Evenimentul Zilei > Social > Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă
Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă

Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă

Alina Şerban, o actriţă de 23 de ani, îşi pune pe tavă copilăria trăită în comunitatea de romi, într-un one woman show despre acceptarea etniei care a ajuns în presa străină.

Am trăit împreună sute de ani şi ne-au rămas în minte doar episodul lebedelor mâncate la Viena şi mai recentul caz "Mailat". Am uitat că trăim în aceeaşi bătătură şi ne-am lepădat de ei imediat ce presa internaţională a scos la iveală infracţiunile.

Nu i-am primit cu pâine şi sare la aeroport când i-a trimis a casă Nicholas Sarkozy, nici locuri de muncă nu le dăm, îi primim la şcoală, dar nu uităm să le amintim în fiecare zi că au pielea o nuanţă mai închisă. Şi, în marea de prejudecăţi, suntem mai preocupaţi să le schimbăm locul în dicţionare decât să ne asumăm că nu ridicăm un deget ca să-i facem să se simtă acasă. Ne dăm dezgheţaţi la minte, dar la furie arucăm un "ţiganule" printre dinţi, punând iremediabil amprenta discriminării pe faţa tuturor.

La 155 de ani de la dezrobirea romilor, în acest an se va realiza un recensământ al populaţiei de etnie romă. Acum, doar 500.000 de români au curajul să recunoască că sunt romi, cu toate că numărul lor ar fi de trei ori mai mare. EVZ prezintă în fiecare zi, până pe 8 aprilie, Ziua Mondială a Romilor, poveştile unor reprezentanţi ai etniei care nu s-au lăsat descurajaţi, au muncit dublu şi au demonstrat că se poate construi un drum care să lege sărăcia din şatră cu unele dintre cele mai nobile profesii.

"Sunt de etnie romă şi nu vreau să mă tratez"

Piesa "Declar pe propria răs pundere", în care joacă Alina Şerban – la 23 de ani, absolventă a Academiei de Teatru şi Film -, a avut premiera la sfârşitul lunii martie în Green Hours. Clubul de pe Calea Victoriei, din Capitală, a fost plin, iar piesa pare să fi avut un ecou puternic. AFP a realizat un reportaj preluat de multe alte ziare. A ces te reacţii o fac pe Alina să îşi dorească să traducă piesa în romani, să o ducă în comunităţile în care romii sunt încă discriminaţi, în Italia şi Franţa, şi să o adapteze publicului căruia o prezintă.

"Mă uit fix în camera care mă înregistrează şi zic: Sunt Alina Şerban, sunt de etnie romă. E pentru prima dată când zic asta fără să mă gândesc la consecinţe, fără să mă gândesc că mă va judeca cineva. Am avut nevoie de românce îmbrăcate în ţigănci şi de neromi care să mă asigure că e cool să fii rom ca să accept cine sunt."

În piesă, povestea Alinei începe când avea 10 ani. În realitate, la 10 ani ea ştia deja ce înseamnă să îţi pierzi casa sau să schimbi locuinţele şi şcolile unele după altele. Cum de s-a întâmplat asta? Când Alina avea doar 8 ani, părinţii ei au făcut un împrumut la bancă, pentru care au girat cu casa. După ce au pierdut locuinţa, a urmat o lungă serie de case închiriate până când banii s-au terminat, iar singura soluţie pentru familia ei a fost să se mute "într-o curte de spoitori, în Tei".

"Doamne, fă-mă româncă!"

Prima variantă a textului piesei are încă vechiul titlu: "2 săptămâni, maxim o lună, poate 6 ani".

În ciuda promisiunilor tatălui, care spunea că soluţia găsită este provizorie, Alina a locuit cu neamurile în curtea din cartierul Tei până la 17 ani, când a cerut să fie inclusă în programul de asistenţă socială. "Eram fetiţa de la bloc care nu ştia ce înseamnă să nu ai apă în casă şi întrebările s-au făcut din ce în ce mai mari: «Ce sunt ăia păduchi şi copii cu muci la nas?». Întrebările astea erau pe multe planuri şi în detaliu."

Şi, dacă atunci când era mică fugea de la şcoală ca să nu o vadă colegii în ce casă intră, acum declară pe proprie răspundere că se mândreşte cu etnia ei. "Când eram mică, mă rugam: «Doamne, te implor cu tot sufletul meu. Schimbă-mă, fă-mă româncă! Nu vreau să fiu toată viaţa o ţigancă»", spune Alina. Iar cea mai mare parte a piesei în care joacă acum are ca subiect copilăria ei. În curtea în care a ajuns, WC-ul comun era afară, şobolanii umblau printre hainele ei şi, din când în când, ploua prin găurile acoperişului. La 14 ani s-a mutat cu mama ei în casa unei bătrâne pe care aceasta o îngrijea. Într- o zi, când a venit acasă de la şcoală a găsit-o pe femeie moartă. Mama ei a stat în închisoare 7 ani şi Alina s-a întors la tatăl ei. La 17 ani şi jumătate a hotărât să "intre în sistem". Tatăl Alinei voia să se mute la un alt "neam", ea se săturase de neamuri şi de sărăcie.

Părinţii au învăţat-o să-şi depăşească limitele

În ciuda greutăţilor Alina spune că părinţii ei sunt cei mai buni din lume. Deşi avea doar patru clase, tatăl Alinei şi-a împins fiica să meargă la şcoală, iar mama ei munceşte enorm şi acum, după ce s-a reintegrat în societate. Părinţii le-au oferit tinerei şi fratelui ei tot ce au putut. În plus, i-au învăţat să îşi depăşească limitele. Şi fratele Alinei e la fel de motivat. Florin s-a calificat în prima semifinală a concursului "Românii au talent", surprinzând juriul cu aptitudinile sale de stilist: e omul care tunde cel mai rapid, numit în concurs şi Omul-Foarfecă.

Îndemnul părinţilor de a-şi depăşi limitele a făcut-o, de altfel, pe Alina să-şi ia viaţa în mâini şi s- aleagă sistemul de asistenţă socială. Astfel, a ajuns întrun apartament al Pri măriei Sectorului 2: "Am simţit că mi-am vândut sufletul pentru apă caldă şi un loc decent. Nu ştiam dacă am făcut alegerea bună". S-a dovedit a fi însă singura "alegere" pe care o avea… Fetele cu care stătea erau foarte dificile, "Lizuci", cum erau numiţi copiii din Centrul de plasament "Lizuca", copii cu probleme de comportament. "Fă, nu îţi dau voie să înveţi!", auzea deseori de la colegele ei de apartament. Dar, aşa cum a făcut şi până atunci, s-a adaptat, adică a început să se trezească la ora 4.00 ca să înveţe când celelalte fete dormeau.

Cu toate astea, sistemul a ajutat-o. În primul rând, i-a asigurat un acoperiş dea supra capului. Asta, cu atât mai mult cu cât, la două luni după ce s-a mutat, casa din Tei a fost demolată, iar la alte câteva luni a primit un telefon care o anunţa că tatăl ei a făcut stop cardiac şi a murit într-o staţie de pe linia lui 117. "Vezi tu, vieţile noastre, ale romilor, se aseamănă cu problemele romilor. Ne întrebăm de ce nu se duc romii la doctor, şi tata e un rom care nu se ducea la doctor. Nimeni nu ştia că are probleme cardiace".

Obţinerea unui loc fără taxe la facultate condiţiona şi rămânerea în sistem. Teatrul era un vis frumos pentru Alina, însă ea avea nevoie de un loc unde să doarmă. Teatrul Podul, unde a ajuns întâmplător, este un loc al experimentelor în care Cătălin Naum, mentorul trupei, nu primeşte copii fără talent. "Îi spuneam să mă lase cu vise frumoase, el îmi spunea: «Tu ce crezi, că poţi să ai mai multe săbii în aceeaşi teacă?»". După ce a intrat la două facultăţi (Comunicare şi Filosofie), Cătălin Naum a trecut pe la plafarul unde Alina lucra în weekend. Era doar şefa ei acolo şi a întrebat-o pe aceasta dacă "a dat ţiganca examen la Comunicare". "Ea era mândră că am şi luat. Şi el zice «Bine doamnă, să îi spuneţi că ar fi trebuit să dea la actorie»".

Vezi un reportaj video cu Alina Şerban făcut de AFP.

"Sunt Alina Şerban. Sunt de etnie romă. E pentru prima dată când zic asta fără să mă gândesc la consecinţe.",
ALINA ŞERBAN, actriţă

I s-a cerut o poezie de forţă. A făcut flotări

Atunci, Alina, care avea mereu mirosul de ceai din micul plafar impregnat în haine, şi-a făcut un plan. Dacă tot avea asigurat locul la facultate şi implicit în sistemul de asistenţă, trebuia să încerce măcar să obţină un loc la actorie. Dar nu credea cu adevărat în şansele ei. Tocmai de aceea a apărut în faţa comisiei naturală, sinceră, fără să asculte toate miturile admiterii: că trebuie să te duci îmbrăcată cu fustă sau să nu te uiţi în ochii celor din comisie.

Era îmbrăcată în pantaloni, cu o insignă pe care scria ostentativ "I am the boss" şi a început să facă flotări în faţa comisiei atunci când Florin Zamfirescu i-a cerut "o poezie de forţă". A intrat la actorie chiar dacă înainte de fiecare probă îşi spunea "Lasă că dau la anu`, că acum nu am nici o şansă" şi a renunţat la cele două facultăţi care nu o reprezentau deloc.

Ultimul semestru de facultate l-a făcut în New York. Prin anul doi de facultate a vrut să vadă daca cei de la Tisch School of Arts de la New York University ar primi-o pentru un semestru. A trimis două monoloage înregistrate de un prieten de la imagine şi a fost acceptată, însă şansele să plece nu erau foarte mari.

"Am dat de atâţia oameni frumoşi care nu aveau nimic de câştigat dacă mă ajutau pe mine şi totuşi au făcut-o. Aş vrea să le ofer măcar o sutime din acel 100% pe care mi l-au oferit ei. Daca Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi lasă o fereastră deschisă şi ei erau fereastra mea spre ceva mai frumos". Unul din aceşti oameni de care povesteşte este jurnalista Anca Păduraru care a spus povestea ei la conferinţele la care mergea şi a reuşit să câştige 15.000 de euro de la Fundaţia Dinu Patriciu pentru plecarea în New York a Alinei. O parte din bani îi avea de la Centrul de Burse, iar de restul a făcut rost de la Fundaţia Soros care i-a dat banii în urma unei idei de proiect pe care a prezentat-o şi pe care avea să îl realizeze când se întorcea din America.
CITIŢI ŞI: Dragoş Dumitru, actorul care vrea "Ceva bun de la viaţă"

Procesul prin care a ajuns să îşi accepte originea a fost unul lung şi complicat. Piesa prezintă momentul din cadrul unui festival, International Romani Art Festival (IRAF), unde văzând atât de mulţi oameni "gipsy friendly" a hotărât să spună pentru prima dată: "Sunt de etnie romă şi nu vreau să ma tratez." Piesa, care a trecut printr-un proces de formare la fel de lung ca procesul de acceptare a etniei prin care a trecut Alina, se încheia la prima dată când a prezentat-o la IRAF foarte dur.A făcut un spectacol în care implica publicul dorind să îi facă să vadă odată cu ea curtea din Tei.

Viitorul e din nou incert

Spectacolul a crescut apoi, o contribuţie importantă având-o un profesor american care a învăţat-o cum să îşi spună povestea în cadrul unui workshop. Textul a început să se lege şi a prezentat din nou la IRAF o variantă mai bună a lui. Cei de la Biblioteca Alternativă din Bucureşti i-au oferit apoi spaţiul lor ca să joace şi în Bucureşti.

A început să lucreze serios, însă, în momentul în care l-a găsit pe David Schwartz, un regizor interesat de zona socială şi de idea de teatru ca manifest. Împreună cu el a descoperit jurnale vechi pe care le-a introdus în piesă pentru că textul nu spunea nimic despre ce părere avea ea în legătură cu evenimentele din viaţa ei şi tot el a ajutat-o să se obictiveze. Echipa a ajutat-o să găsească şi un final pentru piesa ei, unul "care nu dă vina pe nici una din părţi, pe romi sau neromi, dar nici nu iartă pe nici una".

Alina a fost acceptată la un program de masterat în Marea Britanie. Nici acum nu are bani să plece. Viitorul este incert din nou, aşa cum a fost mereu pentru ea. Nu ar vrea să lase piesa dacă face rost de bani, ar vrea în acelaşi timp să se perfecţioneze în străinătate şi nu îşi dă seama dacă un an în Marea Britanie ar însemna că îşi părăseşte proiectul. Acum Alina are de ales şi alege mereu să ia atitudine, să aibă iniţiativă alături de oamenii care gândesc şi au păreri.

Vezi un reportaj video cu Alina Şerban făcut de AFP.
Comentariile la acest material vor fi moderate!