Ce-a reprezentat și ce mai înseamnă astăzi George Coșbuc pentru români? Mai recitește cineva „Nunta Zamfirei“, „El-Zorab“, „Pașa Hassan“ sau „Moartea lui Fulger“? La aceste întrebări a încercat să răspundă Eugen Simion, academician, istoric literar, fin cunoscător al intimităților literare: „Am remarcat, în cadrul sesiunii organizate la Academie, că George Coșbuc este astăzi un poet aproape uitat. După ce, timp de un secol, Coșbuc a fost o vedetă a manualelor școlare, acum este, la fel ca Alecsandri, aproape eliminat din programă. Am prins vremea când recitam poeziile lui, am crescut cu el, iar acum, când îl recitesc, îmi trezește un sentiment de empatie, de revenire la copilărie“.

Versificator desăvârșit și traducător al lui Dante

Mai departe, fostul președinte al Academiei Române (1998-2006) a subliniat: „Această veche popularitate a poetului a avut două efecte: transformarea lui într-un clasic – pentru că era accesibil tuturor păturilor sociale – și crearea unui sentiment de sațietate în rândul criticilor literari. Mai mult, criticii din generația ’80 consideră că nu mai interesează pe nimeni ce face „subțirica din vecini“! Totuși, nu cred că au dreptate. Coșbuc reprezintă clasicitatea lumii rurale, este un pedagog al nației, al țărănimii. În plus, a fost un versificator desăvârșit, un tehnician al prozodiei, al versului. Vladimir Streinu spunea despre Coșbuc că a fost „un geniu horațian al versificației“. În plus, mai există și un alt Coșbuc. Este traducătorul lui Dante, tălmăcire care a rămas, cred eu, cea mai bună și cea mai frumoasă“.

Concluzia lui Eugen Simion s-a conturat firesc: „Din păcate, lumea senină a lui Coșbuc nu mai există astăzi. Paradisul rural a fost izgonit de materialismul modern. Consider, totuși, că poezia lui Coșbuc mai are o șansă. Mai ales dacă ne gândim la lumea din care am ieșit, la copilărie“.