Imagini șocante. Un câine a ajuns piele și os după ce a fost abandonat!

Imagini șocante. Un câine a ajuns piele și os după ce a fost abandonat!

Un câine din Suceava a murit de foame, după ce stăpânul lui l-a părăsit.

Scene șocante în municipiul Suceava.Un câine a ajuns într-o stare foarte gravă după ce acesta a fost abandonat de stăpânul lui. Animalul, care a slăbit foarte mult deoarece a stat nemâncat, a fost îngrijit de un medic veterinar.

Acesta nu a mai putut face nimic pentru câine. Membrii unei asociații pentru protecția animalelor din Suceava au găsit și au încercat să salveze animalul. Ei spun că vor face tot posibilul pentru ca vinovații să răspundă în fața legii. „Când a fost adus la mine, duminică seară, câinele abia respira''

Medicul Marius Tighineanu a spus că nu a văzut un animal într-o stare atât de gravă.

„Când a fost adus la mine, duminică seară, câinele abia respira. Deci era în viață dacă putem folosi acest termen. Din analize, ecograf și consult nu rezulta că ar fi suferit de vreo afecțiune. Iar rahitismul a fost consecința exclusivă a lipsei de alimentație. Singura problemă pe care o avea era o boală de piele, tratabilă din punctul meu de vedere. Probabil că după ce i-a căzut părul, cei care îl aveau în grijă au vrut să scape de el și a fost fugărit. Iar mai apoi nimeni nu i-a mai dat mâncare”, a declarat Marius Tighineanu.

„Câinele arăta mai rău ca oamenii care au stat în lagărele de la Auschwitz''

Patrupedul a fost adus la cabinetul medicului veterinar de către reprezentanții Asociației ”Casa lui Patrocle” .

Marți dimineață animalul a murit. Roxana Ciornei, președintele asociației, a declarat:

„Câinele arăta mai rău ca oamenii care au stat în lagărele de la Auschwitz. Am rămas interzisă și sunt decisă să nu las lucrurile așa. Mă voi implică personal pentru a-l descoperi pe cel sau pe cei care au adus animalul în starea în care l-am preluat duminică. Asemenea persoane trebuie să răspundă în fața legii”, potrivit digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News