Editura Evenimentul si Capital

Cea mai bună organizare politică: republica aristocratică, democrația militară. Atlantida. Muntele Sfânt. Horoscop

Radu Ștefanescu
Autor: | | 0 Comentarii | 7688 Vizualizari

Horoscop Este izbitor sentimentul general al nostalgiei după pierderea unor locuri frumoase, a unei fericite perfecţiuni posedate odată de umanitate. Acest lucru trezeşte ideea că unii dintre noi poartă în subconştientul lor o speranţă de multe ori pe punctul de a se împlini, şi tot de atîtea ori dezamăgită, speranţă că undeva, cândva, poate exista un continent al păcii şi al belşugului, al frumuseţii şi al dreptăţii, acolo unde noi, sărmane fiinţe care suntem, putem fi fericite.

26 septembrie, miercuri

Horoscop Pe 26 septembrie s-au născut George Gershwin, Ivan Pavlov, Olivia Newton-John, Ştefan Dobay, Dan Botta, Ion Crăciunescu, Ion M. Dumitru, Adrian Porumboiu.

Horoscop Pe 26 septembrie, în calendarul creştin ortodox, este Adormirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. Sf. Voievod Neagoe Basarab, Dreptul Ghedeon.

Horoscop În "Kalendar", tradiţional, continuă Filipii de toamnă, Berbecarii, până pe 28 septembrie. Un şir de sărbători dedicate lupilor, după cum spuneam altădată, românii au nu mai puţin de 42 sau 54 de sărbători anuale legate de lupi. Trebuie să însemne ceva…

Primesc multă corespondenţă. Foarte multă! Este plăcut, pentru că lumea pare că este de acord cu gândurile mele, mă aprobă, îmi transmite informaţii şi date. Și mă întreabă despre una și despre alta, despre horoscopul pe 2019. Vă promit că mereu, mereu, aproape zilnic, o să vă spun câte ceva, pe zodii, pe elemente, cum o fi, apoi pentru buna regulă, o să public tot horoscopul de Crăciun, cum am făcut și până acum, sau în primele zile ale anului 2019.

Este frig și vreme urâtă, ploioasă, în Prahova submontană. Bate tare vântul și nu poți să stai afară. Am făcut focul și am făcut injecția Urechiței, a ieșit din curte și a mușcat-o un cățel rău. Darius a venit să mă întrebe despre Atlantida. I-am povestit ceea ce știam. A făcut ochii mari, mari…

Aşa că o să vă spun şi domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ceea ce ştiu despre Atlantida:

„Este izbitor sentimentul general al nostalgiei după pierderea unor locuri frumoase, a unei fericite perfecţiuni posedate odată de umanitate. Acest lucru trezeşte ideea că unii dintre noi poartă în subconştientul lor o speranţă de multe ori pe punctul de a se împlini, şi tot de atîtea ori dezamăgită, speranţă că undeva, cândva, poate exista un continent al păcii şi al belşugului, al frumuseţii şi al dreptăţii, acolo unde noi, sărmane fiinţe care suntem, putem fi fericite.”, spune scriitorul L. Sprague de Camp în cartea sa „Lost continents – The Antlantis theme”.

În jurul anului 355 înainte de Hristos, filozoful grec Platon termină de scris două „dialoguri socratice”: „Timaios” şi „Critias”. În aceste opere apare povestea miticei Atlantide. Critias a fost o rudă a lui Platon, iscusit istoric şi poet talentat, dar şi politician versat, conducătorul celor 30 de tirani care au ţinut cu duritate Atena sub ascultare; într-o perioadă de dezordini sociale, ca urmare a înfrîngerii cetăţii-stat de către Sparta în Războiul peloponesiac. „Timaios” (Timeu) începe printr-o discuţie la care iau parte Socrate, Critias, Timaios şi Hermocrates. Convorbirea a avut loc, se pare, în anul 390 înainte de Hristos, cînd Platon era copil, iar Socrate nu împlinise 50 de ani. Critias relatează cum, cu 150 de ani mai înainte, celebrul Solon, legiuitorul, a auzit în Egipt istoria insulei Atlantida.

