Ziua este favorabilă cooperării, muncii în echipă. Te simţi chiar bine, plăcut, pentru că pari a fi în relativă siguranţă, iar evenimentele care te pot influența, sunt obișnuite, previzibile.

14 martie

  

 

Pe 14 martie s-au născut Johann Strauss, Albert Einstein, Michael Caine, Rita Tushingham, Alexandru Macedonski, Aurel Giurumia, Iurie Darie, Carmen Galin, Cecilia Cuţescu-Stork.

 

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Benedict de Nursia şi Alexandru preotul din Pidna. Post. Nimic în “Kalendar”.

 

Cam mohorâtă vremea în Prahova submontană, a plouat puțin și a bătut tare vântul, dar este primăvară, sau cel puţin o să vină! Ziua de 14 martie este considerată ca ziua numărului Pi = 3,1415926535… poate unde tradiţia iniţiatică consideră 14 martie ca prima zi de primăvară, o primăvară care revine mereu, mereu repetând un ciclul cosmic, dar mereu altfel. Dar explicaţia este mult mai simplă:  martie, 14, adică 3,14, numărul Pi!

Kathryn David, fost profesor asistent Mellon de studii ruse și est-europene la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, este istoric la Biroul Istoricului, Departamentul de Stat al SUA. Opiniile prezentate aici sunt proprii și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA sau ale Guvernului Statelor Unite, sau opiniile subsemnatului. Sunt opiniile ei. Ea lucrează la cartea ”One Ukraine, Under God ”.

 

 

În septembrie 1943, când valul celui de-al Doilea Război Mondial se întorcea în favoarea Uniunii Sovietice, liderul sovietic Iosif Visarionovici Stalin a convocat o întâlnire la Kremlin. Alături de ministrul de externe Viaceslav Molotov și șeful poliției secrete Vsevolod Merkulov au fost pentru prima dată în biroul lui Stalin trei bărbați: mitropolitul Serghie, mitropolitul Aleksei și mitropolitul Nikolai, trei dintre puținii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe rămași în Uniunea Sovietică.

 

Faptul că o astfel de întâlnire a avut loc este firesc surprinzător. Chiar și cei care știu puține despre Uniunea Sovietică sunt familiarizați cu politicile sale anti-religioase, în special datorită retoricii Războiului Rece din Occident despre „comuniştii fără Dumnezeu”. Într-adevăr, această întâlnire avea loc după decenii de persecuție a Bisericii Ortodoxe Ruse de către statul sovietic, oficial ateu. Cei trei Mitropoliți au venit la această întâlnire după decenii în care și-au văzut Biserica decimată în jurul lor. În timp ce l-au salutat pe Stalin la Kremlin, mulți dintre colegii lor din cler au fost închiși în lagăre de muncă. Până la sfârșitul anilor 1930, statul sovietic a distrus efectiv o mare parte din existența oficială a ceea ce fusese timp de secole cea mai puternică și mai bogată instituție a Rusiei imperiale.

 

Dar, în septembrie 1943, când Stalin și-a imaginat un rol pentru o Uniune Sovietică victorioasă într-o lume postbelică, a început să-și reconsidere poziția guvernului său în ceea ce privește Biserica Ortodoxă Rusă și, în cele din urmă, asupra întregii chestiuni a rolului religiei într-un imperiu ateu. La această întâlnire, Stalin le-a prezentat acestor bărbați o propunere îndrăzneață: același stat sovietic care le distrusese Biserica avea să-și dedice acum resursele pentru a o aduce înapoi.

 

Povestea acestei întâlniri și propunerea de a reînvia Ortodoxie este rar spusă – dar, când este menționată, este catalogată ca măsură de război, la fel de temporară precum campaniile de prietenie dintre URSS și Statele Unite care au caracterizat și anii de război. Cu toate acestea, a trece peste această întâlnire înseamnă a pierde semnificația ei ca o schimbare esențială în abordarea sovietică a religiei, una care ar lăsa o amprentă asupra vieții religioase pentru poporul sovietic și descendenții lor în deceniile care au urmat.

 

Care a fost natura acestei schimbări? A început cu o recunoaștere a faptului că, în ciuda eforturilor statului, legăturile religioase și ideile de apartenență religioasă au rezonat, în continuare, în populația sa. În loc să ignore influența continuă a religiei, statul ar putea să o folosească în propriul avantaj. În loc să permită vieții religioase să funcționeze în afara societății sovietice, în adâncurile subteranului, statul ar putea crea o viață religioasă oficială care ar putea fi supravegheată, reglementată, impozitată și, cel mai important, utilizată pentru a îndeplini obiectivele politice.

 

Această poveste nu schimbă importanța ateismului pentru proiectul sovietic sau semnificația fondării URSS ca primul stat ateu din lume. Politicile anti-religioase ale bolșevicilor au provenit atât din interpretările lor asupra marxismului, cât și din relațiile particulare dintre Biserică și stat care au caracterizat Rusia imperială. În ansamblu, orice religie a fost văzută ca o barieră în calea transformării pe care revoluția bolșevică o preconiza, deoarece a oferit o autoritate concurentă înțelepciunii liderilor de partid care conduceau revoluția. Dar atât în ​​primele campanii antireligioase întreprinse de bolșevici, cât și în măsurile mai sistematice și pe scară largă din anii 1930, Ortodoxia Rusă a fost evidențiată datorită legăturilor sale strânse cu vechiul regim și a rolului său de partener al Rusiei Țariste.

 

Noua abordare a lui Stalin față de Ortodoxia rusă a fost probabil posibilă doar datorită campaniilor anti-religioase anterioare împotriva Bisericii. Ateismul impus de stat și excepțiile sale oficiale erau două fețe ale aceleiași monede. După cum a văzut Stalin, în deceniile tumultoase dintre revoluția bolșevică din 1917 și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în 1939, proiectul sovietic fusese suficient de transformator încât viața religioasă să nu mai reprezenta o amenințare. În mintea arhitecților noii politici religioase, statul era suficient de puternic pentru a nu doar să controleze viața religioasă, ci și să o facă să funcționeze pentru propriile sale scopuri.

 

Întâlnirea din 1943 a dus la o serie de măsuri care au creat un nou cadru instituțional pentru ca Biserica Ortodoxă Rusă să funcționeze în URSS. Aceste măsuri au inclus reînființarea Patriarhiei Moscovei, sediul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse, și întronarea unui Patriarh. Proprietățile sacre expropriate de stat puteau fi folosite din nou de Biserică. Au fost fondate seminarii și au fost recrutați clerici pentru a preda la ele. Dar controlul final asupra afacerilor Bisericii și proprietatea asupra proprietății Bisericii au rămas în sarcina statului. A fost înființat un nou birou pentru administrația de stat a Bisericii: Consiliul pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

Ce obiective spera să atingă Stalin cu aceste măsuri inițiale? O perspectivă asupra răspunsului la această întrebare poate fi găsită în întrebările pe care Stalin a început să le adreseze experților de stat în viața religioasă înainte de întâlnire, întrebări care s-au concentrat asupra statutului ortodoxiei în Europa de Est. Nu este o coincidență că Stalin punea aceste întrebări în momentul în care valul războiului se îndrepta către Vest. Devenea clar pentru sovietici că victoria în război le putea permite să-și asigure o sferă de influență în Europa de Est. Cu o Biserică Ortodoxă Rusă susținută oficial la Moscova, legăturile spirituale istorice ar putea fi folosite pentru a susține pretențiile sovietice asupra teritoriilor est-europene și pot fi folosite ca vectori de influență politică și culturală în locuri cu tradiții ortodoxe, inclusiv estul Poloniei, România, Bulgaria și Iugoslavia. Această linie de gândire ajută la sublinierea modului în care opiniile sovietice asupra religiei s-au schimbat în doar o perioadă scurtă de timp. Legăturile dintre comunitățile religioase care aveau potențialul de a transcende granițele au fost percepute inițial ca o amenințare la adresa regimului sovietic – acum era văzută ca ceva care poate fi folosit de guvern.

 

Au fost și alte considerente. Sovieticii se confruntau cu critici din partea aliaților lor din timpul războiului cu privire la lipsa libertății religioase a URSS. De asemenea, Armata Roșie relua teritoriul care fusese ocupat de naziști și a înțeles că autoritățile germane de ocupare au redeschis, ca parte a propriei strategii, biserici și moschei închise pe teritoriul sovietic. Armata Roșie nu era atât de sigură că ar trebui să se ocupe de a le închide din nou. Dar, prin crearea unui spațiu pentru o Biserică Ortodoxă Rusă susținută oficial, statul făcea mai mult decât să abordeze aceste preocupări imediate - se uita la un viitor postbelic.

 

În evaluarea potențialului a ceea ce un parteneriat de stat cu Ortodoxia Rusă ar putea face pentru puterea sovietică, Ucraina a servit drept teren de testare, în special regiunea de vest a Ucrainei anexată de la Polonia pentru a deveni parte a URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În experiența sovietică cu aceste pământuri și popoarele lor se pot găsi rădăcinile schimbării religioase din timpul războiului, care a culminat cu întâlnirea din 1943.

 

În anul 1939, urmând protocoalele secrete ale pactului nazist-sovietic, Uniunea Sovietică a anexat estul Poloniei și a împărțit fostele regiuni poloneze între Belarus sovietic și Ucraina sovietică. Oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri au fost mobilizați în societatea sovietică sub steagul a ceea ce istoricul Jan T. Gross a numit o „revoluție din străinătate”. De asemenea, sovieticii au mobilizat retorica eliberării naționale: numind anexarea estului Poloniei o „reunificare”, argumentând că reunesc poporul ucrainean și belarus din punct de vedere istoric pe ținuturile istorice ucrainene și belaruse – și, cel mai important, sub conducerea Moscovei.

Totuși, în spatele acestei retorici a „reunificării” se afla o recunoaștere de către statul sovietic că acești oameni erau destul de diferiți de „frații lor slavi” din Est. Uneori, această recunoaștere a fost recunoscută și subliniată. Materialele de propagandă sovietică prezentau aceste popoare ca fiind diferite, deoarece au fost oprimate de regimul polonez anterior și că în curând aceste diferențe aveau să dispară odată ce au fost transformate de sovietizare. Dar autoritățile sovietice erau îngrijorate și de influența noilor popoare sovietice asupra „fraților” lor sovietici, în special în Ucraina. Percepția Moscovei despre Ucraina ca fiind neloială a precedat anexarea din 1939 – a fost o suspiciune care a dus la represiuni mai dure împotriva celor acuzați de naționalism ucrainean decât de naționalism rus, de exemplu. Dar odată cu noile terenuri adăugate Ucrainei, amenințarea a fost considerată mai puternică. Astfel, în vestul Ucrainei începând cu 1939, autoritățile sovietice și-au confruntat grijile cu privire la activitatea politică subversivă ucraineană cu tacticile violente care au fost semnele distinctive ale stalinismului: supraveghere în masă, arestări, deportări și execuții. Natura acestei suspiciuni a fost rezumată în dictonul: „Când au tăiat unghiile la Moscova, au tăiat degetele la Kiev și taie toată mâna la Lvov”.

 

Dar, în mod paradoxal, separarea din Lvov și a împrejurimilor sale din vestul ucrainei ca fiind deosebit de periculoase ar putea duce și la concesii, nu doar la represiuni violente. Observând caracterul religios al populației noi sovietice din vestul Ucrainei, autoritățile sovietice s-au temut de potențialul instituțiilor religioase de a mobiliza sentimentul antisovietic în rândul populației. Recunoscând că statul sovietic nu avea capacitatea de a reprima pe deplin viața religioasă din vestul Ucrainei, ei au început să exploreze cum să folosească religia pentru propriile lor scopuri. Autoritățile sovietice au descoperit că instituțiile religioase ar putea fi parteneri utili în susținerea ideii de „reunificare” ca justificare a anexării teritoriale.

 

La baza narațiunii „reunificării” s-a aflat ideea că aceste țări foste poloneze erau istoric ucrainene și legate istoric de Rusia. Deși sovieticii nu au recunoscut inițial acest lucru, această narațiune depindea de rolul istoric al unei tradiții religioase comune, în special Ortodoxia Răsăriteană, în formarea și susținerea acestor legături. Curând însă, sovieticii și-au dat seama că o abordare pragmatică a religiei le-ar putea permite să-și susțină pretențiile față de vestul Ucrainei. Ideea că aceste ținuturi de la granița de vest ar trebui să fie conduse de Rusia ar putea fi justificată prin prezența bisericilor ortodoxe.

 

Astfel, începând cu 1939, statul sovietic a început procesul de transfer oficial al bisericilor din această regiune în jurisdicția spirituală a Moscovei și redeschiderea lor cu preoții ortodocși ruși. Succesele percepute în urma acestui experiment din 1939 în granițele de vest au pus bazele pentru renașterea la nivel sovietic a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a început în 1943. În noile granițe de vest sovietice, controlul de stat asupra Ortodoxiei a călcat pe granițele neclare dintre străini și politica internă, folosind religia pentru a aduce popoarele de frontieră în, precum și extinderea influenței sovietice în afara propriilor granițe. Într-o scrisoare a noului șef al Comitetului pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse, Georgii Karpov i-a explicat lui Nikita Hrușciov, pe atunci șef al Partidului Comunist Ucrainean:

 

Am hotărât că Biserica Ortodoxă Rusă poate și ar trebui să joace un rol... în Ucraina, în Belarus, în Lituania, în Letonia și în străinătate.

 

Crearea unei Biserici Ortodoxe Ruse oficiale, recunoscute, a oferit un model pentru alte grupuri religioase din URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adesea cu aceleași obiective. La scurt timp după crearea Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse, Stalin a creat Consiliul pentru Afacerile Cultelor Religioase pentru a supraveghea instituțiile religioase recent reînviate pentru alte tradiții religioase, inclusiv islamul și iudaismul.

 

Nu toate religiile au primit șansa pentru un model de reglementare. Anumite credințe au fost considerate prea periculoase pentru ordinea sovietică pentru a li se permite o structură oficială în cadrul Uniunii Sovietice, lăsând puține opțiuni pentru credincioși și clerul asociat cu aceste comunități. Totuși, aceste grupuri nu au fost distruse, ci au reușit să navigheze într-o existență precară la marginea societății sovietice.

 

Decizia de a refuza anumitor grupuri religioase șansa recunoașterii de stat, acordând în același timp șansa altora, ajunge la una dintre întrebările centrale ridicate de schimbarea politicii religioase din timpul războiului: ar putea fi instituționalizat, reglementat și supravegheat ceva la fel de complex precum viața religioasă gradul în care ar putea exista pentru a servi ordinea sovietică? Sau, mai simplu, era statul sovietic al lui Stalin la fel de puternic pe cât credea că este?

 

De-a lungul timpului, răspunsul părea a fi nu. Rapoartele oficialilor care supravegheau viața religioasă sunt pline de dovezi că experimentele cu religia au mers prost: credincioșii respingeau autoritatea clerului „oficial” în favoarea acelor pretinși dușmani ai statului care operau în clandestinitate, practicile religioase considerate „antisovietice”. Cu toate acestea, apar în spațiile sacre oficiale, bisericile istorice restaurate de stat pentru a ține slujbe fiind evitate în favoarea subsolurilor, pădurilor și râurilor în care credincioșii simțeau împrejurimile mai sacre, iar rapoartele despre clerici aprobati de sovietici și-au folosit platformele pentru a-și denigra guvernul.

 

Rapoartele ne arată că, în timp ce statul sovietic nu-și afirma controlul deplin asupra religiei pe care și-o dorea, credincioșii îl schimbau. În aceste rapoarte, birocrații analizează detaliile vieții religioase și iau decizii cu privire la ceea ce era acceptabil în Uniunea Sovietică atee. Indiferent dacă credincioșii sau clerul alegeau să se angajeze sau nu cu instituțiile religioase conduse de sovietici, și ei luau decizii cu privire la modul în care propriile lor idei despre sacru se potriveau sau nu cu ceea ce permite viața religioasă oficială. Viața religioasă subterană și viața religioasă oficială au început să se dezvolte în contradicție. Limitele dintre cele două nu au fost întotdeauna atât de fixe pe cât și-au dorit credincioșii sau statul .

 

Un experiment deosebit de ambițios cu religia întreprins de statul sovietic din vestul Ucrainei ajută la ilustrarea acestor puncte. Când statul sovietic a început să trimită clerici ortodocși în teritoriile poloneze anexate în 1939 pentru a-și impune narațiunea de „reunificare”, ei au trebuit să se confrunte cu faptul că nu toată populația slavă a acestei regiuni era ortodoxă. În mare parte din vestul Ucrainei, ei erau catolici. În orașul Lvov și regiunea înconjurătoare (cunoscută istoric sub numele de Galiția), majoritatea polonezilor era afiliată la Biserica Greco-Catolică, o Biserică care practica creștinismul de rit răsăritean similar cu Ortodoxia, dar care recunoștea autoritatea Papei și a rămas sub jurisdicția Vaticanului. Prezența Bisericii Greco-Catolice în această regiune, datând din secolul al XVI-lea, a pus sub semnul întrebării ideea că toți cei anexați la imperiul sovietic fuseseră odată unificați sub o singură civilizație ortodoxă. Din punct de vedere istoric, membrii Bisericii Greco-Catolice au folosit adesea existența Bisericii lor pentru a arăta că Ucraina a avut o istorie separată de Rusia. Într-adevăr, clerul greco-catolic și credincioșii greco-catolici au fost unele dintre cele mai importante figuri în creșterea naționalismului ucrainean.

 

Și astfel, în vestul Ucrainei, sovieticii nu doar au înființat o Biserică Ortodoxă Rusă oficială, ci au aranjat și un transfer religios forțat de la Biserica Greco-Catolică la Biserica Ortodoxă Rusă pentru cei 3 milioane de credincioși și sute de clerici ai Bisericii. Cei care au refuzat s-au confruntat cu arestarea, deportarea și moartea în gulag. Mulți dintre cei care au fost de acord cu transferul au făcut-o sub o presiune incredibilă, inclusiv prin tortură fizică și amenințări împotriva familiilor lor. Unii care au refuzat s-au ascuns și au încercat să păstreze Biserica Greco-Catolică în subteran.

Decizia de a supraveghea acest transfer religios în masă de la o Biserică la alta a fost o manifestare deosebit de extremă a ceea ce statul sovietic spera să realizeze cu religia oficială. În acest caz, nu a fost vorba de o infrastructură administrată de stat pentru religie, ci de o intervenție directă în apartenența confesională a credincioșilor individuali pentru a-i atribui unei instituții religioase care să fie mai în concordanță cu obiectivele statului sovietic. Cu siguranță, a existat un precedent istoric important pentru acest transfer. Biserica Greco-Catolică însăși a fost înființată ca o modalitate de a aduce credincioșii ortodocși în lumea catolică în secolul al XVI-lea. Începând cu secolul al XIX-lea, activiștii ortodocși – cu sprijinul din ceea ce era atunci Rusia imperială – au aranjat transferuri forțate ale greco-catolicilor către Biserica Ortodoxă Rusă în numele „restaurării” Ortodoxiei acestor popoare și țări.

 

În acest fel, abordarea sovietică a Bisericii Greco-Catolice a fost informată de scopurile și strategiile predecesorului său, Rusia imperială. Într-adevăr, pe cât de mult s-a prezentat Uniunea Sovietică ca o ruptură radicală față de vechiul regim, încercând să dea un sens peisajului său religios divers, oficialii sovietici s-au bazat pe ceea ce savanții Jane Burbank și Fred Cooper definesc drept „un repertoriu imperial”, ceea ce liderii și-au imaginat a fost posibil pe baza practicilor și constrângerilor trecute ale strămoșului lor imperial. Pentru oficialii ruși imperiali, precum și pentru cei sovietici, forțarea unui transfer religios de la o Biserică la alta a permis vieții religioase să justifice cucerirea cu o narațiune a reunificării naționale și a restabilirii teritoriale.

 

După cum șeful Partidului Comunist local din Lvov, Ucraina, a explicat în raportul său către superiorii săi despre statutul transferului religios forțat:

 

Reunificarea nu ar trebui să fie realizată doar într-un mod formal, ci într-un mod astfel încât preoții reuniți să-și manifeste devotamentul față de Ortodoxie și să inculce părții credincioși a populației dragoste pentru semenii lor ortodocși - ruși, ucraineni și alte popoare ale Uniunii Sovietice.

În afara Ucrainei de Vest, în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, conștientizarea faptului că instrumentalizarea religiei nu funcționa, a dus la o inversare a politicilor tolerante din timpul războiului. În ultimii ani ai lui Stalin și sub conducerea succesorului său, Hrușciov, multe dintre spațiile sacre redeschise au fost din nou închise. Consiliul pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse și Consiliul pentru Afacerile Cultelor Religioase au constatat că cererile lor de finanțare și personal au fost în mod obișnuit respinse. Clerul oficial a fost suspectat, loialitatea lor față de statul sovietic a fost pusă la îndoială. Hrușciov a lansat campanii reînnoite de promovare a ateismului.

 

Dar în unele locuri experimentul a continuat. În vestul Ucrainei, Biserica Ortodoxă Rusă și-a justificat prezența ca un bastion împotriva Bisericii Greco-Catolice subterane și a asociațiilor cu naționalismul ucrainean antisovietic care a venit cu aceasta. În timp ce bisericile s-au închis în URSS, preoții ortodocși ruși din vestul Ucrainei au solicitat cu succes ca ale lor să rămână deschise. Până la prăbușirea Uniunii Sovietice, 20% dintre Bisericile Ortodoxe Ruse supraviețuitoare erau situate în regiunea Galițiană din vestul Ucrainei – epicentrul transferului religios și un loc care fusese în mare parte catolic înainte de sosirea puterii sovietice. Exemplul din vestul Ucrainei demonstrează că, în locurile în care religia oficială era văzută ca jucând rolul pe care statul sovietic dorea să îl joace, religia oficială a supraviețuit – mult timp în epoca postbelică.

 

Reflectând asupra moștenirii acestei intervenții în viața religioasă, este ușor să respingem Biserica Ortodoxă Rusă din vestul Ucrainei, formulată de stat, și alte forme de viață religioasă oficială, ca fiind pur și simplu o impunere. Dar aceasta ignoră experiența celor care și-au găsit sens în Biserica Ortodoxă Rusă oficială, care s-au rugat în capelele ei, care au luat Împărtășania de la preoții săi și care au asistat la Sfânta Liturghie – cu reticență sau nu. În încercarea de a instrumentaliza religia, în vestul Ucrainei statul sovietic a schimbat modul în care instituțiile religioase erau privite deopotrivă de credincioși și necredincioși. Simpla prezență a unei Biserici Ortodoxe Ruse oficiale asociate cu statul sovietic a creat asociații între apartenența sovietică, imperialismul rus și naționalismul ucrainean care au modelat experiențele credincioșilor de atunci.

 

Dovada acestui impact poate fi găsită în amintirile celor care l-au experimentat. O serie de istorii orale realizate la începutul anilor 1990 de ceea ce este acum Institutul de Istorie a Bisericii din Ucraina reflectă nuanțele impunerii Ortodoxiei. Într-un interviu din 1993, Bohdan, un preot greco-catolic care a fost forțat de autorități să se alăture Bisericii Ortodoxe, reflectă asupra deciziei sale de a se alătura bisericii oficiale, menționând:

 

Știam de ce [au fost capabile autoritățile bolșevice]... toate bisericile puteau fi închise... Istoria va spune, va judeca dacă ceea ce am făcut a fost corect sau nu. Dar exista un singur scop: protejarea credinței și protejarea Bisericii.

 

Reflectând la timpul său ca preot „oficial”, Bohdan a simțit că poate păstra viața religioasă, chiar și în condiții mai puțin decât ideale. O altă persoană intervievată în serial, Anna, face o justificare similară pentru decizia ei de a merge la o biserică care era nominal rusă ortodoxă, totuși a explicat că, atunci când s-a rugat, a notat în rugăciunile ei că era încă greco-catolică:

 

M-am dus la [biserica ortodoxă rusă]... am spus „Doamne... nu m-am convertit. Mă rog exact așa cum m-a învățat mama”.

 

Spațiul vieții religioase oficiale a permis oamenilor ca Anna să-și creeze o existență spirituală sub ateismul oficial - o oportunitate care nu era disponibilă în alte vremuri și locuri din istoria sovietică, dar în moduri, care probabil că sovieticii nu le-au anticipat.

Atât Anna, cât și Bohdan au început să frecventeze deschis bisericile greco-catolice când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și era sigur și legal să facă acest lucru. Pentru ei și pentru alții intervievați, asocierea statului cu Ortodoxia a însemnat că Ortodoxia va deveni asociată cu obiectivele imperialiste ale Moscovei pentru Ucraina. O altă femeie intervievată, Nina, a menționat că, înainte de ocupația sovietică, nu avea sentimente negative față de Ortodoxie, dar acum va fi asociată pentru totdeauna cu „bolșevismul”.

 

Însă alți foști greco-catolici au continuat să frecventeze bisericile ortodoxe în anii 1990, simțind o legătură cu spațiul sacru și cu preotul asociat parohiei în perioada sovietică, chiar dacă a fost inaugurată o eră a libertății religioase. Nu întâmplător a fost aceste comunități ortodoxe care au devenit instrumentale în mișcarea pentru o Biserică Ortodoxă Ucraineană autocefală (independentă).

 

Mulți dintre bărbații care servesc ca ierarhi în unele dintre cele mai importante instituții religioase din fosta Uniune Sovietică și-au primit educația teologică și pregătirea clerică în lumea ciudată a religiei oficiale sovietice. Au participat la seminarii aprobate de sovietici și au condus liturgii în proprietăți sacre deținute de stat. De exemplu, patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse de astăzi, a participat la un seminar aprobat de sovietici din Leningrad și a fost selectat de autoritățile sovietice pentru a reprezenta URSS la Consiliul Mondial al Bisericilor în calitate de reprezentant al Patriarhiei Moscovei, poziție pe care o are a avut loc de la începutul anilor 1970 până în anii '90.

 

Adesea, atunci când observatorii aduc în discuție aceste informații, ea provoacă o mare măsură de condamnare și de condamnare asupra legăturilor dintre religia oficială și KGB. În timp ce acești bărbați prezidează ceremoniile de comemorare a sacrificiilor martirilor sovietici, s-ar putea să fie ei cei responsabili pentru informarea asupra lor? Este clar că povestea religiei oficiale este mai complexă decât se crede. Memoriile și istoriile orale ale celor implicați în religia oficială au descris relația lor cu oficialitatea sovietică, inclusiv cu poliția secretă, ca pe o negociere între ceea ce trebuia sacrificat pentru a menține o existență legalizată și liniile pe care nu ar trece pentru a-și menține credinta si demnitatea.

 

Această experiență comună informează în mod clar rolul pe care instituțiile religioase îl joacă în țările fost sovietice. Este acest context care ajută la explicarea rolului exagerat pe care l-au jucat instituțiile religioase în justificarea Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei, în special în urma invaziei pe scară largă din februarie 2022. De-a lungul timpului în calitate de lider al Rusiei, Vladimir Vladimirovici Putin a cultivat o relație strânsă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu liderul Patriarhiei Moscovei, Patriarhul Kirill, care deține această funcție din 2009. Relația dintre cele două instituții a început ca fiind reciproc benefică. Biserica a fost un legitimator cheie al agendei „valorilor tradiționale” a lui Putin, care a ajutat la consolidarea sprijinului lui Putin, chiar dacă economia Rusiei a început o recesiune nefavorabilă. În schimb, Putin s-a asigurat că Biserica poate controla proprietăți lucrative și bunuri ale statului în numele retrocedării proprietăților post-sovietice.

 

În 2014, când Rusia a căutat o justificare pentru anexarea Crimeei, Putin a oferit o narațiune familiară: ideea că reîntregirea sa teritorială ar trebui văzută ca o restaurare a lumii ortodoxe ruse, folosind Biserica pentru a-și legitima viziunea asupra lumii. În februarie 2022, când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, Putin a revenit la această încadrare. Patriarhul Kirill nu numai că a susținut această narațiune, dar a făcut chiar un pas mai departe, susținând războiul ca fiind purtat pentru o cauză dreaptă, unitatea lumii ortodoxe ruse și referindu-se la soldații ruși uciși ca martiri în acest război sfânt .

 

Indiferent dacă Patriarhul Kirill crede cu adevărat acest lucru sau nu, este clar că propriul său trecut în Biserica Ortodoxă Rusă oficială supravegheată de statul sovietic îi determină decizia de a sprijini războiul din Ucraina. Ideea că instituțiile religioase există pentru a servi obiectivelor politice ale statului poate fi urmărită până la complexitatea vieții sovietice.

 

Este greșit să ignorăm încercările sovietice de reconciliere cu religia sau să le respingem ca măsuri temporare. Moștenirea Uniunii Sovietice în viața spirituală a milioane de oameni este mult mai mult decât o poveste de represiune. Viața religioasă nu a existat doar la marginea Uniunii Sovietice sau în casele dizidenților și martirilor. Era o sferă pe care statul încerca să o controleze și să o folosească pentru propriile sale scopuri. Și în timp ce experimentul sovietic cu religia poate să nu fi realizat ceea ce și-a propus, valorile și ipotezele din spatele lui persistă. Ei persistă în modul în care liderii post-sovietici mobilizează legăturile religioase pentru a revendica oameni și pământuri, modul în care credincioșii recunosc implicațiile politice ale apartenențelor lor religioase și în predicile rostite de preoții trimiși în teritoriile anexate.

 

 

Fiind ziua în care îl pomenim pe Iurie Darie nu pot decât să revăd, poate pentru a mia oară ”S-a furat o bombă!” genialul film al lui Gopo din anul 1962. Doamne, ce cinematografie și ce actori am avut și în ce hal am decăzut! De ce oare, nu mai avem voie? Bună întrebare!

 

Așa, cu filmul lui Gopo o să mai treacă o parte din noapte, focul este făcut, ceaiul Baraka, adus de un prieten tocmai din Kenya, aburește, nu îmi place noaptea, nu îmi place prea mult întunericul, doar vara, cu toate că pot să văd stelele, dar sper mereu la lumină, la soare, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP   14 martie

 

 

BERBEC  Astăzi ai tendința să idealizazi trecutul. Înseamnă că te nemulțumește ceva, din prezent! Găsește motivul disconfortului. În mod paradoxal, te foloseşti mai mult de compromis şi defensivă. Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta! Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela acumulată sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni. Et in Arcadia ego! Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Dacă poţi!

 

TAUR  Ești în formă și stelele îți sunt favorabile. Eşti pe calea cea bună. Nu renunţa tocmai acum, nu schimba nimic. Poţi să reuşeşti şi acum ştii acest lucru! Vrei o motivare mai bună? Brusc, nativii din Taur realizează că nu au cu ce să se îmbrace. Această influenţă pamântesca asupra unei zodii de pământ poate să însemne ceva! De asemenea, trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine. Nu cu cine ştie ce cură ciudată şi cu medicamente periculoase, ci cu sala de gimnastică, sauna şi multă... foame. Trage de fiare, fugi prin parcuri, şi lumea iţi va părea mai frumoasă şi mai zveltă !

 

GEMENI   Ai un control bun asupra emoţiilor şi reacţiilor tale. Chiar ai nevoie, pentru că ai situaţii complicate, din care poţi să ieşi doar prin rapiditatea de argint viu şi optimismul tău zodiacal. Un procent din Gemeni reuşeşte astăzi să mai facă o gafă. Recunoaşte că ai greşit şi cere-ţi iertare, aşa o să se simtă sufleţelul tău mai bine!  Nu te băga prea mult în viaţa altora ca să nu auzi proverbul persan preluat de olteni: „câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia!”. Totuşi, o veste bună, chiar foarte buna !

 

RAC    Se schimbă vremea în bine, se schimbă şi părerile tale, în pozitive. Vezi cu ochi noi anturajul tău, acepți atitudinile. Redu ritmul activităţii, fă un armistiţiu cu timpul! Nu pleca la drum! Ai o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv, sau cu motiv evident, că se apropie sărbătorile primăverii, sărbătorile pascale.  Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la şcoală, sau unde activezi. Nu uita că ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur!

 

LEU   Vanitatea proprie de rege al junglei este satisfăcută astăzi.   Ai de câştigat, dar nu exagera, regilor li se taie, uneori, capul! Atenţie cu cine vorbeşti şi mai ales, despre cine vorbeşti! Ai nevoie de ceva nou, neapărat! Frenezia noului te ţine puţin, după care revii la obişnuinţa cotidiană. Zi de cumpărături şi poate chiar de ceva nou, foarte important pentru tine! Nu încerca să controlezi evenimentele din viaţa prietenilor impunând date şi planuri de măsuri. Mai bine cască îndelung şi pisiceşte-te – vei găsi imediat pe cineva care să te ia în braţe!

 

FECIOARĂ  Îți regăsești echilibrul, eşti într-o formă fizică bună şi poţi obţine şi confortul spiritual dacă reuşeşti să închei un armistiţiu temporar cu cei pe care îi consideri potențiali ostili. Un incident neplăcut în a doua parte a perioadei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor. Mai ales cele de circulaţie. Străluceşti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Poate un spectacol, pe seară. Ultimile ore ale perioadei, ale zilei, sunt favorabile evenimentelor sociale sau pentru legarea unor noi prietenii.

BALANŢĂ   Nu te lega la cap, dacă nu te doare, dar fii mai precis, concentrează-te, ca să nu uiţi lucruri şi date importante care privesc problemele personale. Mai multă prudenţă, nu strică niciodată! Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Nativele din zodia Balanţei, mai ales, sunt astăzi avantajate în relaţiile amoroase.  O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii si sa nu ceri ajutor decat când este absolut necesar.

 

SCORPION  Îndreapt-ți atenția către persoane care merită. Bun, este greu să hotărăști cine merită și cine nu, atunci mai bine lasă-i în plata Domnului, gândește-te cu ce te îmbraci, că vine primăvara! Pentru un procent din Scorpioni: în scenariul pe care-l construiesti lipsesc unele amanunte, dar fiind vorba de afaceri si bani nu trebuie sa uiti nici un detaliu. Orice inceput este greu şi nesigur. Nu este o scuza pentru tine ca să nu te ții de cuvânt si să schimbi permanent  regulile jocului!

 

SĂGETĂTOR   Efortul din ultimul timp şi oboseala acumulată se fac simţite la sfârşitul zilei de lucru. Seara trebuie să faci o pauză, să te odihneşti şi mai ales să fii vesel și destins, relaxat. O realizare notabilă în a doua jumătate a perioadei. Nu te lăsa coplesit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să ai noi cunostiinte sau chiar prieteni. Atenţie la regimul alimentar şi la viroze. Sanatatea este mediocra pentru nativii din prima parte a zodiei si bună pentru restul. Banii sunt cam puţini astăzi, poate unde se şi scumpesc toate, dar mereu mâine este o nouă zi!

 

CAPRICORN  Ziua este favorabilă cooperării, muncii în echipă. Te simţi chiar bine, plăcut, pentru că pari a fi în relativă siguranţă, iar evenimentele care te pot influența, sunt obișnuite, previzibile. Controleză anumite tendinţe extravagante, mai ales în domeniul cheltuielilor şi al promisiunilor gen „trec eu pe la tine” . Aminteşte-ţi că nu ai timp. Schimbările bruşte de direcţie trebuie evitate, în viaţă, în afaceri, în dragoste ca şi pe şosea. Afacerile personale sunt foarte bine aspectate, mai ales pe seară. Cu toate că cineva aşteaptă un răspuns de la tine, nu trebuie să te grăbeşti.

 

VĂRSĂTOR  Ai viziunea unui viitor plăcut și îmbelșugat. Folosește tehnici de regresie ca să vezi ce hotărâri actuale pot duce la acel viitor favorabil. Sau, mai simplu, consultă un astrolog. Unul bun! O perioadă plină de inspiraţie şi idei noi. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii.  Este o perioadă favorabilă celor care caută un loc de muncă sau doresc o situaţie profesională mai bună. Perioada iti este favorabilă, în general. Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

 

PEŞTI  Ai tendinţa (păguboasă) să vezi defecte şi necazuri peste tot! Problema este la tine, viaţa este aşa cum o vezi, nici mai bună, nici mai rea. Calmează-te şi zâmbește, viața nu ia prizonieri! Dualitatea zodiei te ajuta sa faci faţă diversităţii de probleme şi să gaseşti soluţii, măcar temporare, pentru problemele cotidiene. Pe total, ziua de 14 martie este o perioadă pentru reflecţii calme şi meditaţii liniştite şi puţină distracţie în mijlocul acestei... activităţi susţinute! Nu este o perioada foarte favorabila calătoriilor sau schimbărilor majore. Este un timp de reîncărcare a bateriilor, in care confortul si un mod de viaţă mai liniştit, mai calm, iti face bine şi te face sa priveşti viitorul cu speranţă.