S-a anunțat marea retragere din politica românească. Rezultatul dezastruos la europarlamentare l-a făcut să ia decizia neașteptată: „Am terminat cu politica!”

S-a anunțat marea retragere din politica românească. Rezultatul dezastruos la europarlamentare l-a făcut să ia decizia neașteptată: „Am terminat cu politica!”

Unul dintre candidații UNPR pentru europarlamentare, Ilie Năstase, a anunțat că se retrage din viața politică după rezultatul slab al formațiunii din partea căreia a candidat.

Ilie Năstase, primul număr unu mondial din istoria tenisului, s-a aflat pe listele europarlamentare din partea UNPR. La alegerile desfăşurate duminică, scorul formaţiunii politice pentru care a candidat fostul mare tenismen a fost unul dezastruos: 0.39%. 

„Gata cu politica. Mă retrag. Rămân doar cu nişte prietenii durabile pe care le-am legat cu câţiva oameni politici. Poate că e mai bine că n-am ieşit. Prefer să stau cinci ani cu soţia mea decât să fiu la Bruxelles, să văd cum se ceartă românii între ei. Certurile din ţară s-au transferat în Uniunea Europeană. Asta e realitatea!”, a precizat Năstase, conform Telekomsport.ro.

Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu au participat la alegeri pe listele UNPR, cei doi foşti mari sportivi ai României fiind plasaţi pe primele două poziţii. Rezultatul scrutinului a fost însă unul dezastruos pentru UNPR, mult sub aşteptările preşedinteului  Gabriel Oprea, care anunţa un scor peste pragul electoral de 5%, dar şi sub sondajele efectuate înainte de alegeri, care ofereau candidaţilor UNPR 1% din voturi.

După ce au fost numărate aproape toate voturile exprimate pe 26 mai 2019, UNPR a obţinut 0,39% din voturi, o înfrângere zdrobitoare pentru partidul ce i-a avut drept capete de afiș pe Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu.

Rezultate provizorii ale alegerilor europarlamentare, după procesarea a 96,53%  din voturi sunt următoarele:

1. PNL - 26,81%

2. PSD - 23,39%

3. USR-PLUS - 21,37%

4. PRO Romania - 6,62%

5. PMP -  5,66%

6. UDMR -  5,46%

7. ALDE - 4,24%