Şi-au cărat MORTUL prin curtea spitalului, pe braţe. MAŞINILE, interzise de Consiliul Local Constaţa
- Departamentul Social
- 20 octombrie 2012, 17:19
O familie din Mangalia reclamă faptul că şi-a cărat ruda decedată, aflată în sicriu, sute de metri prin curtea spitalului. Motivul: angajaţii nu i-au lăsat să intre cu maşina la morgă pentru că automobilul nu era echipat corespunzător.
Familia persoanei decedate susţine că nu a suferit o umilinţă mai mare decât atunci când a venit să-ţi ridice ruda decedată de aici de la spitalul de urgenţă din Constanţa, potrivit realitatea.net. Ei au fost obligaţi să parcurgă drumul de la morga spitalului până la poarta care se află la o distanţă de aproximativ 300 de metri.
Oamenii nu au avut voie să intre cu maşina în curtea spitalului şi asta pentru că o hotărârea a Consilului Local Constanţa nu le dă voie maşinilor care nu sunt echipate corespunzător, spune direcţia spitalului, să intre în această curte.
Din această cauză, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost ridicat de familie si transportat pe această distranţă de circa 300 de m, până la poartă.