Iancu Sterp, în lacrimi la nunta sa. Momentul în care n-a mai putut să își stăpânească emoțiile
- Emma Cristescu
- 27 octombrie 2024, 21:11
Astăzi, Iancu Sterp și aleasa lui, Denisa Coțolan, s-au căsătorit.Cei doi s-au cunoscut în liceu, dar au realizat că sunt îndrăgostiți unul de celălalt mult mai târziu. Ceremonia a început încă din casa familiei Sterp. Înainte de a-și vedea mireasa, a fost surprins cu o „strigătură” tradițională din Ardeal. Finalistul de la Survivor România a izbucnit în lacrimi când și-a văzut familia și prietenii, dar și mireasa.
Iancu Sterp, în lacrimi la nunta sa
În casa miresei, Denisa, îmbrăcată într-o rochie albă spectuculoasă, i-a întâmpinat pe invitați cu emoție și gânduri bune. Împreună, cei doi miri au pășit spre altar, unde, în prezența prietenilor apropiați, a rudelor și a nașilor, au spus cel mai hotărât „DA”. Ceremonia religioasă, plină de simboluri și tradiții, s-a desfășurat într-o biserică împodobită cu flori.
Culiță a aruncat cu banii la nunta lui Iancu Sterp
Daniela Iliescu și Culiță Sterp și-au făcut apariția încă de dimineață acasă la Iancu. Manelistul, soția lui și fiul lor, Milan, au luat parte la toate tradițiile. De fericire, Culiță a început să dea dedicații și să arunce cu bani.
Cum s-au îmbrăcat mirii
Iancu Sterp s-a îmbrăcat într-un costum negru, la care a asortat o cămașă albă și o cravată. El i-a luat partenerei sale un buchet de mireasă din trandafiri albi și crem, simbol al purității și al eleganței.Denisa, mireasa, a ales să poarte o rochie albă cu umerii lăsați. Rochia are o croială de prințesă și este plină de perle. Ea a ales un voal simplu.
Mama Geta, soacra mare, s-a îmbrăcat într-o rochie lungă, verde. Fratele mirelui, Culiță Sterp, a ales un costum mov. Soția sa, Daniela Iliescu, s-a îmbrăcat într-un costum negru, dar și-a asigurat fanii că are o altă ținută pentru petrecere. Curtea și poarta au fost împodobite cu crenguțe de brad și panglici albe. Mașinile invitaților au fost împodobite cu ornamente spectaculoase.