În timpul şederii în Egipt, Solon a avut mai multe discuţii cu preoţii zeiţei Neith-Isis. Într-una din ele, Solon a încercat să-i impresioneze pe interlocutori aducînd vorba despre tradiţia grecească a Deukalionului, despre Pyrrha, adică despre misterele de la Delphi şi despre Potop. Sacerdoţii egipteni au rîs, spunînd că grecii sunt nişte copii şi că nu-şi cunosc propria istorie: „O, Solon, Solon! Voi, elenii aţi fost întotdeauna copii şi nu există un elen bătrîn... Sunteţi toţi tineri cu sufletul. Pentru că nu aveţi în suflet nicio părere veche, care să se sprijine pe o legendă veche şi nici un fel de cunoştiinţe încărunţite de vreme...”.

Cu zece mii de ani mai înainte, au spus egiptenii, Atena fondase un mare imperiu organizat după principiile unui stat perfect, o „republică aristocratică”. După cum avea să arate chiar Platon în dialogul său celebru, „Republica”. O tehnocraţie militară deţinea puterea şi toată lumea era mulţumită, legile erau respectate, ceea ce adusese bunăstarea, femeile erau credincioase şi frumoase, iar bărbaţii cinstiţi şi curajoşi. De asemene, au continuat povestirea preoţii, exista şi un „Imperiu al Atlantidei”, centrat pe o insulă la vest de coloanele lui Herakles, mai mare decît Africa de Nord şi Asia Minor luate împreună, şi înconjurat de mai multe insule mici. Un arhipelag. Atlanţii au încercat să-şi extindă stăpînirea asupra bazinului Mediteranei. După ce au cucerit Egiptul, atlanţii au intrat în conflict cu grecii.

La distanţă de bazele lor militare şi de aprovizionare, atlanţii nu au reuşit să-i învingă pe greci, într-o primă bătălie, ba grecii au susţinut că ei au fost stăpîni pe cîmpul de luptă, rămînînd scris pentru posteritate că aheii i-au învins pe atlanţi. Cu toate „armele formidabile ale atlanţilor şi tehnica superioară de luptă a generalilor”. Războiul a rămas indecis cînd „într-o singură noapte, insula Atlantida s-a scufundat din cauza unui cutremur groaznic, pedeapsa zeilor pentru că atlanţii se înrăiseră”. Critias spune, apoi, că a stat toată noaptea treaz, încercînd să-şi reamintească „toate amănuntele, care ilustrează perfect teoria lui Socrate”. Socrate însuşi era foarte entuziasmat de faptul că „exemplul nu este fals, ci pur adevăr istoric”.

În următorul dialog, „Critias”, Platon rezumă naraţiunea, arătînd că atunci cînd zeii au împărţit lumea, cetatea Atena i-a revenit zeiţei Atena şi zeului tehnologiei Hephaistos iar Atlantida era sub protecţia puternicului frate al lui Zeus, zeul mărilor Poseidon. Poseidon a avut ca fii, cu o muritoare, cinci perechi de gemeni, (motiv des întîlnit, în mult religii, al mezalianţei nemuritor-muritoare), ai căror urmaşi formează clasa conducătoare în Atlantida din rîndurile căreia se alegea regele. Mai tîrziu, toţi atlanţii au revendicat ascendenţa divină, adică toţi cetăţenii Atlantidei se trăgeau din zei. Bună strategie, ca imagine publică!

Amănuntele date de Platon asupra Atlantidei, în cele două opere ale sale, sunt surprinzătoare. La prima vedere, cercetătorul ar fi înclinat să creadă că povestea Atlantidei este doar un exemplu, un artificiu, pentru demonstrarea teoriei unui stat organizat politic perfect, după standardele vremii, devenite universale. Adică avînd structura unei „republici aristocratice”, a „unei democraţii militare”, cea mai bună organizare politică de până acum.

