Imagini de coșmar surprinse în România. Șoferul inconștient a rupt barierele de la trecerea de cale ferată! Trenul venea cu 160 de kilometri la oră! Video
- Ovidiu Drugă
- 6 august 2021, 17:03
Imagini teribile au fost surprinse la o trecere peste calea ferată din apropiere de București.
Șoferul unei mașini de teren nici măcar nu s-a sinchisit de faptul că barierele erau coborâte, semn clar că se apropia trenul. Fără să încetinească, a rupt pur și simplu barierele, continuîndu-și apoi drumul în viteză, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat.
Ocrotit de noroc
Numai norocul a făcut ca inconștientul să nu fie izbit de trenul de Constanța care se apropia cu 160 de km/h. Imaginile le puteți vedea aici.
Imagini halucinante surprinse marți latrecerea la nivel cu calea ferată din satul Pasărea, comuna Brănești i-au șocat pe angajații CFR, care au decis să posteze imaginiler pe internet. „Un astfel de caz a fost surprins de camerele de luat vederi de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul PASĂREA, comuna BRĂNEȘTI, marți, 3 august 2021, în jurul orei 19.38, când un şofer inconştient rupe practic brațele barierei, aflate deja în poziţia orizontală, și traversează în viteză trecerea la nivel”, scriu cei de la CFR.
Potrivit sursei citate, șoferul a avut mare noroc că a scăpat cu viață. Și asta numai pentru că trenul de Constanța, care circula cu o viteza de 160 km/h în momentul respectiv, încă nu ajunsese în zona pasajului.
CFR lansează noi avertismente către șoferii inconștienți și teribiliști
Cum șoselele țării nu duc lipsă de șoferi inconștienți și teribiliști, reprezentanții CFR au hotărât să avertizeze din nou asupra riscurilor. „O astfel de inconştienţă pune în pericol nu numai vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul!
O astfel de inconştienţă poate pune în pericol şi vieţile celorlalţi participanţi la traficul rutier sau al pietonilor!
O astfel de inconştienţă atrage după sine timp pierdut în trafic, fie că vorbim de cel rutier sau cel feroviar!
O astfel de inconştienţă produce pagube materiale sistemului feroviar!”. Nu puţine sunt situaţiile în care şoferii inconştienţi ignoră semnalizarea de la trecerile la nivel şi forţează traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, considerând că astfel fentează trenul”, se arată în postarea reprezentanților CFR citată de Gândul.
Șoferul nu s-a lăsat până nu a făcut accident
Pe baza imaginilor, poliţiştii oraşului Pantelimon au identificat autoturismul care a forţat trecerea printre barierele de semnalizare ca să-i poată întocmi dosar penal pentru distrugere șoferului,
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul a produs după numai câteva ore un accident. "La aceeaşi data, în jurul orei 21:00, poliţiştii din Pantelimon au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orelor 20:50, conducătorul unui autovehicul, în timp ce se deplasa pe DN3, dinspre Brăneşti către Bucureşti, când a ajuns la km. 15+400, a intrat în coliziune cu parapeţii de pe partea stăngă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în afara carosabilului”, , se arată un comunicat al Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov. Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pasagerului, care a fost transportat la un spital din Bucureşti. Așa că șoferul este cercetat acum și sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, scrie Adevărul.