Imagini senzaționale cu noua arenă din Ghencea. Filmarea din dronă a devenit virală | VIDEO
- Alexandru Toader
- 3 iunie 2020, 09:35
Lucările la noua arenă din Ghencea se dezvoltă de la o zi la alta. Acum, au fost publicate noi imagini cu stadionul, realizate cu ajutorul unei drone.
„Asociația Steliștilor 1947” a publicat un filmuleț cu arena din Ghencea, „bijuteria” care va costa aproximativ 95 de milioane de euro. Așadar, noul stadion va avea circa 32.000 de locuri, tabela a fost deja ridicată, o mare parte dintre scaune au fost aplicate, iar montarea gazonului va începe în câteva săptămâni.
Stadion Steaua, detaliile proiectului:
- Cost construcţie 94.672.020 milioane de euro
- Capacitate: 31.254 de locuri
- Suprafața de joc 105m/68m. Gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă
- Spații de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare)
- Restaurant
- Muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua
- Spații VIP (loje și parcare)
- Sală de forță și de recuperare
- Punct medical de prim ajutor
- Zona de presă si sky-box ul în partea superioară a Tribunei 1 pentru a spori vizibilitatea și care respectă standardele UEFA și FIFA
- Sala de conferință
- Vestiare pentru sportivi
- Magazine
- Spații tehnice și pentru birouri
Potrivit GSP.ro, oricine poate solicita închirierea stadionului, dar pot exista piedici în privința FCSB-ului. „Referitor la posibilitatea folosirii stadionului de alte echipe sportive, acestea pot să închirieze și să joace pe noua arenă cu respectarea dispozițiilor legale. Înțelegerile cu alte părți interesate se vor discuta la momentul solicitării. Nu avem cunoștință de existența unui demers oficial al Clubului Fotbal Club FCSB SA în acest sens, până la această dată.
SA Steaua București va avea prioritate în folosirea stadionului. Orice altă cerere va fi analizată obiectiv, la momentul formulării acesteia, atât din punctul de vedere al necesității, cât și al oportunității, conform prevederilor legale. Noua arena va aparține Unității Militare 02301 București având indicativ de cazarmă. Totodată, noul stadion va face parte din Complexul Sportiv Steaua, deținut de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
Bineînțeles că stadionul nu va avea statut de cazarmă. Această exprimare este doar un termen administrativ pentru acest gen de obiective”, a fost reacția MApN, pentru sursa citată.
Foto: Facebook CNI