Criza refugiaților nu va avea ca efect exacerbarea islamofobiei, ci creșterea euroscepticismului și chiar îngroșarea unui curent anti-Occidental, în special în țările separate cândva de Europa de Vest de cortina de fier.

Aceste țări, fie că vorbim de „grupul de la Vișegrad” sau de Balcani, au o interpretare originală a solidarității europene – suntem alături la împărțirea banilor, dar reținuți când să contribuim la rezolvarea crizelor. Conduse de politicieni slabi sau populiști, țările est-europene se confruntă cu nestăpânite valuri de xenofobie, camfulate, așa cum se întâmplă îndeobște, sub „temeri rezonabile”, în cazul de față teama de terorism.

Orban, prieten declarat al Rusiei, poartă flamura luptei cu „cotele obligatorii”, iar ex-membrele europene ale Tratatului de la Varșovia se încolonează în spatele acestuia, uitând pentru moment ale cui interese le servește premierul maghiar. La București, președintele Iohannis gafează din nou, inadmisibil, după o intervenție considerată bună, dar tardivă de o majoritate a analiștilor.

Partidele continuă să fie tăcute pe principalul subiect al zilei, însă trag sforile pentru anul electoral 2016. Ponta este dat ca și plecat din fruntea guvernului, iar Oprea se pregătește să-i succeadă, cu binecuvântarea lui Iohannis și a PNL. Arestarea pentru treizeci de zile a Primarului General deschide caseta cu strategii la Capitală – cine va prelua interimatul, ce candidați vor fi aruncați în cursă?

Iohannis, băgat în corzi

Avansarea cotei de 1.780 de refugiați, ca limită maximă, de către șeful statului în declarația de presă din 7 septembrie 2015 s-a dovedit, după câteva zile, fie o eroare de coordonare cu ceilalți lideri europeni, fie un bluf extrem de costisitor pentru România. Pe de o parte, Iohannis dă senzația că Juncker și Merkel decid peste capul celorlalte state, ceea ce va alimenta euroscepticismul românilor.

Pe de altă parte, România se comportă ca o țară de mâna a doua. Un stat cu 20 de milioane de locuitori și un teritoriu imens, cu instituții funcționale, ONG-uri, o Biserică Ortodoxă influentă până în ultimul cătun, se decredibilizează accelerat cu mesajul „nu putem integra mai mult de 1.700”. Vor fi probabil greu de evitat cotele obligatorii (adică, 4.400 în prima fază), dar România poate decide să primească doar 1.780 și să plătească o fracțiune din PIB pentru restul, un semnal catastrofal pentru noi – „suntem atât de săraci încât plătim taxă pe xenofobie”. Ruptura între poziția statului român și propriii săi reprezentanți la votul din PE este și ea definitorie pentru bulibășeala de la București. Din cei 32 de europarlamentari, doar 10 s-au abținut sau au votat împotriva cotelor obligatorii.

Victor Ponta demisionează. Din nou!

Demisia lui Ponta a devenit „atât de iminentă” după cele trei luni de la punerea sa sub urmărire penală, încât e mai prudent să considerăm că își va încheia mandatul la termen. Speculațiile asupra „inevitabilei” demisii pornesc de la declarațiile șefei DNA că „dosarul Șova” ar putea fi trimis spre instanță, ceea ce i-ar schimba premierului statutul din „suspect” în „trimis în judecată”.

Dacă acest „upgrade” îl va determina pe Ponta să demisioneze rămâne doar o speranță. Zvonurile privind înlocuirea lui cu Gabriel Oprea, interimar sau titular cu drepturi depline, tulbură și mai tare apele politice. Oprea pare a fi o soluție de compromis între social-democrații lui Dragnea, gata să nu-și mai asume guvernarea, și liberali, nici ei dornici de a oferi pe tavă mandatul unui membru PDL, în condițiile în care fuziunea a intrat în faza „pe strigături”. Din cercurile elitei intelectuale și posibil dintr-o anumită zonă a serviciilor, Oprea este puternic contestat, ceea ce va crește costurile lui Iohannis de a-și pune semnătura pe mandatul de premier al șefului UNPR.

Cine îi ia locul lui Oprescu

Operațiunea de înlocuire a lui Oprescu se face în doi pași. Primul este numirea interimarului, care își va asuma răspunderea pentru gestionarea municipiului în următoarele luni, inclusiv cele trei de iarnă, cu un RADET înglodat în datorii și cu veșnicele probleme de deszăpezire.

Din această cauză, PNL, care are majoritatea în Consiliul General, se arată încă rezervat în preluarea interimatului. PSD nu se grăbește nici el, pentru că știe că ar fi mai avantajat să intre în cursă în iunie cu Robert Negoiță de la sectorul 3 și niciun fel de „pasiv” la Primăria Generală. Dacă lucrurile merg ca în Parlament, tot UNPR ar fi formula de compromis.

Al doilea pas este cel definitiv, pentru patru ani, de aceea toată lumea se uită spre alegerile locale de anul viitor, atunci când face mutările de azi. PNL și PSD par a ajunge la un compromis și la București – amândouă partidele în opoziție până la alegeri și UNPR – țapul ispșitor. Liberalilor însă le va fi greu să justifice de ce nu preiau interimatul, în condițiile în care au majoritate în Consiliul General. Dacă în cazul unei demisii a lui Ponta, PNL poate invoca lipsa majorității și poate lăsa pe umerii lui Oprea guvernarea, la București jocul pare mult mai complicat.

CARTE DE VIZITĂ Sebastian Lăzăroiu

• 45 de ani. (s-a născut pe 20 martie 1970).
• În 1996 a absolvit cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității București, iar în 1997, un masterat în politologie. A fost director al CURS (2002-2007).
• Între 2007-2011 a fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și ministru al Muncii, în perioada iunie-septembrie 2011.

 

În fiecare luni, în paginile „Evenimentului zilei” vă puteți întâlni cu Sebastian Lăzăroiu. Vă invităm să citiți diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai importante evenimente ale săptămânii.