Totuşi, anumite detalii se potrivesc prea bine pentru a fi întîmplătoare, iar efortul făcut pentru premeditare ar fi fost imens şi disproporţionat cu rezultatul. Astfel, Platon arată că Atlantida avea capitala, numită tot Atlantida (Posedonia, spun unii) la ţărmul de sud al insulei-continent. Grecii antici nu aveau un termen bine definit pentru continent, iar cînd Platon arată că suprafaţa Atlantidei era cît Libia şi Asia la un loc (nordul Africii şi Asia Mică), ne putem da seama că Atlantida era ceva mai mică decît Europa. Platon continuă arătînd că solul insulei era foarte fertil şi că se obţineau două recolte pe an. Filozoful grec spune că o suprafaţă de circa 190 pe 530 kilometri era irigată. Precizează că existau baraje, multe canale şi alte lucrări ingenioase hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, pentru dirijarea apei. Irigaţiile erau folosite în antichitate pentru cultivarea porumbului - civilizaţia maya, şi a orezului - civilizaţiile din estul Asiei.

Specialiştii au calculat că pe suprafaţa dată se puteau recolta, anual, în ipoteza a două recolte, cel puţin 15 milioane tone de orez, sau produse echivalente. Produsele alimentare ar fi permis existenţa unei populaţii de 25-30 milioane de locuitori şi ar mai fi fost şi destul pentru export. Numărul populaţiei corespunde statistic cu mărimea armatei atlante, estimată de Platon la 1.200.000 de soldaţi şi 10.000 de care de luptă.

Tot Platon descrie şi „geometria sacră” a capitalei atlante. Atlantida, capitala, avea o formă perfect rotundă cu diametrul de peste 17 kilometri, înconjurată de un canal navigabil şi parcursă, în unghi drept, de două diametre-canale. Adică, este vorba de o cruce înscrisă într-un cerc. Simbolul aminteşte de crucea celtică, dar şi de hieroglifa egipteană Punt, care desemna Paradisul, sfînta euharistie, dar şi ţara Punt de unde se aduceau aur, pietre preţioase şi arme ciudate. Canalul circular poate fi şi reprezentarea lui Uroboros, şarpele primordial, înţelept şi nemuritor. În orice caz, crucea Atlantidei este un binecunoscut simbol esoteric reprezentînd, în Astrologie şi Alchimie – Pământul. Capitala a fost apărată de un imens triplu zid circular, cu patru porţi, în cele patru puncte cardinale.

Anumiţi autori sunt de părere că simbolistica mandalei şi unele mantre încriptează informaţii despre capitala Atlantidei – pot fi doar exagerări, cum de altfel se fac pe seama multor enigme.

Din cauza mărimii imperiului, multe lucruri se aduceau din ţări îndepărtate, cu toate că solul ţării conţinea majoritatea celor necesare vieţii... Canalele şi portul măreţ erau pline de corăbii şi negustori veniţi din toate colţurile lumii şi care produceau zi şi noapte un zgomot surd şi o rumoare de voci omeneşti.” – spune Platon în „Critias”, (114, 117). Comerţul internaţional naval era, deci, foarte dezvoltat.

O anumită mentalitate se manifestă printre istorici, savanţi, dar şi printre cercetătorii independenţi, în interpretarea unor evenimente, trecute, prezente sau viitoare. Este vorba de ceea ce s-ar putea denumi materialism egocentric în care civilizaţia antică era în mod necesar inferioară. Istoria umanităţii este privită ca un marş triumfal, imposibil de oprit, pe calea evoluţiei şi al progresului. Deci orice aparţine trecutului este inferior , prezentul este foarte bun, iar viitorul superior. Faptele şi evenimentele care nu corespund acestei ideologii vanitoase nu sunt luate în considerare, fiind nesemnificative. Astfel, se consideră că transferul de informaţii şi tehnologii era foarte redus în antichitate. Nimic mai fals! Nu este cazul unei dezbateri ex cathedra, trebuie doar să precizăm că oamenii au avut întotdeauna aceleaşi probleme de rezolvat, iar un observator imparţial ar considera societatea contemporană degenerată, vicioasă şi iresponsabilă faţă de Grecia antică şi faţă de clasicism, în general. Informaţiile, tehnologiile, religiile şi ideile au fost răspîndite de bresla celor care-şi făceau din călătorie un scop şi un mod de viaţă: negustorii.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI