Un incident grav a avut loc, duminică dimineață, la o secție de votare din județul Gorj.

Un polițist a tras cu pistolul în secția de votare în care se aflau mai multe persoane. Incidentul s a întâmplat în comuna Turburea, județul Gorj, înainte de deschiderea secției de votare.

Glonțul a trecut prin geamul clasei în care se afla secția de votare. Polițistul a controlat armamentul pe care îl avea în dotare, iar arma s-a descărcat accidental.

La momentul transmiterii acestei știri, oamenii legii fac o anchetă pentru a determina condițiile în care arma polițistului s-a descărcat, transmite România TV.

Omul legii este întrebat și tras la răspundere pentru faptul că arma nu a fost asigurată. „Incidentul s-a produs înaintea deschiderii de vot, au existat doar pagube materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI.

Alegeri parlamentare 2020. Câți deputați și senatori sunt aleși în Gorj

Duminică, Pe 6 decembrie 2020, românii sunt așteptați la vot pentru a îi alege pe senatorii și deputații care, în următorii patru ani, îi vor reprezenta în Parlamentul României  Conform legii alegerilor parlamentare, numărul de mandate din fiecare județ este decis în funcție de populație. Astfel, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori.

În Gorj vor fi desemnați doi senatori și cinci deputați.

Partidul Social Democrat

Senat:

Cristinel Rujan

TiberiuTătaru

Vasilica Șerban

Ciprian Florescu

Camera Deputaților:

Dorin Tașcău Mihai Weber

Claudiu Manta

Marius Cuțitoiu

Gabrielb Giorgi

Constantina Bordușanu

Mihai Istrate

Partidul Național Liberal

Senat:

Ion Iordache

Robert Filip

Aura Obrocea

Constantin Dumitrescu

Camera Deputaților:

Dan Vîlceanu

Gheorghe Pecingină

Iulian Popescu

Denisa Șuță

Dinel Fumărel

Sorin Iovan

Robert Răduțoiu

Partidul Mișcarea Populară

Senat:

Sorinel Boza

Laurențiu Anghel

Niculina Chițulescu

Silviu Sprînceană

Camera Deputaților:

Nicolae Davițoiu

Doru Cornescu

Constatin Nicolescu

Andrei Udriștioiu

Andreea Mișcodan

Alexandru Glomnicu

Gheorghe Benegui

Partidul Pro România

Senat:

Mihai Prunariu Alexandru

Baicu-Ciudin

Ramona Oprea

Cosmin Oprițescu

Camera Deputaților:

Mădălin Paliță

Alin Văcaru

Raluca Sarcină

Ion Gîrniceanu

Gabriel Coica

Ovidiu Priporeanu

Alin Poenaru

Alianța USR-PLUS

Senat:

Corneliu Răducan Morega

Ioana Rădescu

Luminița Mincu- Pătrașcu-Brâncuși

Pleșu Cosmin

Camera Deputaților:

Radu Miruță

Marius Dimulescu

Nelu Pleșu

Simona Boltașu

Mircea Hotoboc