Igor Grosu despre „Pobeda”: Rusia mizează pe grupări criminale organizate

Igor Grosu despre „Pobeda”: Rusia mizează pe grupări criminale organizate Pobeda / sursa foto: FB

Lansarea grupării politice „Pobeda” de către condamnatul fugar Ilan Șor, la Moscova, este dovada că regimul Putin mizează pe grupări criminale organizate în încercarea de a își recăpăta controlul asupra Republicii Moldova, consideră președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

„Pobeda”, grupare de crimă organizată, în opinia premierului

„Este o dovadă pe față că Federația Rusă a pus miza pe grupările criminale organizate. O să aibă în continuare două instrumente pe care o să le folosească ei în Republica Moldova: banii pentru a încerca să corupă alegătorii și propaganda.

Aceștia sunt partenerii lor, reprezentanții grupării criminale organizate care vor promova agenda Federației Ruse și vor încerca să peturbeze parcursul nostru european.

Dar sunt sigur că lor nu o să le reușească pentru că noi nu o să stăm cu mâinile în buzunare, iar instituțiile vor continua să-și facă treaba”, a declarat Igor Grosu la emisiunea „În PROfunzime” a ProTV Chișinău.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scandal la aeroport

Președintele legislativului moldovean a avut în vedere cele peste 150 de percheziții, care au avut loc la Aeroport, la întoarcerea de la Moscova a participanților la lansarea grupului politic „Pobeda”, organizat de Ilan Șor și regimul Vladimir Putin.

A fost un adevărat scandal pe 22 aprilie, la Aeroport, când mai multe persoane asociate condamnatului fugar Ilan Șor și controlate de regimul autoritarist al președintelui Vladimir Putin au fost controlate amănunțit la Aeroportul din Chișinău.

Grupului de politicieni pro-Putin le-au fost controlate bagajele la vamă, dar „aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră”, potrivit autorităților.

Ilan Șor

Ilan Șor. Sursa foto: Arhiva EVZ

Grupul „Pobeda”, agendă anti-UE și pro-Kremlin

Reamintim că, pe 21 aprilie, politicienii pro-Putin asociați condamnatului fugar Ilan Șor au format, la Moscova, grupul politic „Pobeda”, cu o agendă declarat antieuropeană și în favoarea revenirii Republicii Moldova în sfera de influență a regimului autoritarist i agresiv de la Kremlin.

Evenimentul, organizat de Ilan Șor la Moscova, unde se află pentru a eluda mandatul internațional de arestare, a costat circa un milion de dolari, potrivit premierului Dorin Recean.  „E foarte cinic să utilizezi bătrânii în calitate de transportatori de bani în numerar”, a mai spus șeful Guvernului, cu referire la desele cazuri în care finanțările din Rusia pentru agenții de influență ai Kremlinului la Chișinău sunt transportate de persoane fizice.