgoești, Edward Stanca: „Marș acasă, scroafă care ești! Vrei să-ți dau două după cap ? Dacă îți dau una în ochelari, îți zboară fața... handicapato!”,

Angajata Spital: Sa-mi spuneti de ce ma jucati in picioare?

Manager Spital Dragoesti, Edward Stanca: De ce te joc?

Pe înregistrare se aude cum bărbatul încearcă să o și lovească pe angajată.

Angajata Spital: Sa nu dati in mine! (se aude un zgomot, posibil de la o lovitura…)

Manager Spital Dragoesti, Edward Stanca: Mars jigodia dracu’!  Si pe Mustata il… si pe fie-ta o dau la albanezi, sa ti-o f…

Angajata Spital: Vai de capul meu…