I-a tăiat piciorul sănătos! Indiciul ratat de chirug

I-a tăiat piciorul sănătos! Indiciul ratat de chirug

O femeie de 67 de ani a avut parte de cea mai cruntă experienţă într-un spital. Procuratura a deschis o anchetă pentru malpraxis, dar autorităţile clinicii încă n-au făcut nicio declaraţie referitoare la acest caz.

Intrată în sala de operaţie în urma agravării diabetului, o femeie pe nume Magdalena ştia că va pierde o parte din piciorul drept, după ce în prealabil i se amputase un deget al aceluiași membru. Când s-a trezit după inervenţie, dimineaţa următoare, fiica sa a ridicat cearceaful şi a văzut grozăvia. Chirurgul tăiase gamba stângă.

Totul s-a întâmplat în centrul medical Nuovo Sanatorio Berezategui, din Buenos Aires, Argentina. După descoperire, femeia a fost transferată într-o clinică din Quilmes. Procuratura a deschis o anchetă pentru malpraxis. Autorităţile clinicii încă n-au făcut nicio declaraţie referitoare la caz.

În fața ziariștilor, fiica Mayra s-a dezlănţuit la adresa chirurgului, acelaşi care efectuase și prima intervenție, când i-a amputat degetul pacientei: „Chirurgul mi-a spus că totul a decurs bine. Dar gamba care trebuia amputată era dreapta cum era scris în fişa clinică, nu ştiu ce s-a petrecut. Când am intrat în cameră, ne-am dat seama imediat de eroare”, a declarat femeia.

Când am ridicat cearceaful, am văzut că-i fusese amputată gamba stângă”, a adăugat ea. După sinistra descoperire a fugit în sala de operaţii. „Acolo l-am găsit pe chirurg, era foarte nervos. Numele lui e Cardozo.  Era alb la faţă, rămăsese fără cuvinte, nu ştia ce să-mi spună. E acelaşi medic care îi amputase degetul de la piciorul drept. Piciorul era bandajat, trebuia să-i scoată bandajul şi să continue amputarea aceleiaşi gambe...”, notează Leggo.

Ne puteți urmări și pe Google News