Deschizând cartea asta masivă poți să afli imediat ce gânduri bântuiau printr-o minte de, să zicem, acum 200-300 de ani. Așa de pildă, aici am citit că niște actori francezi au ajuns în anul 1798 la București și-au cerut voie de la domnie să cutreiere țara cu pehlivăniile lor. Tot aici am dat și de bucătarul răpit de Hangerli, devenit personaj în romanul meu, Mâța Vinerii. La altă pagină am citit un document oficial, despre fapta eroică a precupețului Ioan, din mahalaua Pantelimon. Respectiv, acest mic negustor i-a scos din necaz pe niște străini, punându-se chezaș pentru ei. Așa pur și simplu. Nu-i cunoștea dar i-a părut rău pentru că fuseseră învinuiți pe nedrept. Cine s-ar mai băga astăzi pentru altcineva, mai ales, pentru un necunoscut?!

Doar din cartea, pe care vreau să v-o prezint astăzi, afli lucruri de acest gen. Autorul ei a transliterat hârțoagele românilor, trecându-le din alfabetul chirilic în cel latin, punând astfel sub  ochii istoricilor sursele pe care ar trebui să se sprijine marea istorie. Unele sunt importante pentru înțelegerea mentalităților, alte îți dau o idee despre cum s-a format națiunea. Iar această carte, evident, aruncată și ea, ca și altele, este  Istoria românilor, un cărțoi masiv, în  14 volume, fiecare având câteva mii de pagini, în format mare.

A fost publicată în perioada 1891-1902 și este semnată de V.A. Urechia.

Este o istorie bazată numai pe documente, de la liste de cumpărături la procese de divorț sau la acatiste, de la contracte de vânzare a unor imobile sau a unor oameni, la scrisori particulare sau la ordine domnești.  De aici afli că pe un oarecare logofăt Petrache Roset îl scutise stăpânirea să mai plătească taxe! V-ați fi închipuit? S-a dus și-a cerut o scutire – și gata! De-a doua zi n-a mai plătit niciun leu. Poți să afli că pe la 1700, săpunul de Creta era cel mai scump, iar că o trăsură la mâna a doua nu era tocmai costisitoare. Tot aici am găsit numele Băjescu, folosit apoi în Manuscrisul fanariot

Cartea aceasta minunata nu se găsește în librării, ci în anticariate și în bibliotecile mari. De aceea, cunoscătorii o vânează volum cu volum. Unele dintre ele au desene, hărți, stampe. Dacă ai noroc – pentru că astfel de cărți vechi au mai fost jumulite de-a lungul timpului, iar amatorii au mai oprit câte un suvenir. În volumul al III-lea am găsit portretul  lui Pazvante Chioru de pe când era tânăr, iar într-altul am dat de-o hartă medievală.

V.A. Urechia a fost un cărturar care a scris mult, atât literatură cât și carte științifică, însă Istoria Românilor, în 14 volume, este mai mult decât o scriere: este un tezaur de fapte. Cum vă spuneam, editarea acestei cărți s-a încheiat pe la 1900, iar de-atunci a circulat prin mâinile avide ale celor care se prefac că citesc manuscrise, dar în loc de aceasta compilează sârguincios din Urechia. Pentru că trebuie să vă spun, acest om admirabil, care a rescris cu răbdare și știință de carte mii și mii de documente străvechi, a notat și numărul manuscrisului, locul exact unde poți să-l găsești în Arhivele Statului sau în Biblioteca Academiei Române. Și bineînțeles, în cartea lui nu apare decât o parte din imensul tezaur de documente păstrate, supraviețuind încă prin diverse arhive. Aici am găsit scandaloasa poveste a unei femei care s-a căsătorit cu sclavul unui boier, dând naștere unui proces care a zguduit secolul al 18-lea. Și câte altele n-am citit în Istoria lui Urechia, din care eu nu am reușit să cumpăr decât vreo 4 volume!

De pe la 1900 cartea aceasta, compusă din 14 tomuri masive, nu s-a reeditat. N-a interesat pe nimeni istoria în documente indubitabile. În schimb s-au scris alte cărți despre ceea ce cred, își imaginează sau presupun niște oameni despre istoria unui neam atât de indiferent.

De mai bine de o sută de ani, Istoria lui V.A. Urechia e o carte pentru “vânătorii”  de cărți și probabil va rămâne așa multă vreme.