Hotelurile din Mamaia, grad de ocupare de 95%!

Hotelurile din Mamaia, grad de ocupare de 95%!

Cele mai multe hoteluri din Mamaia au un grad de ocupare de 95% până pe 31 august.

Astfel, în staţiune se lucrează cu "casa închisă", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.

"În Mamaia stăm foarte bine. Avem un grad de ocupare de 95%, nu mai avem locuri de cazare. Gradul de ocupare depinde, desigur, şi de politica pe care şi-o face fiecare hotel în parte vizavi de politica de preţuri. Dacă mergi pe speculaţie, s-ar putea să ai surprize. A fost un început mai greoi din cauza vremii, dar ne-am revenit. Sunt deja multe hoteluri care lucrează până pe 31 august cu casa închisă în Mamaia', a spus Nicolae Bucovală.

Unul dintre atuurile staţiunii Mamaia este baza de agrement diversificată, turiştii având la dispoziţie multe facilităţi de petrecere a timpului liber. Turiştii pot practica diverse sporturi, în funcţie de preferinţele fiecăruia, fie pot merge la Acvariu sau la Delfinariu, în perioada în care nu vor să facă plajă.

"Avem turişti din Polonia, chiar şi din Grecia, care redescoperă litoralul românesc. Dar asta nu depinde numai de noi. Am spus-o de mai multe ori: depinde de Guvern, depinde de autorităţile locale, depinde de cât de mult ştiu să investească autorităţile în staţiuni, în infrastructura unei staţiuni. Sigur că depinde de mulţi factori. Nu numai hotelierii trebuie arătaţi cu degetul. Hotelierii ştiu să îşi facă treaba. Dacă şi-ar face-o şi autorităţile locale la fel de bine pe zona de investiţii, totul ar fi o.k. în România şi sperăm ca peste doi ani să lucrăm mai mult cu 'casa închisă'", a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News