IGSU începe plata sumelor pentru cheltuielile cu refugiații ucraineni. Au fost alocate fonduri în valoare de 585 milioane lei

IGSU începe plata sumelor pentru cheltuielile cu refugiații ucraineni. Au fost alocate fonduri în valoare de 585 milioane lei Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis vineri că va începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana și cazarea a refugiaților ucraineni.

Mai exact, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că de vineri începe plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor restante cu hrana şi cazarea cetăţenilor ucraineni, aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie, fondurile alocate fiind de 585 milioane lei.

„Începând de astăzi, 12 mai 2023, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana și cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie ale anului curent”, a transmis IGSU printr-un comunicat.

Cum se vor distribui banii pentru cheltuielile cu refugiații ucrainei

Este foarte important de ştiut faptul că sumele aferente celor 3 luni vor fi repartizate integral inspectoratelor județene pentru situații de urgențe/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, și mai departe fiecărei primării, până la mijlocul săptămânii viitoare, pentru a fi virate beneficiarilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sumele necesare intră astăzi în contul IGSU, după ce Ministerul Afacerilor Interne a depus în regim de urgență toate diligențele pentru majorarea bugetului IGSU, având în vedere măsurile aprobate în ședința de Guvern din data de 10 mai 2023”, se mai arată în comunicatul IGSU.

De unde provin banii pentru sprijinul cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina

Ministerul Afacerilor Interne s-a preocupat constant să identifice surse de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de statul român pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Astfel, în luna mai, anul curent, a semnat în calitate de beneficiar, Contractul de Finanțare cu titlul ”Solidari pentru Ucraina”, care va permite compensarea unei părți din cheltuielile efectuate în continuare de statul român pentru acoperirea nevoilor de bază imediate și sprijinirea refugiaților.

Proiectul are o valoare totală de 585.307.121,49 lei și este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, informează Agerpres.