Horoscopul lui Dom' Profesor. Sunt pentru CMN, unde semnez?
- Radu Ştef ănescu
- 2 mai 2016, 00:07
Pe 2 mai s-au născut: Benjamin Spock, Bing Crosby, Hedda Hopper, Axel Springer, Manfred von Richthofen, Novalis, Serge Reggiani, Philippe Herreweghe, A.M. Rosenthal, Nicolae G. Iorga (artistul plastic).
Pe 2 mai sunt în calendarul creştin ortodox fix aducerea moaştelor lui Sf. Atanasie cel Mare. Sf. Ier. Atanasie al III-lea Patelarie. În calendarul mobil sunt Sfintele Paști, a doua zi. Săptămâna Patimilor este singura săptămână din an care are nouă zile, după cum spuneau cronicarii.
O zi fastă. Simbolic, este ziua Sabiei. Luna este în Pești, trece printr-o conjucție cu Neptun, luminată 29%, în scădere. Orice proiect de anvergură, politic, social sau economic, început astăzi, este sub semn fast, dacă este făcut pentru ţară, cu credinţă în Iisus şi cu frică de Dumnezeu.
În ”Kalendar”, tradiţia cea veche arată că după Baltane, Armindeni, era Ziua Tinereţii. Sub diverse forme a fost recunoscută de mai toate sistemele politice.
Acum două, trei mii, de ani aveau loc la Marea cea Mare Serbările Tinerilor, care făceau parte din Misterele Afroditei, doar ne aflăm în zodia guvernată de ea. Zodia Taurului este guvernată, este sub protecția lui Venus, numele roman pentru Afrodita. Dansul, cântecul, dragostea... Dar şi vesele întreceri. Se pecetluiau prietenii, se jurau iubiri şi se promiteau căsătorii, înrudiri şi alianţe...
Această sărbătoare fusese adusă de colonii greci, poate de la pelsagi sau cabiri, dar a coincis, aproape, cu ziua în care strămoşii noştri se spălau ritual de păcate în Mare. Ne-am înţeles bine, întotdeauna, cu grecii, cei care au „inventat” logica, civilizaţia europeană şi democraţia.
Şi astăzi se mai serbează, parcă se numeşte Ziua Naţională a Tineretului, stabilită prin lege.
Sunt obiceiuri, lucruri, tradiţii la care nu se poate renunţa! Iau altă denumire, sunt creştinate, dar continuă să existe. Din aceste tradiţii, ritualuri, chiar alimentare, este format spiritul unui popor. Distrugeţi tradiţia şi aţi distrus un popor!
Vorbeam de ritualuri alimentare, foarte importante pentru păstrarea identităţii unui popor. Ei bine, există, și magia astrologiei a cuprins și aceste aspecte, o sincronicitate intre zilele săptamanii si felurile de mancare care se potrivesc, mai bine, cu ziua respectivă.
Astfel, Luni, ziua Lunii, este potrivita cu supele limpezi, carnea alba si spirtoasele transparente, deserturi bazate pe fructe si frisca. Marti, ziua lui Marte se potriveste cu mancarurile picante si condimentate, ciorbele, carnea rosie, vin rosu, deseruri bazate pe creme si ciocolata. Miercuri, ziua lui Mercur sunt favorizate mezelurile si salatele, ciorba de burta, micii, gratarul, cartofii prajiti; deserturi bazate pe patiserie. Joi este ziua lui Jupiter care insemna mancaruri sofisticate, legume umplute, carne de pui, vinuri vechi, ridichi, branzeturi sofisticate si ceapa verde. Desert prajituri, alune, cozonac. Vineri este ziua lui Venus care stapaneste toate mancarurile cu efect usor afrodiziac, tarhonul, bamele, icrele, supele si vanatul. Bautura, neaparat șampania și coniacul. Desert pe baza de ciocolata, vanilie si cafea. Sâmbata este ziua lui Saturn, mamaliguta cu branza, sarmale, ciorba su smantana, mancaruri traditionale grele, in general. Bauturi, diverse, dar invechite natural, tuica, slibovita, tescovina, etc. Desert, fursecuri, prajituri fantezi. Duminica este ziua Soarelui, supe-ciorbe, branza, peste, maioneza, carne de porc la gratar. Bauturi gen Campari, vinuri rose, suc de fructe, in special de portocale. Desert, mere, fructe exotice, prajituri, cornulete. Pofta buna!
Dacă vă este foame, mâncaţi mâncărurile noastre tradiţionale, sigur, le puteţi diversifica astrologic după zilele săptămânii, dacă vreţi să vă distraţi puţin, beţi vinul nostru vechi şi dacă vă doare capul, sau nu vă simţiţi bine, folosiţi plantele noastre de leac. Ale noastre! Ne naştem cu propietaţi pe care apoi, din prostie sau snobism, le dispreţuim şi adoptăm medicamente şi remedii de la capătul pământului făcute şi gândite pentru alt tip de oameni, cu altă structură şi obiceiuri, alimentare şi de viaţă! Care alimente, remedii, medicamente, nu ni se potrivesc, nu au efect, sau, mai rău!
Pe de altă parte, sau pe aceiași, am constatat că regimurile de slăbit, cele mai eficiente, sunt cele care iau în considerație, concomitent, grupa sanguină și zodia de naștere.
Zilele acestea, Zilele Sfintelor Paști sunt prilejuri, în primul rînd, de reflecții spirituale, nu de exagerări pantagruelice gastronomice.
Stăteam împreună, după Înviere, cu familia și prietenii care mi-au călcat sărăcăciosul meu adăpost. Ce vreți, pustnicia nu este de aur! La un ou roșu, ouăle de Sf.Paști se fac în familia mea, de cinci generații, numai roșii și la un pahar de vin roșu. Sunt binecuvântat pentru că cei care îmi trec pragul sunt oameni inteligenți, cultivați, civilizați. Au venit, în decursul timpului, și vreo două ”vedete” dar nu s-au simțit bine în pustnicia mea. În plus mai este și tribul de finlandezi, care s-a evidențiat la Slujba de Înviere pentru că au imitat, cu bunăvoință și inimă curată, toate obiceiurile noastre de la țară. Au luat și ei Lumină și au pus-o într-o mașinărie ciudată, pe bază de ulei, un fel de candelă pepetum mobile. În mașina lor ciudată, un microbuz mai mare, un laborator sociologic mobil, cu paturi, frigidere, duș, toaletă și tot confortul. Cu legătura la net prin satelit și aparatură de ultimă generație.
Am vorbit, câte în lună și în stele. Povești lăsate la Niceea, în 325 în afara Noului Testament, numite apocrife, de aceea. Am vorbit despre smerenie, modestie și exemplul Sacrificiului Lui Iisus. Normal, s-au dezlănțuit pasiuni în legătură cu producția celor de la Taxi. Sau cu atacurile permanente făcute de o parte a presei către BOR. Fiecare și-a declarat poziția, clar și democratic, în legătură cu construcția CMN (Catedrala Mântuirii Neamului). Toți erau de părere că este un proiect prea mare pentru o țară mică și modestă, ca România. I-am lăsat pe tinerii aceia frumoși și deștepți să vorbească, să se smerească, așa cum credeau ei.
Apoi le-am spus că construirea CMN este un proiect vechi românesc de la sfârșitul secolului XIX, tocmai din vremea Regelui Carol I. Proiectul inițial era o mare catedrală construită tot în dealul Patriarhiei. Ideea ahitectului ceh care făcuse proiectul, era un fel de Vatican ortodox, o lucrare de mare amploare cu biblioteci, muzee, săli de conferințe și de studiu și rugăciune.
Le-am spus acelor tineri frumoși și inteligenți, unii din sângele meu, că smerenia este pentru fiecare, în special, dar mai puțin pentru o națiune întreagă, modernă. Care trebuie să aibă realizări mărețe cu credință în Iisus, fiindcă la Judecata de Apoi, neamurile, popoarele, vor fi puse în cumpănă.
Și nu este construcție suficient de mare pentru a-L slăvi pe Dumnezeu!
Stau mărturie construcțiile gigantice din toată lumea. Când am intrat în Moscheea Șahului din Isfahan, care este cea mai mare construcție religioasă din lume, în funcțiune, mi-am dat seama că nu există efort suficient ca să faci o Casă a Domnului.
De ce noi trebuie să fim la coada neamurilor? De ce această mentalitate de slugi și de servante? Pentru că așa a cântat pe nas un tip și alți 34, pardon, 33, i-au ținut isonul?
Le-am spus celor din jurul meu să nu confunde Religia cu Biserica și Biserica cu Episcopii. Sunt lucruri diferite, oamenii greșesc, sunt vanitoși, lacomi - religia, Dumnezeu, nu! Și le-am mai spus multe celor din jurul meu. Nu este politic corect să le scriu la jurnal. Focul în jurul căruia eram cu toții a zvâcnit cu multe scântei. Toți tinerii din jurul focului aveau capetele plecate. Făcuseră o prostie și ”bătrânul din munte” îi trăsese de urechi!
Apoi am văzut o activitate febrilă. Cu tabletele din dotare. Toți se ștergeau din listele contra CMN și adăugau texte pe FB. Apoi o fată, mare judecătoare, a exclamat: ”nu știu ce se întâmplă, sunt liste numai CONTRA CMN. Acum, că sunt pentru CMN, eu unde semnez?”
În această a Doua Zi a Sfintelor Paști, vă rog, dragii mei lupi, padawani și hobbiți să vă gândiți, să vă gândiți cu sufletul. Nu cu ce vă spune televizorul sau netul. Gândiți-vă un pic, nu doare, judecați bine, chiar dacă mai aveți în rezervă ziua de mâine, pentru că, din fericire, mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Temporizeaza si poți castiga. Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Limitează-te doar la activităţile de rutină dintr-o zi liberă, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sociale sunt, însă, bine aspectate. Este bine sa-ti vezi de treburile tale, fara prea multe proiecte de viitor si cheltuilei insemnate. Ofera-ti prilejuri de multumire si satisfactie în această a doua zi a Sfintelor Paști. Odihneste-te mai mult si respira aer curat. Domeniul familiei este aspectat bine. Dragostea este usor influentata de aspectele negative ale lui Marte ceea ce amplifica vanitatea personala. Ceva neasteptat, dar nu in primul rand negativ, iti schimba programul. Nu uita că timpul lucreaza in favoarea ta. Temporizeaza si vei castiga!
TAUR Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni. Bioritmul este defavorabil, dublu critic fizic şi intelectual şi cu emoţionalul la negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. Tratament: te duci undeva, singur şi urli ca un lup, copios şi cu imaginaţie până răguşeşti sau nu mai ai suflu. Atenţie, să nu te audă cineva! Venus, planeta ta protectoare, afectată, indică o indiscretie sau chiar o tradare. Iartă dar să nu uiţi. Crede in fortele tale si in ajutorul celor ce te privesc drept in ochi. Decat o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de incredere. Calităţile tale magnetice şi carisma te avantajează, foloseşte-le în această a Doua Zi de Sf.Paști în dragoste. Nu amesteca, însă, plăcutul cu utilul. Nu-ţi fă planuri pe termen lung, decât ca să zăpăceşti anturajul. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine – mai vedem...
GEMENI Ca muntele sfânt Kogaionon. Trebuie să stai ca muntele sfânt Kogaionon, nemişcat, în spaţiu, timp şi gând. Contemplează, configurează, meditează... Stai în Panteonul tău, dispreţuitor, nemuritor şi superior, adică stai bine-merçi comod şi relaxat fie pe o canapea, fie pe pătura de pic-nic. Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău arată că preocuparea ta majoră este să menţii o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitatilor tale, pentru ca s-ar putea sa produci deceptii nemeritate. Un termen, sau un prag. Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Probabil că este o întâlnire veselă la un grătar. Omul superior ascultă, omul materialist trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez. Tu – distrează-te!
RAC Prudenţa este mama înţelepciunii. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Ceva se întâmplă – mare atenţie la călătorii sau deplasări. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent - totul este normal. Evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, curentul şi datoriile noi. Evită, în special, în a doua parte a zilei, promisiunile, angajamentele, sau asociaţiile. Tot ceea ce este început în perioada în chestiune se poate să sfârşească prost, chiar dacă este vorba de o distracţie. Limitează-te la activităţile de rutină, cu oamenii pe care îi cunoşti bine.
LEU Este ziua repercusiunilor. Karma, legea acţiunii şi a reacţiunii spirituale, funcţionează cîteodată derizoriu şi cu întârziere. Nu că ar fi ceva de capul karmei, înţelepţii tibetani, cei adevăraţi, spun că este excepţia, o particularizare dintr-o regulă mult mai cuprinzătoare, de ei ştiută. Mai curând, în ziua de astăzi, se răsfrâng ecouri ale acţiunilor, gesturilor şi gândurilor tale din trecut. În general ai o atitudine defensivă şi cauţi anturajul prietenilor noi în încercarea de schimbare. Pe de altă parte, Mercur şi Marte în tranzit, arată o perioadă foarte bună sub aspectul casei banilor, a proprietăţilor şi a valorilor personale. Este, de asemenea, perioada în care trebuie să te araţi harnic. Poate ar fi cazul să te gândeşti la garderoba de vară. Vremea devine rapid toridă, acum că am intrat în mai. Spiritul gregar şi „conducerea colectivă” nu au făcut parte niciodată din opţiunile tale. Stai puţin, fumează o ţigare, poate una electronică şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine...
FECIOARĂ Mai trece o zi! Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important, sau riscant. Ia lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Amână orice ai de făcut până după amiază când configuraţia stelelor îţi este mai favorabilă. Evită discuţiile în contradictoriu şi disensiunile, în cursul dimineţii. Cineva îţi aminteşte de o promisiune mai veche. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sentimentale sunt bine aspectate. Est indicat să ai după prânz un program plăcut şi patriarhal. Seara, odihneşte-te şi lasă grijile deoparte. Dragostea este relativ bine aspectată. Nu te lăsa enervat de incidente minore!
BALANŢĂ O zi filosofică. Dincolo de imagini si cuvinte se afla sensulul ascuns al lucrurilor. Descifreaza scopurile reale ale celor din anturajul tau si vei fi foarte popular, daca le vei spune ceea ce doresc să audă. Este o zi liniştită, această a doua zi de Sf.Paști, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace materiale cât şi în trăiri existenţiale. Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi, cărora, ţi se pare că în această perioadă, le înţelegi mai bine atitudinile, scopurile şi motivaţiile. Totodată, în afaceri, realizezi că este greu să ramâi obiectiv, mai ales în această perioadă de timp în care păpuşarii işi scriu scenariile pentru viitor. O perioadă complexă, dar care perioadă nu este complicată ?!
SCORPION Ziua protecţiei. Zi dedicata în special rezolvarii problemelor personale. Dragostea este bine aspectata. Nu neglija problemele care tin de sanatate, chiar daca este vorba de o banala indispozitie. In general evita sa te simti coplesit de oboseala. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează excelent. Ziua de astăzi este o perioadă de timp legată de protecţie. În aceiaşi măsură doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă.
SĂGETĂTOR Respectă-ţi cuvântul dat! În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu mai mulţi oameni, un colectiv de oameni. Nu da ocazia formării unor opinii colective. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, sau de o proprietate. Astăzi este o zi în care stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor respective. Se apropie vara, cu vacanţele şi stelele din nou sunt favorabile călătoriilor şi distracţiilor, vai, aşa de plăcute, dar care consumă aşa de mult timp. Nu lăsă pe mâine cînd poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp, apoi lasi lucrurile neterminate. Ziua de care vorbim te ajută să pui lucrurile tale materiale şi spirituale într-o anumită ordine care te face să te simţi bine şi în siguranţă. Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales ţie însuţi!
CAPRICORN Marioneta momentului. Lucruri aproape fara importanta, detalii cotidiene iti vor arata ca esti un norocos și un rasfatat al cursei vietii. Domeniile avantajate de stele sunt astazi cele legate de partenerul de viata. Fa-i un mic cadou, asa, fara nici un motiv aparent! Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci compromisuri costisitoare. Ascultă, însă, cu atenţie. Astăzi este ziua concesiilor. Nu, nu sunt cedări în faţa altora – cum este definit termenul. Uită-te în oglindă! Îţi place ce vezi?! Uită-te în sufletul tău! Îţi place ce simţi?! Rememorează visurile tale secrete! Îţi mai aduci aminte?! Concesiile trebuie să le faci faţă de tine însuţi! Uită un pic de convenţiile sociale, de obligaţiile şi responsabilităţile acumulate pe umerii tăi, uită de avere şi de afaceri... Confiscat de toate aceste acte reflexe ai uitat tocmai de tine... Ai impresia că ceea ce faci tu hotărăşti! Oare?! Nu eşti cumva marioneta momentului?! Nu faci cumva ceea ce trebuie să faci?! Ai uitat de tine, dragă prietene şi stelele sancţioneză acest lucru...
VĂRSĂTOR Fii sincer cu tine. Evenimente sociale şi/sau din sfera culturii şi a artei. Tu ai, insa, tendinta sa vorbesti mai mult, sa cauti solutii la problemele si incertitudinile tale. Pe de altă parte perioada este lovită de inconsistenţă, dar, cu un Mercur favorabil, chiar dacă este retrograd, eşti mai sensibil la comunicare şi mai abil, în analiză şi sinteză. Lucrurile îţi par mai serioase decât de obicei şi ai un dar special să punctezi exact ceea ce trebuie şi când trebuie şi să asculţi cu atenţie. Pe de altă parte Saturn și el retrograd, arată că s-a strâns o componentă de oboseală cronică şi de stres şi enervare – energie negativă – pe care trebuie să le rezolvi. Fii sincer cu tine, gaseste-ti motivele de enervare si vezi daca poti sa le rezolvi singur.
PEŞTI Banul se răzbună. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Un mijloc de transport, sau ceva mecanic, un aparat, acolo - îţi face necazuri. Vinde-l, schimba-l, repara-l - nu lasa obiectele sa te enerveze! Cu oamenii te descurci astăzi ceva mai bine. Dar nu arunca cu banii, nu cheltui ca să te simţi bune! Ţine cu dinţii de bani! Nu fi generos cu cine nu trebuie! Nu da bani cu împrumut! Nu ceda nimic, niciodată! Fii ferm! Sigur, răsplăteşte valoarea şi mai ales loialitatea faţă de tine. Şi încă o dată, chiar dacă ai avea un miliard de Euro fii cumpătat, nu zgârcit, fă cheltuieli raţionale şi decente, nu risipii banul. Pentru că, după cum îmi spunea multimiliardarul Molavi: „banul se răzbună când nici nu te aştepţi, dacă îl arunci, şi el te aruncă”!