În timpul Marii Crize Economice din anii 1930 chestia diminuării salariilor nu a ocolit nici capitala mondială a filmului.

Ştirile ce ajungeau la București arătau că Hollywood-ul era departe de a fi la adăpost de dificultăţile economice, ce le resimțea lumea întreagă.

Iată ce scria Realitatea Ilustrată din 28 ianuarie 1932:

Cum este firesc, s-a recurs la adoptarea unei măsuri ce n-a întârziat să provoace proteste vehemente: reducerea generală a salariilor.

Lumea celor mai mărunţi s-a indignat de onorariile considerabile, acordate anumitor actori.

Citește și Cenzura a sancționat Pe Aripile Vântului încă de la început

Constance Benett a fost vizată în mod particular fiindcă primise ca onorariu nu mai puţin de 150.000 dolari (24.000.000 lei), pentru ultimul film turnat de „Fox Corporation”.

Clark Gable, pe care noi, românii, n-am avut încă prilejul să-l vedem pe ecran, dar care e consacrat vedetă de către magnaţii filmului, a avut şi el o mică întâmplare semnificativă.

Câştiga 650 dolari pe săptămână şi a pretins să i se dea o mie. A doua zi a găsit cu cale să nu mai apară la studio, unde se turna „Polly of the Circus”, cu Marion Davies şi unde prezenţa lui nu era absolut necesară. Atunci L. B. Mayer i-a trimis vorbă că dacă nu-şi schimbă intenţiile şi, mai ales nu vine nici a treia zi să turneze, firma se va lipsi de ei.

„Noaptea e cel mai bun sfetnic”.

Iată o vorbă bătrânească ce nu se desmite; Clark Gable s-a răsgândit, turnează şi se mulţumeşte chiar cu 650 dolari...

Când i s-a făcut Gretei Garbo aluzie la reducerea salariului, a răspuns doar atât:

- „La ce oră pleacă viitorul vapor spre Suedia?”. De atunci nimeni nu i-a mai vorbit desprechestia remuneraţiei.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric