HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 10,11 iunie 2023. Citate despre astrologie

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 10,11 iunie 2023. Citate despre astrologie

 Trebuie să o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri pentru weekend. Consultă-te cu cei din jur, cu anturajul apropiat, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. Contează!

10,11 iunie weekend

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 10 iunie s-au născut Judy Garland, Immanuel Velikovsky, Prinţul Philip, Hericlea Darclee, Zenaida Paly, Loredana Groza. Pe 11 iunie s-au născut Richard Strauss, Jacques-Yves Cousteau, Jackie Stewart, John Constable, Michael Cacoyannis, Tudor Pamfile, Victor Moldovan, Mariana Buruiană, Adriana Ionescu, Marina Krilovici, Ştefan Popa, Liviu Papadima.

 

În calendarul creştin-ortodox, pe 10 iunie, sunt Sfinţii: Timotei, Alexandru şi Antonia. Pe 11 iunie sunt Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnava şi Luca arhiep. Crimeii.

 

Tradiţional, în ”Kalendar” pe 11 iunie este „Vartolomeul” după numele Sf. Ap. Bartolomeu. Sau, invers? După obiceiuri şi după interdicţii, este din timpul păstorilor, înainte de daci, este o sărbătoare de o singură zi, probabil din Hallstatt, ce spun eu, poate chiar de la sfârşitul neoliticului.

 

Acum vremea se răsuceşte, spiritele aerului se luptă fabulos cu spiritele focului. În această perioadă sunt multe furtuni, ploi torenţiale, grindină, vârtejuri, tunete şi fulgere.

 

Copacul trăznit în această zi nu se atinge sub pedeapsa cu moartea, nu mai târziu decât într-un an de zile!

 

Da, pe lista modelelor, a oamenilor care chiar conteză, este şi comandorul Jacques-Yves Cousteau, pe care îl pomenim astăzi, pe 11 iunie. L-am întâlnit în anul 1979 în Dubai-Deira, așa se numea pe atunci. Făcea, pentru Emir, un studiu de impact al platformelor oceanice de petrol asupra mediului. Şi combătea apa desalinizată, ca apă potabilă pentru populaţie.

 

Inevitabil, ne-am întalnit la unul dintre banchetele date de Emir. Era cu tot tribul său, echipajul de pe „Calypso”. Am rămas prieteni, cât de prieteni pot să fie un delfin bogat şi celebru cu un şacal de ruine sărac şi anonim. Eu eram şacalul. Dar şi astăzi îmi amintesc salutul „Calypso”: „Salut, ça gaze?” La care raspunsul invariabil era: „Salut, ça gazouille, pas mal!”

 

Cousteau m-a ajutat și el cum a putut, lui îi datorez recomandarea către ”Clubul căutătorilor de comori”, nu am avut nicio problemă cu înscrierea mea și a echipajului prințului Saad și obținerea livretelor și a ”parolelor”.

 

Cred că o să caut, îl am pe undeva, pe un HDD exterior de 2 Tb, un film făcut în anul 1956 de Jacques-Yves Cousteau et Co. ”Le Monde du Silence” un documentar de o oră și 26 de minute cu filmări submarine de o frumusețe rară. Un film frumos și plăcut, care te face mândru de îndrăzneala și tehnologia umană.

 

Dar, pe 10 iunie, ne mai amintim de cineva. De alt comandor, de data asta din aer. Comandorul Dan Valentin Vizanty, cel care a apărat Bucureștii în acestă zi de iunie, în anul 1944. Încă mai cer, oficial, domnului primar general al Bucureștilor, distinsului domn Nicușor Dan, să numescă o stradă cu numele căpitanului comandor din aviația regală, Dan Valentin Vizanty. Preaputernice, un pustnic nu știe să facă cereri și formulare, dar are o inimă românească și știe că și a domniei voastre bate la fel. Hai să facem un lucru bun, un lucru românesc. Dați numele aviatorului român unei străzi, poate noi, că se construiește atâtea! Sunt multe nume de străzi ciudate și chiar ridicole în București, de ce oare ne uităm eroii? Și Dan Vizanty a fost un francofon, grupul lui de luptă se numea Paris.

 

Următoarea colecție este un compendiu de citate importante care constituie o mulțime de reflecții generale despre astrologie, desigur, dar, mai general, despre sensul vieții. Este un rezumat al citatelor care au aparut în cele 46 de numere ale ”La Lettre des Astrologues” revista online scoasă de Muriel Rojas Zamudio.  După cum spune domnia sa: ”Acestea sunt reflecții generale despre astrologie, dar, mai ales, asupra sensului vieții. Majoritatea autorilor sunt astrologi profesioniști, unii dintre ei filozofi, sau chiar ingineri, sau medici care au ca pasiune astrologia. În orice caz, ciatatele ne oferă toate instrumentele necesare pentru a ne gândi mai bine la viața noastră și a ne trăi mai deplin și mai bine viața de zi cu zi.” M-a amuzat un pic, pentru că cel mai scurt citat îmi aparținea. În franceză sună chiar bine, dar am tradus și eu cum m-am priceput. Dacă mai doriți citate și alte vorbe ale subsemnatului le găsiți la https://www.delaomlaom.ro/tag/radu-costin-stefanescu/. Un om bun și mare la inimă a strans în 15 capitole ”vorbele mele ințelepte”, ca să nu se risipească când netul se va sătura de mine. Dar iată citatele:

 

„Oamenii nu vin niciodată pe lume; natura tinde să-l nască sub un cer în conformitate cu ereditatea sa, tema copilului prezentând asemănări cu cea a părinților săi.” André Barbault

 

”Recunosc viitorul, când îl văd!” Radu Ștefănescu

 

„Astrologia are multe de oferit celui care își menține în mod conștient o viață interioară. Nu este vorba de surprize senzaționale sau de o modalitate de a manipula soarta, ci mai degrabă de a evidenția etapele dezvoltării personale pe care le vom întâmpina și le vom folosi ca o oportunitate pentru propria noastră transformare.” Stephen Arroyo

 

„Evenimentele nu influențează indivizii, dar indivizii influențează evenimentele.” Dane Rudhyar

 

„O confruntare cu dezvoltarea și cunoașterea nu promite doar să ajute individul să devină un suflet mai complet, mai fericit și mai luminat. Ameliorează multe suferințe prezente, de îndată ce confuzia și descurajarea inițială sunt depășite.” Stephen Arroyo

 

„Astrologia este adesea prezentată astăzi într-un mod arhaic, bazându-se prea mult pe credință și nu suficient pe cunoașterea și înțelegerea reală.” Stephen Arroyo

 

„Astfel, omul nu poate uita, neglija sau falsifica relația cu restul Universului fără a submina ceea ce îl hrănește, îl protejează și îi permite să trăiască, să fie sănătos și fericit. Când omul a mers prea departe în experimentele sale, când s-a pierdut în creații prea complicate, prea departe de ceea ce i se potrivește, prea dezechilibratoare pentru restul Universului, atunci natura îl invită să revină la simplitatea naturală a lucruri, iar viața îl obligă adesea să facă asta.” Ferdinand David

 

„A cunoaște motivul secret – motivul karmic – pentru o anumită dificultate înseamnă deja să o accepți și să te înarmezi pentru a lupta cu ea. La fel, a realiza că o șansă este consecința directă a unui efort anterior înseamnă a învăța să-și măsoare reacțiile la succes și a-ți spune că această șansă nu este eternă, că trebuie să o meriti din nou în fiecare zi.” Irene Andrieu

 

„Distanța dintre om și stea este abolită, desigur, dar distanța dintre om și el însuși, dintre om și toți ceilalți oameni de pe întreaga planetă, rămâne de eliminat. Și acesta va fi, fără îndoială, unul dintre rolurile esențiale ale acestei astro-ecologii a lumii viitoare.” Gerard Sabian

 

„Nu credeți nimic din singura autoritate a stăpânilor voștri sau a preoților voștri. După examinare, credeți ceea ce voi înșivă ați experimentat și ați constatat că este rezonabil, care va fi în concordanță cu binele vostru și al celorlalți.” Buddha

 

„Casele astrologice desfășoară gama centrelor noastre de interes. Managementul lor este responsabilitatea noastră și ne face responsabili. Casa este locul întâlnirii noastre inevitabile; toate casele formează fie labirintul întunecat al eșecurilor și al fricilor noastre, fie orașul civilizat al creațiilor noastre.” Didier Betourne

 

 

 

„Fiecare respirație moare odată cu următoarea, dar Respirația Vieții rămâne. Să uităm de trecut, să ne detașăm de el, să acordăm prioritate reînnoirii constante a vieții și singura cale pentru fiecare dintre noi de a rămâne în viață.” Marie-Therese des Longchamps

 

„Tabloul planetar descoperit în harta natală, stabilită pentru moment este locul particular al nașterii, ne permite să înțelegem modul particular de a folosi aceste funcții umane comune pentru a se dezvolta în moduri individuale semnificative.” Alexandru Ruperti

 

„O pregătire astrologică bazată pe judecata personală, pornind de la noțiuni inițiale serioase și aprofundate, este esențială pentru cei care doresc să dobândească măiestrie. Numai ea face posibilă obținerea maximului de beneficii din lectura de specialitate, să discerne valoarea textelor, exactitățile și erorile pe care le conțin și, eventual, să le umplem golurile. ” Georges Antares

 

„Suntem doar suflete care pur și simplu se luptă pe calea către mai multă iubire și mai multă lumină. Dacă nu ne mișcăm cu toții cu aceeași viteză, toți parcurgem același traseu, indiferent dacă înțelegem sau nu.” Stephen Arroyo

 

„Pământul va rămâne, fără îndoială, întotdeauna un câmp de experiență pentru toate formele vii, și mai ales pentru om, caracterizat prin lecțiile sale grele când Legea este serios uitată și prin obligația impusă fiecăruia de a o descoperi pe măsură ce crește.” Ferdinand David

 

„Putem înțelege semnificația și acțiunea planetelor din diagramă doar dacă le includem în acest mare întreg cosmic, în legea universală a evoluției. Altfel, nu vom putea vedea efectele, câteodată benefice, când calamitoase, acuzând un destin fațios că și-a aruncat la întâmplare cărțile în vânt.” Irene Andrieu

 

„Nu are rost să exagerezi cuceririle trecute sau să te simți vinovat pentru greșelile trecute. Este mai util și mai ales mai constructiv să mergem în miezul problemei pentru a face un bilanț al vieții de astăzi, pentru a evita mirajele care sunt atracțiile trecutului și care duc la impas, pentru a face alegeri în acord cu evolutia sufletului. »

Sylvie Chermet-Carroy

 

„Înțelepciunea este cunoșterea practică și inteligența aplicate în viața de zi cu zi. Există o formă de cunoaștere, constituită prin memorarea datelor împrăștiate, care deci estompează urmele pe calea înțelepciunii. Există însă o cunoaștere care, animată de o puternică aspirație la înțelepciune, duce la realizarea definitivă a plinătății și integrității persoanei individuale.” Dane Rudhyar

 

„Adevărul absolut cu privire la viitor va rămâne mereu ascuns oamenilor și este o binecuvântare pentru omenire că așa este, pentru că dacă Omul ar putea să-și cunoască pe deplin destinul, orice efort și orice luptă i-ar părea zadarnice; el s-ar deda în fatalism și s-ar duce o viață liniștită fără a încerca să reacționeze la loviturile destinului, dacă nu ar fi coborât în ​​frică, îngrijorare sau disperare.” Georges Antares

 

„Un cer de naștere este atât constrângător, cât și flexibil: libertatea subiectului rămâne mare. Viața îi cere să învețe să o cunoască din ce în ce mai bine, prin experiența de a trăi. Este alcătuit din legi, procese și un scop. Această cunoaştere, cu siguranţă, ne condiţionează fericirea, dar eternitatea este scara vieţii, oferind astfel o multitudine de game de libertate şi creativitate.” Ferdinand David

 

„Astrologia poate trasa limitele, dar în ceea ce privește libertatea, ea nu poate decât să o sugereze. Limitele și libertatea ne compun viața în fiecare moment, la fiecare mișcare a existenței.” Dane Rudhyar

„Abia atunci când am înțeles un individ devine posibil să prevedem – în limitele previziunii raționale – ce va putea face, ce va putea suferi, ce poate deveni.” André Barbault

 

„Este esențial să încercăm măcar să oferim un început de explicație pentru acest fenomen ciudat și minunat care este nașterea în realitatea sa propriu-zis cosmo-antropologică. Atâta timp cât nu am întreprins această cercetare preliminară, riscăm să nu fim niciodată luați în serios de cei pe care dorim să-i convingem de buna noastră credință.” Ioan de Larche

 

„Folosirea constructivă a astrologiei cere să știm nu numai ce poate face, ci și care sunt limitele ei.” Stephen Arroyo

 

„Doar ceea ce ne atrage atenția poate deveni semnificativ pentru noi. Acesta este motivul pentru care libertatea noastră depinde de capacitatea noastră de a accentua ceea ce punem o valoare deosebită. Nicio libertate reală nu se realizează prin excludere sau exclusivism, ci doar printr-o polarizare în care o funcție este accentuată în armonia tuturor funcțiilor.” Alexandru Ruperti

 

„De la origine, din preistorie, Astrologia a transmis un adevăr și o cultură care îl ajută pe om să se cunoască mai bine pe sine și să înțeleagă sensul (direcția) vieții și a propriei existențe. Îi oferă observații, repere, valori, o artă de a trăi și înțelepciune.” Ferdinand David

 

„La baza muntelui, numeroasele poteci posibile par foarte îndepărtate unele de altele, dar pe măsură ce se apropie de vârf, devin din ce în ce mai puțin diferite și mai îndepărtate, până se contopesc cu punctul ultim, scopul tuturor aspirațiilor noastre.” Guy Dupuis

 

„Nu puneți încredere în simpla autoritate a instructorilor sau a maeștrilor voștri. Tu poți crede într-o scriere, într-o doctrină sau într-o afirmație atunci când rațiunea și experiența ta intimă ți le confirmă.” Michael Aguilar

 

„Nimeni dintre noi nu este prea bătrân sau obosit pentru a crede în basme, pentru a spera la perfecțiunea supremă sau la vreun vis îndepărtat puțin dincolo de orizontul imaginației noastre. Această valoare intangibilă a speranței este cea care dă omului nu numai gustul său pentru viață și dorința de a o realiza, ci și o încredere de neclintit în rezultatul optimist al destinului său.” Martin Schulman

 

„Întregul sistem solar este comparabil cu un mare om cosmic a cărui inimă ar fi Soarele, în timp ce celelalte planete care orbitează în jur ar fi organele sale.” Georges Antares

 

„Astrologia, pe propriile sale baze și cu propriile sale instrumente, conform propriilor sale obiective și grație propriului limbaj, trebuie să fie în continuă reînnoire a ei însăși, afirmând cu voce tare și clar ceea ce a fost lăsat moștenire de tradiție și în special principiul analogie care face posibilă evidențierea corespondențelor naturale, a rezonanțelor vibratorii și a corelațiilor semnificative dintre macrocosmos și microcosmos.” Ioan de Larche

 

„Toată viața este o „performanță”. Ceea ce este esențial este să nu fii legat de formă. Foloseste-l. Investește-te, din toată inima, total, în această formă și în ceea ce funcționează prin ea. Atunci mergi pe drumul tău; continuă să mergi.” Dane Rudhyar

 

„Timpul pare un râu foarte lung care curge, uneori grăbit, alteori liniștit și blând, alteori stagnant și noroios, dar care curge oricum, inexorabil, spre scopul său, de a se contopi în marele ocean. Prin urmare, suntem cu toții pe drumul către această Unitate primară, această plenitudine. Respectarea acestui timp pentru toată lumea mi se pare foarte importantă.” Renee Lebeuf

 

„De la sămânță la floare, apoi de la frunză la humus, natura ne oferă o demonstrație exemplară a exteriorizării și apoi a interiorizării unei forțe vitale mereu prezente. În cadrul unei diagrame natale, distribuția planetelor (facultățile umane) în Semne și Case ne va informa despre posibilitățile de extroversie și introversie conținute într-o diagramă.” Didier Betourne

 

„Numim Ciclu timpul pe care îl ia o planetă, fie pentru a finaliza o revoluție completă a zodiacului, fie pentru a reveni după un număr exact de ani la aceeași poziție a zodiacului.” Henry Gouchon

 

„Este evident că fiecare planetă funcționează în orice moment, indiferent de locul în care se află în Semn și Casă și dacă formează sau nu aspecte. Funcția planetei rămâne în orice caz ceea ce este; altfel ar echivala cu a spune că un Soare fără aspect într-o diagramă ar corespunde absenței organului inimii la persoana considerată, sau unei funcționări nule a acestui organ, ceea ce este aberant.” Alexandru Ruperti

 

„Cuvintele adevărate nu seduc niciodată. Cuvintele frumoase nu sunt adevăr. Cuvintele bune nu se ceartă. Argumentele sunt doar vorbe. Cine știe nu are cunoștințe mari. Cunoașterea mare nu știe nimic.” Lao-Tzu

 

„Toată revelația merge de la necunoscut la cunoscut. Cea mai mare și poate singura importantă este în calea îngustă pe care călătorim prin timp și spațiu. Astrologia este limba care ne permite să conversam cu acești doi tovarăși veniți pentru noi din veșnicie.” Thomas Banyacya

 

„Nostalgia viitorului are ceva minunat, dar și ceva sinucigaș. Dă dorințe de a trăi mai repede pentru ca momentele viitoare să fie atinse și dezvoltate; momentele prezente, la rândul lor, sunt apoi trăite cu rabat, prea repede, cu același dispreț pe care unii, de altfel, îl aduc în trecut.” Frederic Maisonblanche

 

„Așa-numitele aspecte „dificile” sunt de fapt cele mai bune aspecte ale noastre de rezolvare a problemelor și sunt esențiale pentru o apariție completă a sinelui nostru. Deși adesea oarecum conflictuale, aceste aspecte ale tensiunii ne împing să rezolvăm problemele în loc să le ignorăm. Iar concurența cu noi înșine pe care o trezesc aceste aspecte poate provoca o evoluție spectaculoasă.” Bill Tierney

 

„Aspecte relativ „ușoare” precum Sextilul sau Trina (trigonul), ne aduc un sentiment de încredere sporită și încurajare să creștem fără efort sau luptă, datorită creativității, inteligenței, înțelepciunii, viziunii pe care le oferă. Dar, paradoxal, ele nu aduc energia necesară pentru o utilizare profitabilă a calităților umane. Trebuie atunci să facem un efort conștient de afirmare, angajament și voință; în caz contrar, au tendința de a provoca o indolență generală care ne împiedică să ne confruntăm cu obstacole și provocări.” Bill Tierney

 

„Toate aspectele în creștere sunt în general asociate cu procesul de structurare care împinge individul să-și construiască o imagine personală a ego-ului său. Aceste aspecte ajută individul să dezvolte latura subiectivă a autocunoașterii. Se simte impulsionat să dobândească experiențe de viață prin activități care îi permit să se cunoască mai bine pe sine ca o entitate distinctă și separată de ceilalți.” Bill Tierney

 

„Toate aspectele în scădere fac parte din procesul de „evaluare” privind echilibrul dintre nevoile individului și cele ale societății. Este percepția unui întreg social coordonat care redirecționează obiectivele personale. Ființa învață treptat să-și depersonalizeze nevoile și dorințele dacă acestea interferează cu drepturile altora.” Bill Tierney

 

 

„Aspectele care leagă planetele, simboluri ale energiilor, ne vor informa despre modul în care subiectul își va percepe și utiliza energiile. Dar aspirațiile care se vor naște în el de-a lungul existenței sale sunt cele care îi vor declanșa activitățile. Și este evident că vor fi condiționate de familie, de educație, de mode, de alegerile societății etc., cel puțin în ceea ce privește realizarea lor.” Ferdinand David

 

„Cele patru diviziuni majore ale zodiacului nostru, fiecare cu 90 de grade, corespund celor patru faze ale ciclului solar văzut de pe Pământ. Toate aceste faze sunt marcate de o schimbare, un fel de pauză în progresia ciclului. Aceste patru etape majore corespund celor patru anotimpuri. Este ușor de prevăzut că odată cu această împărțire a ciclurilor în patru, ne îndreptăm spre aspectul unghiular al Pătratului, care marchează clar o pauză, o tăietură, o despărțire.” Ferdinand David

 

„Configurația horoscopului exprimă o cerință importantă de creștere, o cerință legată de natura religioasă a sufletului uman, pe care imboldul vital cosmic o împinge în mod constant dincolo pentru îmbunătățirea ulterioară, adică extinderea. Aspirațiile noastre se nasc din acest imbold vital care este viața și, într-adevăr, ele sunt cele care ne provoacă suferința.” Ferdinand David

 

„În timp ce astrologia modernă interpretează Conjuncția ca un aspect care accentuează motivația și ca exprimând un impuls subiectiv, acest aspect este, de asemenea, legat de obiectivitatea diminuată și de lipsa de conștientizare a celorlalți.” Bill Tierney

 

„Accelerarea sistemelor moderne de viață, vitezele din ce în ce mai mari ale vehiculelor, poftele de consum, ritmurile timpului sunt toate poluări pentru sufletul, inima și corpul ființei umane. Între timp, Astrologia rămâne singura certitudine, cu tradițiile, simbolurile, orele care urmează cursul Soarelui și al celorlalte planete.” Frederic Maisonblanche

 

„Universul este unul. El este acolo și peste tot fără început sau sfârșit. Totul este creat, în afară de sateliții noștri și alte dispozitive de inventat care sunt sau vor fi instalate pe cer. Acest „totul este creat” nu înseamnă că „totul este fix și imuabil” întrucât galaxiile și stelele care le compun, inclusiv Soarele, se nasc, se maturizează, îmbătrânesc și mor.” Frederic Maisonblanche

 

„Numărul 3, care duce la Trină (trigon) și Sextil, simbolizează actul creator realizat după legile universale, în maniera Creatorului, deci ușor de implementat și care produce rezultate plăcute și de durată. Trina prezentă într-o temă ar însemna că energiile cosmice exprimate prin acest aspect (Planete, Semne și Case) ajung și acționează corect în subiect și că le poate folosi pentru a acționa în același mod, în el și în jurul lui.” Ferdinand David

 

Aşa că eu m-am oprit, ca să treacă timpul, în mod inevitabil, pentru că mâine, în definitiv, este o altă zi!

 

 

 

HOROSCOP     10,11 iunie 2023

 

 

BERBEC    Sâmbătă sunt posibile  mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă ideeu sau proiect, probabil pentru vacaţă. Sâmbătă, aspectele iţi indică să nu te repezi să tragi concluzii, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti prin mobil, din presa, sau reţelele de socializare par importante. Duminică - posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Seara plăcută, favorabilă dragostei.

 

TAUR  Sâmbătă configuraţiile benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar fără evenimente notabile. O zi care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi, dar nici nu ai de ce să-ţi aminteşti mai târziu! Duminică trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Evită băuturile reci şi alimentele prea grase sau foarte consistente. Duminică nu prea îţi arde de glumă. Este una din zilele acelea când eşti posomorât şi mizantrop.

 

GEMENI  Sâmbătă găseşti o mare satisfacţie în ajutorul pe care-l oferi la treburile casei, sau în sprijinul unui prieten. Ascultă-ţi vocea instinctului profund şi redu ritmul, sâmbăta este o zi de odihnă. Duminică ai parte de un fel de cadou mare, neaşteptat si care te pregatește pentru niște planuri de viitor la care nici nu indrazneai sa te gandesti. Esti mare mester in a te speti spre gloria altora. La sfarsit constati ca numai pe tine te doare capul şi spatele, ba chiar şi buzunarul.

 

RAC   Sâmbătă eşti distrat şi nu te poţi concentra după o săptămână obositoare. Poate un pic-nic, un grătar, dacă nu plouă, sau o ieşire în oraş cu familia sau prietenii te reconfortează şi îţi „încarcă bateriile”. Duminică horoscopul este slab aspectat, dar ai configuratii minore faste mai ales in domeniul afacerilor cu amanuntul, comertului, in general.  Proiectele tale de weekend sufera de un defect major - se bazeaza mai mult pe intamplare, decat pe planificarea abila a fortele proprii!

 

LEU  Sâmbătă, în dragoste este bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul zilei de azi, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental sau te poţi bucura de un avantaj.  Duminică trebuie să zâmbeşti şi să-ti păstrezi calmul, mai ales dacă auzi si vezi lucruri neplacute; mananca alimente naturale si evita dulciurile. In urma unei analize cinstite si atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi la propriile interese.

 

FECIOARĂ  Sâmbătă ai nevoie de mai multă mişcare, de mai mult sport. Trebuie să eviţi mişcările bruşte. Nu trebuie să stai ore întregi sub duş, apa costă! Program de distracţie pe seară, profită din plin. Duminică este evident că magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Totuşi, poți avea castig daca vei adauga si un zambet. Acordă mai mult timp familiei,  prietenilor vechi,  te vei simţi foarte bine.  Nu încerca să-ţi depăşeşti condiţia cu orice preţ, nu cheltui mai mult decat îţi poţi permite.

 

BALANŢĂ   Sâmbătă eşti pe drumul cel bun! Începi să înlături din calea ta obstacole, în special propriile limite. Te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu încredere la viitor. Duminică te gândeşti că  de mai multa vreme doreai un grad mai mare de libertate materiala pe care stelele te sprijina astăzi sa-l obtii prin harnicie si chiar cu putin noroc. Astrele au aspecte favorabile : sănătatea îţi este bună, viaţa personală – armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  Nu trebuie să exagerezi  disensiunile din familie şi cu prietenii. Primeşti cu plăcere nişte vizite sau veşti de departe.

 

SCORPION   Sâmbătă ai nevoie de o evadare în natură. Poate la mare, poate la munte. În orice caz trebuie să eviţi orele întunericului când călătoreşti. Soarele, lumina, te avantajează în această sâmbătă. Duminică cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, oglinda coştiinţei lor.

 

SĂGETĂTOR   O zi favorabilă pentru centaurul sentimental din tine. Iţi prieşte o discuţie la o cafea cu ingheţată şi faci planuri. Prietenii te ajuta astazi chiar fara sa-i bati la cap. Veşti bune. Duminică, cu zodia îngrijorată de o conjunctură complexă, fie te plictisesti teribil, fie te enervezi de lipsa evenimentelor si de mediocritatea celor din jurul tău.  Nimic nu te multumeste astăzi si esti convins ca meriti mai mult. Poate ca da, poate ca nu, dar nu te aștepta la minuni.

 

CAPRICORN   Sâmbătă apare ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi ceva pentru serviciu, sau ceva de rezolvat pentru familie. Spre seară ai impresia că ai urcat pe Everst, eşti foarte obosit, dar foarte mulţumit!  Duminică verifici vorba care spune că: experienta este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante sau pe cele care provoacă gelozie!

 

VĂRSĂTOR   Trebuie să o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri pentru weekend. Consultă-te cu cei din jur, cu anturajul apropiat, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. Contează!  Duminică un fel de umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. Esti intr-un punct mort si cu anturajul si cu relatiile sentimentale. Nu este o idee rea sa incerci sa lamuresti lucrurile, macar partial.

 

PEŞTI    Sâmbătă  reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din anturajul apropiat. Eşti prea dur cu tine şi cu cei din jur, oferă-ţi momente de distracţie, de exemplu, un spectacol pe seară. Duminică este o zi de cumpărături sau de călătorie. Nu-ţi fă nici un program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Este bine sa eviti, daca poti, subiectele cu caracter emotiv.